Temele pentru Finala concursului Brain-Ring din 4 septembrie 2016

Temele pentru Finala concursului Brain-Ring din 4 septembrie 2016. 

Totodată la finală o să fie întrebări și din materialul trecut la concursul propriuzis.

Sfânta Scriptură sau Biblia

Descoperirea dumnezeiasca cea mai presus de fire se găsește în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție.

Sfânta Scriptură sau Biblia este colecția cărților numite ale Vechiului și ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (cca. 1400 i. Hristos) pana la autorul Apocalipsei (cca. 100 d. Hristos). Aceste cărți sunt comoara cea mai prețioasă de lumina și mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare preț și le folosește ca pe un izvor de apa vie din care soarbe învățătura cea dumnezeiasca.

De ce Sfânta Scriptură se mai numește și Biblie?

Cuvântul “Biblie” este de obârșie greceasca și înseamnă “cărți” sau “carte”. “Cărțile” sau “cartea” Sfintei Scripturi și-au păstrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atât pentru ca Sfânta Scriptură a fost scrisa o buna parte în limba greaca, cat și pentru ca, la început, în primele veacuri ale creștinismului, învățătura cuprinsa în ea a fost propovăduită mai ales în graiul grecesc, așa cum arata documentele timpului, îndeosebi Sfânta Tradiție.

Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai întrebuințat, atât de creștini cat și de necreștini, înfățișează deci Sfânta Scriptură ca pe o carte în sine, singura care de-a lungul istoriei și-a păstrat acest nume fără alt adaos și pe care noi credincioșii o socotim cartea mai presus de toate celelalte cărți, cartea cărților, cartea pe care, daca n-o putem numi cea mai mare ca întindere, o putem numi cea mai prețioasă, pentru cuprinsul și roadele ei în sufletele noastre.

Prin ce se deosebește Sfânta Scriptură de celelalte cărți?

1) Sfânta Scriptură se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: învățat sau neînvățat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învățături mântuitoare și folositoare, caci ne vorbește despre Dumnezeu și despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt. «Iar scopul și rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: ca El a fost pururea Dumnezeu și Fiu, fiind Cuvântul și strălucirea și înțelepciunea Tatălui; și ca pe urma, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om.

Iar aceasta îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toata Scriptură de Dumnezeu insuflata» cum însuși Domnul a spus: “Cercetați Scripturile, ca ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39)17 (Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, XXIX, în Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, “P.S.B.”, Bucuresti, 1987, p. 357). Ea ne învață apoi cum sa trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine18 (Fer. Augustin, Comentarii la Psalmi, 90, 21, Migne, P. L., XXXVII, col. 1159), în înțelesul cel mai deplin al acestui cuvânt.

Sfânta Scriptură spune numai adevărul, caci Duhul Sfânt n-a înșelat pe slujitorii Săi, proorocii19 (Sf. Ipolit, Comentarii la Daniil, 4, 6, CB 1, 1, col. 198; Fer. Augustin, Scrisoarea 28, 3, 3, Migne, P. L., XXXIII, col. 112). Oamenii nu puteau cunoaște prin firea și prin mintea lor lucruri așa de mari și de dumnezeiești, ci numai printr-un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinți.

2) Sfânta Scriptură are o unitate desăvârșită. Același suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărților ei, deși acestea sunt deosebite intre ele din punct de vedere al conținutului și al formei de exprimare. Fiind data prin Sfântul Duh, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se afla într-însa (Sf. Clement Romanul, Scrisoarea I către Corinteni, 45, 2, 3, Migne, P. G., I, col. 300). Sfânta Scriptură nu se contrazice  (Sf. Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu Iudeul Trifon, 65, 2, Migne, P. G., VI, col. 625; Sf. Epifanie, Contra ereziilor Panarion, 70, 7, Migne, P. G., XLII, col. 349), cum se contrazic învățătorii și scrierile păgane (indemn catre Greci, cap. 8, Migne, P. G., VI, col. 256). Daca scrierile Proorociilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru ca toți au vorbit insuflați de un singur Duh, al lui Dumnezeu (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 3, 12, Migne, P. G., VI, col. 1137).

3) Sfânta Scriptură are o putere covârșitoare, prin care a prefăcut și preface nenumărate suflete păcătoase în sfinți. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sf. Scripturi: “Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu doua tăișuri și pătrunde pana la despărțitura sufletului și a duhului, dintre încheieturi și măduvă, și este judecător cugetelor și gândurilor inimii” (Evr. 4, 12). Fericitul Ieronim, mare traducător și tâlcuitor al Sf. Scripturi, se pronunță astfel: «Te rog spune-mi ce e mai Sfânt ca acest cuvânt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca aceasta plăcere?

Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoașterea înțelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile Sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului și la cuvintele Stăpânului tău…, decât ca aceste cuvinte ale Stăpânului, pline de înțelepciune duhovniceasca, sa învețe pe oameni! Aibă ceilalți averile lor, bee din cupe împodobite cu pietre prețioase, strălucească în stofe de mătase…, fie neputincioși în a-și răpune bogățiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră sa stea în a medita la legea Domnului ziua și noaptea, a bate la ușa care ni-i deschisa, a primi pâinile Sf. Treimi și a merge pe valurile vieții, având pe Domnul călăuză» (Fer. Ieronim, Scrisoarea 30, 13 CV 54, I, pag. 248).

Sf. Scriptură ne poate călăuzi, ea singură, pe calea mântuirii?

Sf. Scriptură nu ne poate călăuzi, ea singura, pe calea mântuirii, atât pentru ca ea n-a fost data omenirii de la început, cat și pentru ca, atunci când a fost data, ea n-a fost singura autoritate în aceasta privință, ci a avut înaintea ei și apoi odată cu ea Sf. Tradiție, în vatra mereu calda a obștii religioase, sau a Bisericii. Cu mult înainte de a începe Moise sa scrie primele cărți ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obștii religioase, chiar mai veche decât aceea a Patriarhilor. Cărțile Noului Testament încep sa apară după mai bine de zece ani de la întemeierea Bisericii.

Ele apar în sânul acesteia. Și Biserica alege cărțile insuflate încă din veacul 1 după Hristos. Biserica este autoritatea hotărâtoare în aceasta privință, cum și în tâlcuirea textului biblic. Ea “este stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15), ea tine “canonul neclintit al adevărului” (Sf. Irineu, Contra tuturor ereziilor, 1, 9, 4, Migne, P. G., VII, col. 545 B). În ea lucrează Duhul Sfânt pentru păstrarea neîntinată a adevărului mântuitor. «Unde este Biserica, zice Sf. Irineu, acolo este și Duhul lui Dumnezeu și unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica și tot harul, iar Duhul este adevarul» (Sf. Irineu, op. cit., 3, 24, 1, Migne, P. G., VII, col. 966). Iată de ce Sf. Scriptură nu poate, ea singura, sa ne călăuzească pe calea mântuirii, ci numai în Biserica, împreuna cu Sfânta Tradiție.

Canonul cărților Sfintei Scripturi

Prin “canonul” cărților Sf. Scripturi, înțelegem totalitatea cărților sfinte insuflate de Dumnezeu, mai precis lista acestor cărți. Cuvântul “Canon” n-a avut acest înțeles de la început. El e împrumutat din limba ebraica, prin mijlocirea celei grecești, și însemna, printre altele, “dreptar” sau “regula”. Cu aceste doua înțelesuri îl găsim întrebuințat și în Noul Testament. Sf. Apostol Pavel, după ce da anumite sfaturi duhovnicești galatenilor, adaugă: ” Și câți vor umbla după dreptarul acesta, pace și mila asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu” (Gal. 6, 16).

