vineri, 24 noiembrie 2017

Invitație la Gala Voluntarilor ATOM, ediția a III - a

Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova își invită membrii și voluntarii la Gala Voluntarilor ATOM 2017, care se va desfășura duminică 24 decembrie 2017, or. Ungheni, ora 12.00, Liceul Teoretic M. Eminescu, str. Națională 5.

joi, 23 noiembrie 2017

Amintiri din copilărie la grădinița Prichindel din Hârbovăț

În data de 23 noiembrie 2017, voluntarii ATOM filiala Hârbovăț au desfășurat o lecție cu tema: ,,Arca lui Noe, salvarea umanității'' fiind în vizită la grădinița,, PRICHINDEL'' din localitate.

Activitatea a început cu povestea,, Arca lui Noe'' ce a fost citită de către Dutca Ina și Morari Corina, după care picii au lipit animale pe desenul,, Arca lui Noe'' ghidați de Covalenco Nicoleta, Cărăuș  Vasilie și Moraru Serafima. Apoi au învățat o mica poezie despre bunătate, au recitat poezii și ca o recompensa au primit câte un balon cu bomboană înăuntru și multe dulciuri.

luni, 20 noiembrie 2017

Ajutăm pe cei mai triști ca noi

În data de 20 noiembrie 2017, voluntarii ATOM filiala Zberoaia, au încercat în prima lor activitate de voluntariat să ajute o persoană în etate aducând în ordine lucrurile prin ogradă.

Tinerii ca furnicile au greblat, măturat, dar cel mai important au discutat cu beneficiarul, ascultând mai multe istorii vechi din viața dânsului, dar și a localității.

Tinerii încearcă prin acest gest să sensibilizeze localnicii că sunt persoane în localitate care nu au nevoie de multe decât de o vizită și discuție de suflet, iar celelalte se fac încetișor.

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Echipa ATOM aduce sincere felicitări și urări de bine lui Patrașcu Dorina, Membru Consiliul Administrativ ATOM

Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, în frunte cu Președintele, prot. Vadim Corostinschi, împreună cu toți tinerii voluntari din cadrul asociației noastre indiferent de rang, postură și vârstă, vin cu un mesaj de felicitare în adresa lui Patrașcu Dorina, Membru Consiliul Administrativ ATOM, cu ocazia zilei de naștere.

Dorina!!! Să ai multă sănătate, iar prin istețimea minții, sudoarea frunții, sprijinul prietenilor și prietenilor ATOM inclusiv, ajutorul părinților, susținerea colegilor alături de ATOM și îngăduința lui Dumnezeu le vei dobândi pe toate. 

Munca pe care o depui la promovarea valorilor în rândul tinerilor prin activitățile desfășurate să fie cu folos și dezvoltare pentru toți.
Din partea familiei ATOM îți urăm un La mulți ani și Doamne ajută!!!

vineri, 17 noiembrie 2017

ATOM participă la CNOT desfășurat de CNTM

În perioada 17 – 19 noiembrie, la Vadul-lui-Vodă (Pensiunea Nick House) Preotul Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, participă la  Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret (CNOT) desfășurată de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret (CNOT) are drept obiectiv crearea unei comunități a organizațiilor de tineret și oferirea unui suport necesar în capacitarea instituțională a acestora. Ediția din acest an adună reprezentanți ai peste 40 de organizații de tineret din întreaga țară, servind o platformă de comunicare și interacțiune între acestea.

joi, 16 noiembrie 2017

Tu poți salva vieți începând cu a ta

În data de 16 noiembrie 2017, în Moldova este sărbătorită Ziua Mondiala a Antitutun. Cu aceasta ocazie tinerii din filiala Frăsinești au organizat o activitate unde întâlnind oameni pe strada încercau să le explice ce este fumatul și să-i îndemne să facă un schimb: persoanele dădeau câte o țigară, iar tinerii înmânându-le câte un fruct.

Tinerii voluntari erau bucuroși de faptul desăvârșit de fumători și au rămași satisfăcuți că au salvat câteva zile din viața fumătorilor. La fel și fumătorii au dat dovadă de receptivitate fiind de acord rămânând cu zâmbetul pe buze și gândul bun.

Către sfârșit voluntarii au adunat țigările și le-au ars.👏 Îndemnăm și ceilalți tineri să nu aștepte Ziua Contra Tutun, ci să facă acest lucru chiar mereu când pot, pentru că o țigară poate salva o zi din viața unui om📢.🚭

miercuri, 15 noiembrie 2017

Proiectul: Tu poți salva o viață demarată la Ialoveni

În perioada 10-15 noiembrie 2017, voluntarii ATOM filiala Ialoveni, au desfășurat proiectul "tu poți salva o viață" în incinta L.T. Andrei Vartic. Scopul acestui proiect este de ai instrui pe tineri de a putea acorda primul ajutor medical în diferite situații.

Proiectul a fost desfășurat în parteneriat cu substația de urgență din Ialoveni care ne-au dat echipamentul necesar pentru proiect, tot o data am coordonat planul activității cu medicul de la salvare, care s-a oferit să ne ajute la această activitate.

Ideea acestui proiect este ca să oferim o lecție de instruire de primul ajutor medical pentru elevii liceului, fiindcă ei trebuie să fie mereu pregătiți moral, dar și practic pentru orice situație de risc apărută spontan, fiindcă nimeni nu știe ce se poate întâmpla cu cei apropiați sau cu un om străin din preajma ta.

duminică, 12 noiembrie 2017

Tinerii din Nisporeni și Vărzărești întruniți la discuție liberă

Duminică, 12 noiembrie 2017, voluntarii ATOM filialele Vărzărești împreună cu filiala Nisporeni 1 s-au întâlnit în parcul or. Nisporeni în aer liber unde au jucat volei, au cântat la chitară și au vorbit pe diferite teme în cadrul campaniei promovate de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova: „Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!”

Mai multe filiala ATOM întrunite în activitate la Todirești

Duminică, 12 noiembrie 2017, a demarat campania promovată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova: „Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!” într-un anturaj neobișnuit dar plăcut pentru participanți.

Tinerii ATOM pe parcursul anului sunt încadrați în mai multe activități de voluntariat, iar ziua de azi e cea care ia marcat plăcut prin activități de degajare și consolidare a echipei.

La eveniment au participat filialele: Todirești, fiind gazda evenimentului și cel mai mulți participanți, Ungheni, Chirileni și Pârlița, iar la eveniment a fost invitat și Președintele ATOM, preot Vadim Corostinschi, care a desfășurat câteva activități cu tinerii și a provocat tinerii la discuție pe marginea unor parabole.

Campania: Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături! a dezvoltat tinerii din Hârbovăț prin odihnă

Duminică, 12 noiembrie 2017, voluntarii ATOM filiala Hârbovăț au demarat campania promovată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova: „Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!” 

Filiala Hârbovăț au uitat de internet pentru o zi începând cu slujba de dimineață la Mănăstirea Hârbovăț, după care au ieșit la aer liber jucând  fotbal, volei și alte jocuri interesante...


Iar pentru a încheia ziua frumos ei au cântat în jurul jugului, unde au împărtășit din experiența fiecăruia. Datorită campaniei ,,Ești prietenul meu real, lasă netul fii alături'' tinerii au înțeles ca pot petrece timpul liber perfect și fără de internet, iar trecutul fără internet e posibil și azi.

vineri, 10 noiembrie 2017

Voluntarii ATOM filiala Marinici s-au alăturat campaniei

În data de 10 noiembrie 2017,  voluntarii ATOM filiala Marinici, în cadru campaniei desfășurate de ATOM:  Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături! au desfășurat o întâlnire constructivă având în prim plan dezvoltarea organizațională unde au discutat despre planurile filialei de viitor.

Astfel vineri, după ore, voluntarii ATOM filiala Marinici au lăsat netul şi joaca şi au decis să îşi petreacă timpul cu cei mai mici ca ei.

Tinerii au petrecut o oră alături de picii Gimnaziului Marinici desenând, citind, jucând, ascultând şi dansând.
Copiii au fost foarte fericiți de activitățile pe care le-au făcut fiind pentru ei o distracție nemaipomenită.

Echipa ATOM aduce sincere felicitări și urări de bine lui Listru Victor, Șef filiala Todirești

Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, în frunte cu Președintele, prot. Vadim Corostinschi, împreună cu toți tinerii voluntari din cadrul asociației noastre indiferent de rang, postură și vârstă, vin cu un mesaj de felicitare în adresa lui Listru Victor, Șef filiala Todirești, cu ocazia zilei de naștere.    

Victor!!! Să ai multă sănătate, iar prin istețimea minții, sudoarea frunții, sprijinul prietenilor și prietenilor ATOM inclusiv, ajutorul părinților, susținerea colegilor alături de ATOM și îngăduința lui Dumnezeu le vei dobândi pe toate. 

Munca pe care o depui la promovarea valorilor în rândul tinerilor prin activitățile desfășurate să fie cu folos și dezvoltare pentru toți.
Din partea familiei ATOM îți urăm un La mulți ani și Doamne ajută!!!

Filiala Bărboieni întrunită discutând dezvoltarea organizațională

În data de 10 noiembrie 2017,  voluntarii ATOM filiala Bărboieni, în cadru campaniei desfășurate de ATOM:  Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături! au desfășurat o întâlnire constructivă având în prim plan dezvoltarea organizațională unde au discutat despre planurile filialei de viitor.


Filiala a participat la seminarul Liderism, dezvoltarea organizațională și planificarea strategiei de lucru, iar acest lucru a stat la baza întâlnirii.

joi, 9 noiembrie 2017

Voluntarii din Lăpușna și Ciuciuleni sunt informați despre Liderism, dezvoltarea organizațională și planificarea strategiei de lucru

În data de 09 noiembrie 2017, în satul Lăpușna, Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, a desfășurat cu tinerii proiectul: Tinerii din localitățile rurale au necesitatea de o dezvoltare strategică, la care a participat  filialele Lăpușna și Ciuciuleni.
Seminarul a avut mai multe teme de discuție: Liderismul, dezvoltarea organizațională și planificarea strategiei de lucru, trainer fiind Preot Vadim Corostinschi, Președintele ATOM.
  
Tinerii au fost informați despre lucru în echipă, importanța echipei în dezvoltarea personală, ce spun liderii că nu este un lider, ce înseamnă dezvoltarea organizațională și care sunt metodele de implementare.

Tinerii și în Chișinău pot petrece timpul cu prietenii fără internet

Joi, 9 noiembrie 2017, voluntarii ATOM filiala Chișinău au demarat campania promovată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova: „Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!” 

În cadrul acestei activități, tinerii au dat întâlnire într-un local unde au discutat mai multe realizări ale lor, au împărtășit din amintirile frumoase ale asociației, dar și cum petrec timpul ca studenți în capitală.

Un adevărat test al prieteniei au trecut tinerii din Pârlița

În data de 9 noiembrie 2017,  voluntarii ATOM filiala Pârlița, în cadru campaniei desfășurate de ATOM:  Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături! Au desfășurat o lecție demonstrativă despre voluntariat explicând care este misiunea ATOM după care au vorbit despre prietenie.

Au discutat o situație reală a unei femei de 42 de ani din Marea Britanie care a postat pe o renumită rețea de socializare un mesaj în care spunea că avea de gând să se sinucidă. Cuvintele ei au fost un strigăt disperat după ajutor la cei din jur. Deși femeia avea peste o mie de „prieteni” online, niciunul nu i-a sărit în ajutor. Poliția i-a găsit trupul neînsuflețit o zi mai târziu – luase o supradoză de medicamente.

Toamna de Aur desfășurată la Gimnaziul Temeleuți

În aceste zile de toamnă, Gimnaziul Temeleuți a organizat iarmarocul de caritate “Toamna de aur”, la care au participat clasele cu elevi printre care și voluntari ATOM din această localitate. 

Banii acumulați vor fi transmiși celor mai triști ca noi spre a le umple sufletul de bucurie, chiar dacă anotimpul este posomorât. 

miercuri, 8 noiembrie 2017

Voluntarii din Hârbovăț și Onișcani sunt informați despre Liderism, dezvoltarea organizațională și planificarea strategiei de lucru

În data de 08 noiembrie 2017, în incinta Mănăstirii Hârbovăț, Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, a desfășurat cu tinerii proiectul: Tinerii din localitățile rurale au necesitatea de o dezvoltare strategică, la care a participat  filialele Hârbovăț și Onișcani și se vor desfășura mai departe cum urmează:
Lăpușna – 09.11.2017 (filialele Lăpușna, Ciuciuleni, Mereșeni),
Seminarul a avut mai multe teme de discuție: Liderismul, dezvoltarea organizațională și planificarea strategiei de lucru, trainer fiind Preot Vadim Corostinschi, Președintele ATOM.
  
Tinerii au fost informați despre lucru în echipă, importanța echipei în dezvoltarea personală, ce spun liderii că nu este un lider, ce înseamnă dezvoltarea organizațională și care sunt metodele de implementare.

Păstrați curățenia, îndemnul tinerilor din Bărboieni

În data de 8 noiembrie 2017,  voluntarii ATOM filiala Bărboieni, În cadru campaniei desfășurate de ATOM:  Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături! împreună cu pedagogii gimnaziului Bărboieni și elevii,  sau pregătit de sărbătoarea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, hramul  localității.


Participanții au făcut  curățenie la biserică, punctul medical și drumul central. Un aport semnificativ l-a avut și primarul localității,  care a susținut  inițiativa dată.

marți, 7 noiembrie 2017

Voluntarii din Todirești au participat la campania ATOM: Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!

Marți, 7 noiembrie 2017, voluntarii ATOM filiala Todirești au demarat campania promovată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova: „Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!” 

      În cadrul acestei activități, tinerii au desfășurat un atelier de lucru cu elevii claselor a IV-a din I.P. Gimnaziul Todirești. Ei au debutat cu câteva informații despre asociație, apoi au continuat să dezvolte tema bazându-se pe istorioare și prezentare PowerPoint. Ca să se cunoască mai bine ,aceștia au efectuat câteva jocuri interesante și educative, după care a urmat o serie de întrebări-răspunsuri ce le-au captat atenția micuților. Spre final, tinerii au realizat cu succes tehnica origami, modelând împreună cu copii diferite animăluțe, iar mai apoi au privit un filmuleț pentru dezvoltarea interpersonală. La sfârșit, elevii au fost apreciați cu dulciuri și mere pentru munca depusă. 

Voluntarii ATOM filiala Ialoveni au discutat despre realizarea unui nou proiect

În data de 07.11.2017, toți voluntarii ATOM din filiala Ialoveni au făcut o adunare generala pentru a pune la punct toate întrebările legate de proiectul care trebuie să ne atârnam cu o seriozitate maxima fiindcă e legat de medicina.

Tinerii au discutat despre punerea unei denumiri la proiect și am ieșit la concluzia ca proiectul se va numi "Tu poți salva o viață".
Va fi dat start proiectului începând cu data de 10.11.2017 până pe data de 17.11.2017, fiindcă vom face aceasta instruire pentru fiecare clasa liceala împarte.


S-a mai discutat despre particularitățile proiectului și de ce anume cu el trebuie de început, fiindcă nimeni nu știe ce se poate întâmpla cu cei din apropierea ta în orice loc te-ai afla și de aceea fiecare din noi trebuie să știe a acorda primul ajutor medical.

"Credință, curaj și entuziasm, cheia succesului nostru de azi, prin aceste cuvinte noi vom învinge mereu.

duminică, 5 noiembrie 2017

Mesajul de felicitare din partea ATOM pentru Cupeț Daniel, Coordonatorul Departamentuluii Relații Externe

Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, în frunte cu Președintele, prot. Vadim Corostinschi, dimpreună cu toți tinerii voluntari din cadrul asociației noastre indiferent de rang, postură și vârstă, vin cu un mesaj de felicitare în adresa noului ales în funcție  Cupeț Daniel, Coordonatorul Departamentului Relații Externe, cu ocazia zilei de naștere.     

Daniele!!! Să ai multă sănătate, iar prin istețimea minții, sudoarea frunții, sprijinul prietenilor și prietenilor ATOM inclusiv, ajutorul părinților, susținerea colegilor alături de ATOM și îngăduința lui Dumnezeu le vei dobândi pe toate. 
    
Din partea familiei ATOM îți urăm un La mulți ani și Doamne ajută!!!

Și filiala Soltănești s-a alăturat campaniei: Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături!

Duminică, 5 noiembrie 2017, tinerii voluntari ATOM ai filialei Soltănești au participat la campania desfășurată de ATOM: Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături! 


Ei s-au întâlnit pentru a-și vedea prietenii dar și să petreacă cu folos câteva ore din această săptămână. În pofida faptului că mâine este școală și au multe teme ei au făcut tot posibilul pentru a fi alături de ceilalți prieteni ai lor după mica vacanță.

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

A fost ales noul Secretar General ATOM

În data de 4 noiembrie 2017, în urma cererii de eliberare din funcția de Secretar General ATOM a lui Slănină Bogdan a fost acceptată din lipsa de timp, dar a fost instituit în Comisia de Administrare, pentru care îl și felicităm, fiind un membru de preț, participând activ la dezvoltarea organizațională a asociației.


Totodată în urma concursul de alegere a noului Secretar General ATOM, la care au parvenit mai multe cereri din partea șefilor de filiale, dar și a membrilor activi, a fost ales: Cornea Victor din Orhei, Cucuruzeni, pentru care îl felicităm și cu Doamne ajută înainte la lucruri mari. 

Campania: Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături! a dezvoltat tinerii din Hârbovăț prin voluntariat

În data de 4 noiembrie 2017 filiala Hârbovăț si-au  continuat activitățile la Mânăstirea din localitate... au greblat frunzele, dar cum se spune după fapta și răsplată… ei au fost serviți de către starețul mânăstirii Arhim. Spiridon cu dulciuri și compot.

În timpul mesei dulce au discutat lucruri interesante din viața zilnică monahală, după care sau dus acasă cu zâmbetul pe buze și plini de energie pentru împărțirea binelui in  continuare.

vineri, 3 noiembrie 2017

Filiala Ungheni dă start campaniei: Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!

Ziua de 3 noiembrie 2017, a fost petrecută de către voluntarii ATOM filiala Ungheni la grădinița "Steluța" printre spiridușii cei micuți. Tinerii au înfăptuit un nou proiect cu genericul: "Lasă netul! Fii alături!" și au   utilizat timpul alături de picii grădiniței.

Pentru început voluntarii s-au prezentat copiilor și le-au explicat care este scopul lor pentru perioada de timp petrecută împreună. Șeful filialei, Filipia Dogotari, le-a citit copiilor povestea "O familie fericită" care a avut o morală semnificativă la care micuții au fost doar ochi și urechi, iar după citirea poveștii le-au fost adresate întrebări ghidușilor pe baza acesteia pentru a determina cât de atenți au fost și dacă au înțeles conținutul poveștii și mesajul ei.

O nouă activitate de voluntariat desfășurată la Hîrbovăț

În data de 3 noiembrie 2017, membrii Filialei Hîrbovăț  și-au continuat  activitatea voluntară, au activat pe parcursul zilei întregi pentru binele mediului ambiant si nu doar. 

Acești tineri dis de dimineață au felicitat veteranul satului cu ocazia zilei de naștere, care este la împlinirea a 92 de ani și ei au pregătit sine stătător un tort pentru aniversare și au cules cele mai frumoase flori pentru buchețele. 

lmediat după aceste minunate felicitări de bine, s-au îndreptat spre: stații, spre răstignire și centrul satului, unde au făcut curat, strângând frunze, greblând și și-au petrecut timpul cu folos nu doar pentru cei din jur dar și pentru ei.

joi, 2 noiembrie 2017

Tinerii voluntari ATOM filiala Nisporeni 1, mai activi pe perioada vacanței


În data de 2 noiembrie 2017, tinerii voluntari ATOM filiala Nisporeni 1, s-au adunat la biserică pentru a întinde o mînă de ajutor și pentru a face o lucrare plăcută lui Dumnezeu.


Fiind în prag de sărbătoarea Hramului bisericii, tinerii alături de Preotul Marcel Olaru și de alți creștini veniți la biserică, care au ajutat la înfrumusețarea bisericii și la salubrizarea teritoriului, fiind după o periodă îndelungată de reparație.

Astfel tinerii au rămas satisfăcuți pentru faptul că s-au mobilizat și au facut o faptă bună și un gest frumos și plăcut pentru Dumnezeu și pentru biserica din localitatea lor, dar și pentru că nu a trecut perioada vacanței fără de nici un rost și o amintire plăcută.

Ne implicăm fiindcă putem

În date de 2 noiembrie 2017, tinerii voluntari ATOM filiala Lăpușna au dat o mână de ajutor unor familii social vulnerabile.

La această binefacere au contribuit sătenii din localitate, aceștia au donat haine, încălțăminte și tot ceea ce ar putea fi de folos membrilor familiei.

Tinerii s-au simțit bine și împliniți că au putut ajuta cele 3 familii, și au promis că în continuare vor ajuta și alți oameni.