joi, 5 octombrie 2023

Excursia din Turcia a câștigătorilor concursului Brain-Ring, organizată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU

 


Cu binecuvântarea și aportul financiar al Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, echipa tinerilor învingători la concursul Brain-Ring din 2 septembrie 2023, din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși a Episcopiei de Ungheni si Nisporeni, desfășura la Mănăstirea Hîncu, au beneficiat de o călătorie de 5 zile în Turcia.

Echipa învingătoare, alcătuită din 5 eleve, sunt din s. Marinici, r. Nisporeni, care l-au avut ca mentor și coordonator pe profesorul de religie, prot. Dumitru RANGA, parohul bisericii „Sf. Arhang. Mihal și Gavriil”, din localitatea menționată.
Cu binecuvântarea Ierarhului, aluturi de echipa învingătoare, în frumoasa și neuitata călătorie, conducătorul grupului a fost prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial și Presedintele Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tinert. Alături de acest grup s-au alătrat  și 2 voluntari #ATOM.
În fiecare zi, așa cum a fost stabilit din timp de către agenție de turism, au fost vizitate importante centre și locuri istorice, cum ar fi fosta Catedrală Patriarhală „Sfânta Sofia” din Istambul, locuri prin care este reflectată măreția de odinioară a Imperiului Bizantin. A fost vizitată și Mănăstirea Ortodoxa „Sf. Gheorghe” de pe Insula Prinților.

Tot cu suportul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, acest grup a beneficiat de servirea unor mese în oraș, făcându-și și careva cumpărături din marele Bazar din Istambul.

Membrii acestui grup, pentru frumoasele și memorabilele clipe trăite în această neuitată călătorie, au adus sincere și sufletești cuvinte de mulțumire, pentru generozitatea și bunătatea ce a arătat-o Ierarhul prin oferirea acestei călătorii. (Cuvintele de mulțumire le vom posta într-un articol separat.)

Menționăm că Înaltpreasfinția Sa a organizat pentru câștigătorii locului I această călătorie în Turcia, iar pentru celalți finaliști ai concursului Brain-Ring, locurile II, III și IV, le va organiza în curând o frumoasă călătorie prin Moldova, cu scopul de ai motiva pe câți mai mult tineri de a se implica în cât mai multe activități și concursuri dedicate tinerilor ce se desfășoară periodic în cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.




















































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu