marți, 9 mai 2023

Provocare pentru tineri la tabăra de vară #DrumețiaPrieteniei ediția a VI-a

Episcopia de Ungheni și Nisporeni prin Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, organizează o întâlnire de suflet a tinerilor ce cuprinde vârsta între 13 - 20 ani în perioada 24 – 28 iulie 2023, în localitatea Hîrjauca, r-nul Călărași cu un program distractiv educațional – #DrumețiaPrieteniei.

joi, 4 mai 2023

Concursul Brain-Ring, ediția a VI -a, desfășurat în raionul Hîncești

În data de 4 mai 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Liceul Teoretic Lăpușna din s. Lăpușna, r-nul Hîncești, unde a fost desfășurat a VI – a ediție a proiectului: Sunt tânăr și doresc să mă manifest intelectual, prin concursul Brain-Ring.

Promotorul și prezentatorul proiectului este preot Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova și Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, iar temele studiate de tineri au fost: Sfânta Scriptură și Sinoadele Ecumenice.

marți, 2 mai 2023

Concursul Brain-Ring, ediția a VI -a, desfășurat în raionul Nisporeni

 În data de 2 mai 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, din Nisporeni a fost desfășurat a VI – a ediție a proiectului: Sunt tânăr și doresc să mă manifest intelectual, prin concursul Brain-Ring.

Promotorul și prezentatorul proiectului este preot Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova și Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, iar temele studiate de tineri au fost: Sfânta Scriptură și Sinoadele Ecumenice.

vineri, 28 aprilie 2023

Concursul Brain-Ring, ediția a VI -a, desfășurat în raionul Ungheni


În data de 28 aprilie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Liceul Teoretic „Ion Creangă”, din mun. Ungheni a fost desfășurat a VI – a ediție a proiectului: Sunt tânăr și doresc să mă manifest intelectual, prin concursul Brain-Ring.

Promotorul și prezentatorul proiectului este preot Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova și Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, iar temele studiate de tineri au fost: Sfânta Scriptură și Sinoadele Ecumenice.

miercuri, 26 aprilie 2023

Concursul Brain-Ring, ediția a VI -a, desfășurat în raionul Călărași

În data de 26 aprilie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, din s. Sipoteni, Călărași, a fost desfășurat a VI – a ediție a proiectului: Sunt tânăr și doresc să mă manifest intelectual, prin concursul Brain-Ring.

Promotorul și prezentatorul proiectului este preot Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova și Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, iar temele studiate de tineri au fost: Sfânta Scriptură și Sinoadele Ecumenice.

miercuri, 5 aprilie 2023

Activitate Pro-Viață desfășurat în Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, or. Nisporeni

Recent, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de ungheni și Nisporeni, Prot. Petru CIOBANU, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni, a înfăptuit o activitate pastoral-misionară și educațională.

În contextul faptului că luna marte este dedicată cu precădere activităților despre viață, Prot. Petru CIOBANU a avut mai multe întâlniri didactice, cu elevii a șase clase din Gimnaziul „Ștefan cel Mare”or. Nisporeni, cu care a discuta mai multe teme distincte prin care s-a vorbit despre VIAȚĂ, ca dar suprem a lui Dumnezeu, oferit oamenilor.

Desfășurarea concursului Brain-Ring la etapa locală în satul Temeleuți, Călărași

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni și la stăruința preotului Valeriu Badan, Membru a Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret a Protopopiatului Călărași, astăzi a avut loc concursul Brain-Ring desfășurat la etapa locală în satul Temeleuti, raionul Călărași, în gimnaziul cu același nume.

La concurs au participat 3 echipe formate din câte 5 elevi, care au frecventat un număr stabilit de ore în care s-au pregătit pentru acest concurs, etapa locală. Scopul acestei concurs a fost identificarea elevilor care formează echipa capabilă să concureze la etapa raională. Elevii s-au arătat entuziasmați de desfășurarea concursului, au fost foarte activi remarcându-se prin răspunsurile oferite și viteza de expunere. Apreciem efortul depus pentru realizarea acestui concurs la etapa locală, le dorim dorință și implicare pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu prin studiul efectuat și prin participarea la astfel de concursuri.

joi, 30 martie 2023

Se dă start concursului intelectual Brain-Ring ediția a VI-a

   

      Ești tânăr și dorești să faci prietenii noi printr-un concurs intelectual?

Să participi la concursul cel mai tare al sezonului unde sunt incluși participanții din raioanele: Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași?

Dorești să-ți faci noi prieteni și să concurezi cu ei intelectual?

Să participi la un șir de întâlniri, seminare, tabere de vară și multe alte lucruri noi?

Te așteptăm la acest fascinant concurs unde vei învăța și totodată te vei distra!!!

sâmbătă, 18 februarie 2023

Întâlnire de suflet cu elevii din Nisporeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Gimnaziul din Nisporeni în contextul săptămânii Tineretului Ortodox, Preotul Marcel Olaru  a avut loc o discuție cu elevii claselor 8-9. Tema discuției a fost - Tinerii și provocările zilelor noastre.

Întâlnire de suflet cu tinerii din Boldurești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în Gimnaziul " Valeriu Bulicanu din satul Boldurești, Nisporeni în contextul săptămânii Tineretului Ortodox, Preotul Leonid Țugulea  a avut loc o discuție cu elevii claselor 8-9. Tema discuției a fost - Tinerii și provocările zilelor noastre. Elevii au fost activi punând întrebări părintelui  Leonid.

La sfârșitul discuției elevii au primit câte o cruciuliță, semne de carte și au fost serviți cu biscuiți și suc.

Gimnaziul a primit o donație de carte ortodoxă din partea domnului Sergiu Pașa din Iași.

vineri, 17 februarie 2023

Întâlnire de suflet cu elevii IPG. Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, preotul Petru CIOBANU, a discutat cu elevii din IPG. Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni, tema: Libertinajul, provocare pentru tinerii contemporani.

      Este o temă actuală și e bine ca tinerii să fie provocați la discuție asupra temei date și să înțeleagă cu ce obstacole se poate confrunta la vârsta fragedă pe care o are și modalitățile de depășire a crizelor ce apar și care sunt soluțiile.

Întâlnire de suflet cu elevii LT. Lăpușna, Hîncești

      Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Serghei SLĂNINĂ, a desfășurat o lecție cu elevii LT. Lăpușna, Hîncești.


Tematica lecției fiind: Rolul tinerilor în viața bisericii și importanța vieții lor prin biserică, preotul Serghei, a explicat tinerilor despre importanța creșterii și dezvoltării lor pe lângă tot ce învață de la părinți și școală să-și adâncească cunoștințele și în domeniul moral-spiritual nu doar citind, dar și practic.

Întâlnire de suflet cu elevii de la LT. M. Eminescu, mun. Ungheni

     Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului Eparhial Tineret a desfășurat un seminar cu elevii clasei a 8-a – 12-a, LT. M. Eminescu, mun. Ungheni.


      Preotul Vadim a dezvoltat tema: Viciile adolescenților, capcane și pericole, în parteneriat cu Dn. Petru LANGA, Directorul instituției, și a fost una foarte actuală ce a implicat pe toți participanții la discuție. Atmosfera plăcută și discuția constructivă a făcut ca lecția să treacă foarte rapid și s-a lăsat loc de noi întâlniri în viitor.

Întâlnire de suflet cu elevii de la LT. Ion Creangă, mun. Ungheni

       Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului Eparhial Tineret a desfășurat un seminar cu elevii clasei a 6-a și a 9-a, LT. Ion Creangă, Ungheni.


      Întâlnirea a avut o tema: Viciile adolescenților, capcane și pericole, în parteneriat cu Dna. Elena SECULȚEAN, psihologul instituției, și a fost una foarte actuală ce a implicat pe toți participanții la discuție. Atmosfera plăcută și discuția constructivă a făcut ca lecția să treacă foarte rapid și s-a lăsat loc de noi întâlniri în viitor.

Lecție deschisă cu elevii din LT. Alexei Mateevici, com. Pîrlița

      Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Vasile GUIJEA, a desfășurat o lecție cu elevii LT. Alexei Mateevici, comuna Pîrlița.

      Lecția predată, în conlucrare cu Dn. Bejenari Sfetlana, Directorul Liceului, care a avut tematica: Pilda neghinelor, îndelunga  răbdare. Semnificarea cuvintelor din aceasta pilda a Sfintei Evanghelii, a fost abordată pe înțelesul elevilor.

Întâlnire de suflet cu elevii Gimnaziului A. Donici, din s. Ciuciuleni, Hîncești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în data de 17.02.2023, in contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, în Gimnaziul: A. Donici, din satul Ciuciuleni, raionul Hîncești, sub ghidarea profesorului și Protodiaconului Ioan Pîrău, elevii claselor a 7-a și a  8 -a, au fost informați despre rolul lor în activitatea bisericii și cum ei, ca viitori vlăstari vor crește și vor aduce rod în ogorul lui Hristos cel mântuitor.

Întâlnire de suflet cu tinerii din LT. Alexei Mateevici, com. Pîrlița

     Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Simion CULEAC, a desfășurat un seminar cu elevii LT. Alexei Mateevici, comuna Pîrlița.

     Seminarul a avut tematica: Rolul tinerilor în viața bisericii și importanța vieții lor prin biserică, iar la final preotul Simion a răspuns la întrebările tinerilor, și a împărțit cadouri cărți, spre zidirea lor intelectuală și moral-duhovnicească.

Viciile adolescenților, capcane și pericole discutate cu elevii de la LT I. Creangă Ungheni

 

      Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului Eparhial Tineret a desfășurat un seminar cu elevii LT Ion Creangă, Ungheni.


      Întâlnirea a avut o tema: Viciile adolescenților, capcane și pericole și a fost una foarte actuală ce a implicat pe toți participanții la discuție. Atmosfera plăcută și discuția constructivă a făcut ca lecția să treacă foarte rapid și s-a lăsat loc de noi întâlniri în viitor.

joi, 16 februarie 2023

Temă de discuție pe marginea piesei de teatru jucat elevi ai IPG Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni

 

  Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, în IPG Ștefan cel Mare din orașul Nisporeni sub ghidarea profesorului și preotului Petru CIOBANU, elevii clasei a 8 au jucat piesa de teatru ,,Cum Citirea Sf. Scripturi poate schimba viaţa și comportamentul tinerilor", cu ocazia Zilei Tânărului Ortodox și a duminicii Fiului Risipitor.

Întâlnire cu tinerii din Temeleuți, Călărași

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, în gimnaziul Temeleuți, Călărași a avut loc o întâlnire cu elevii claselor 7-9.


      În cadrul întâlnirii s-a abordat subiectul, "Frumoasa vârstă a tinereții și pericolele ei" Tinerii s-au implicat activ în discuții, împărtășind experiențe proprii cu privire la subiectul sus menționat.

Lecție deschisă cu elevii din Gimnaziul Pogănești

  
    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Pavel Hergilijiu, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, s. Pogănești a desfășurat o lecție deschisă cu clasele a 8 – 9, din IP Gimnaziul din s. Pogănești, r-nul Hîncești, Director
  dna Galina Sapoglo.


     Lecția a avut tematica: Rolul tinerilor în viața bisericii și importanța vieții lor prin biserică, iar mottoul: Dacă ai de toate poți să uiți de Dumnezeu? Tinerii au adresat întrebări și le-au discutat împreună și au înțeles că fără de Dumnezeu nu putem dobândi multe în viață aceasta, iar cel mai important că o pierdem pe cea viitoare.

miercuri, 15 februarie 2023

Mesaj de felicitare al ÎPS Petru cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox

    Iubiți întru Hristos, frați și surori, dragi tineri Vă felicit cordial pe toți cu Măreața Sărbătoare a Întâmpinării Domnului, în care conform tradiției stabilite în Biserica Ortodoxă sărbătorim și Ziua Tineretului Ortodox.

Evenimentul semnificativ scripturistic de astăzi ne amintește nu doar o semnificație istorică, ci și o mare semnificație spirituală. Pe de o parte, are loc întâlnirea simbolică a Vechiului și Noului Testament în persoana bătrânului Simeon și a Pruncului Iisus Hristos adus la templu de Fecioara Maria. Pe de altă parte, aceasta este o întâlnire a unei anumite persoane cu Dumnezeu.

Activitate în Ziua Tineretului Ortodox la L.T. ,,V. Alecsandri” din mun. Ungheni


 În data de 15 februarie 2023, în contextul tematic ,,Săptămîna Tineretului Ortodox”, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni și cu bunăvoința Dnei Ana Nuca, Directorul liceului teoretic ,,V. Alecsandri” din mun. Ungheni, protoiereul Nicolai Boian, clericul catedralei episcopale, a avut o întâlnire de suflet cu peste 120 de tineri, elevi ai claselor mari.

marți, 14 februarie 2023

Lecție deschisă cu elevii din Gimnaziul Andrei Chivriga, s. Valea Mare


     Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în contextul Săptămânii Tineretului Ortodox, Preot Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului Eparhial Tineret a desfășurat o lecție deschisă cu clasele a 8 – 9, din IP Gimnaziul ,,Andrei Chivriga", s. Valea Mare, r-nul Ungheni.

     Lecția a avut tematica: Rolul tinerilor în viața bisericii și importanța vieții lor prin biserică, iar mottoul: Dacă cred în Dumnezeu, iar El nu există, nu am pierdut NIMIC, iar dacă nu cred, dar El există, AM PIEDUT TOTUL.