joi, 12 noiembrie 2015

Conferință: De la frumos la urâțenie este doar un pas, voința! pentru tinerii de la LT. M. Eminescu or. Ungheni


     Joi, 12 noiembrie 2015, în LT. M. Eminescu, or. Ungheni, a avut loc conferință pentru tinerii de acolo cu tema: Ce alegem aceea sântem. De la frumos la urâțenie este doar un pas, voința! confirențiar fiind prot. Vadim COROSTINSCHI, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova.
     Conferențiarul a menționat căl legile morale sânt cele care ne îndrumă în viața noastră și tot ce intră în contact cu noi ne dezvoltă și călește, acest lucru îl vedem prin cei 7 ani de acasă pe care îi avem ca bază, iar prin frecventarea școlii noi ne dezvoltăm abilități și creștem ca personalitate. Voința e lucrul cel mai de preț pe care-l avem, dar și cea mai mare responsabilitate pe care o avem, fiindcă doar noi sântem responsabili de succesul, sau insuccesul vieții noastre.

     Un alt punct de reper au fost cuvintele lui Dostoievski: Frumosul va salva lumea!
     Tinerii au înțeles că este bine de a fi frumoși la suflet și să ei, adică cei frumoși vor salva lumea.
     La finele discuției tinerii au fost invitați de a participa la proiectul: Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!
     












































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu