duminică, 30 iunie 2019

Concursul Brain-Ring desfășurat la Temeleuți

Lucrurile bune au continuitate, de aceea anul acesta concursul Brain-Ring se desfășoară doar la nivel local organizate de șefii de filiale ATOM.

Astfel, tinerii din localitatea Temeleuți au fost provocați de voluntari de a studia tema: Cele 7 Taine ale bisericii Ortodoxe și susținuți de preotul din localitate.

joi, 20 iunie 2019

Fiind tu, poți schimba lumea


Joi, 20 iunie 2019, Filiala Ungheni ATOM în parteneriat cu Centrul Multifuncțional ”Regina Maria” au organizat Cinema de vară.

Activitatea a cuprins vizionarea unui film cu tematica ”Fiind tu, poți schimba lumea”. Aceasta lecție, cei prezenți, au învățat-o de la profesorul de muzică Clement Mathieu, care este un profesor cu caracter deosebit, deoarece a reușit până într-un final să facă pe elevi cei obraznici dintr-un orfelinat să-l îndrăgească și să-l asculte la lecțiile de muzică. În cadrul lecției formând chiar și un cor.

luni, 17 iunie 2019

Vacanță, cald și studiu la tineri

Luni, 17 iunie 2019, voluntarii ATOM din filiala Vertiujeni s-au întâlnit la o nouă activitate ce a avut loc într-un spațiu frumos din natură, nu departe de râul Nistru.

E vacanță, e cald și  tinerii au mai mult timp liber pentru dezvoltarea personală din programul pe care ei îl doresc și de aceea s-au întâlnit la provocări și studiu.

duminică, 9 iunie 2019

Întrunire de consolidare tinerilor


Duminică, 9 iunie 2019, tinerii voluntari ATOM din filiala Soltănești s-au întrunit pentru a discuta proiectele planificate pe vara anului curent.

Datorită faptului că vara este mai mult timp liber, însă este de muncă și acasă s-au luat decizii doar privind activitățile, nu și timpul organizării lor.


Astfel, întrunirea de consolidare a echipei va ajuta pe viitor la realizarea activităților programate.

miercuri, 5 iunie 2019

Urările tinerilor la aniversarea ATOM


Calman Olga: Mulți ani în continuare, încărcați cu: răbdare, succese, dăruire, performanțe și nu în ultimul să culegeți roade bune, iar Bunul Dumnezeu să vă întărească pe toți cei ce stați în spatele acestei asociații de tineri dornici de al cunoaște pe Dumnezeu. Încă mulți ani înainte...

marți, 4 iunie 2019

Mesaj de felicitare la cei 7 ani de activitate ATOM


Hristos a Înviat!

Dragi tineri, voluntari și parteneri, prieteni într-un cuvânt, Vă salut cu multă stimă și respect pentru că ne sunteți alături și astăzi când #ATOM – Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova a împlinit 7 ani de activitate.

În acești ani am crescut împreună: echipa de bord și voluntarii, activitățile în cantitate, dar și calitate și ne mândrim că prin ceea ce facem am demonstrat că avem cei 7 ani de acasă.