Duminică, 4 septembrie, 2022, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a fost organizată Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.
Cu acest prilej, a fost organizată o deosebită conferință cu titlul: „Ocrotirea Familiei creștine și lupta împotriva avortului”.
Respectiva conferință a avut loc în a doua parte a zilei, după ce a fost prezentat mai întâi un deosebit concert de Brio Sonoris.
După ce moderatorul acestei conferințe, prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova și Președintele Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală cu tineretul, după ce a făcut parte introductivă, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a venit cu-n cuvânt părintesc de binecuvântare și îndemn, către toți participanții la această conferință, în număr de o mie de tineri.