Se numesc, apoi, “canoane”, cu înțeles de “rânduială”, hotărârile privitoare la disciplina bisericeasca și anumite părți care intra în rânduiala slujbelor bisericești. Cărțile Sf. Scripturi cuprinzând “canonul” adică regula de credință și de viată au fost numite “canoane” cu acest înțeles, dar și cu înțelesul de totalitate sau de lista a scrierilor care conțin aceste rânduieli. Cuvântul “canon” are acest înțeles atât la vechii iudei, cat și la primii creștini. Exista un canon al cărților Vechiului Testament și un canon al cărților Noului Testament.

Cu ce condiții au fost primite cărțile Sf. Scripturi în canonul biblic?

Cu condiția: 1) ca învățătura cuprinsa în ele sa fie descoperita de Dumnezeu prin insuflare; și 2) ca învățătura descoperita în ele sa fie garantata de Biserica. Biserica garanta învățătura aceasta pe baza vechimii și apostolicității, după regula lui Tertulian, ca acel lucru e mai adevărat, care e mai vechi și acel lucru e mai vechi, care e de la început, și acel lucru e de la început, care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfânt în Bisericile Apostolice (Tertulian, Contra lui Marcion, 4, 5, Migne, P. L., II, col. 366).

Cărțile Vechiului Testament

Cărțile care intra în canonul Vechiului Testament sunt:

1. Facerea
2. Ieșirea
3. Leviticul
4. Numerii
5. Deuteronomul (a doua lege)
6. Cartea lui Iosua Navi
7. Cartea Judecătorilor
8. Cartea Rut
9. Cartea întâi a Regilor (sau întâia a lui Samuil)
10. Cartea a doua a Regilor (sau a doua a lui Samuil)
11. Cartea a treia a Regilor (sau întâia a Regilor)
12. Cartea a patra a Regilor (sau a doua a Regilor)
13. Cartea întâia Paralipomena (a Cronicilor)
14. Cartea a doua Paralipomena (a Cronicilor)
15. Cartea întâi a lui Ezdra,
16. Cartea lui Neemia (a doua Ezdra)
17. Cartea Esterei
18. Cartea lui Iov
19. Psalmii
20. Pildele lui Solomon
21. Eclesiastul
22. Cântarea Cântărilor
23. Isaia
24. Ieremia (plângerile lui Ieremia)
26. Iezechiel
27. Daniel
28. Osea
29. Amos
30. Miheia
31. Iov
32. Avdie
33. Iona
34. Naum
35. Avacum
36. Sofonie
37. Agheu
38. Zaharia
39. Maleahi

În afara de cărțile canonice mai sunt și alte cărți în Sf. Scriptură a Vechiului Testament?

În afara de cele 39 de cărți canonice, Sf. Scriptură a Vechiului Testament mai cuprinde și alte cărți: cărțile anaghinoscomena (bune de citit), netrecute deci în rândul cărților canonice, dar pe care Biserica, socotindu-le folositoare și ziditoare de suflet, le-a recomandat spre citire catehumenilor, adică celor care se pregăteau sa primească credința creștină. De aceea ele au fost păstrate în Sf. Scriptură, după cărțile canonice. Ele sunt pline de înțelepciune duhovniceasca și de aceea Biserica le folosește pe unele din ele chiar la sfintele slujbe.

Acestea sunt:

1. Cartea lui Tobit
2. Cartea Iuditei
3. Cartea lui Baruh
4. Epistola lui Ieremia
5. Cântarea celor trei tineri
6. Cartea a treia a lui Ezdra
7. Cartea înțelepciunii lui Solomon
8. Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)
9. Istoria Susanei
10. Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
11. Cartea întâi a Macabeilor
12. Cartea a doua a Macabeilor
13. Cartea a treia a Macabeilor
14. Rugăciunea Regelui Manase

Dintre toate acestea, sunt suplimente sau adaosuri la cărțile canonice: Cântarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel); Rugăciunea Regelui Manase (la sfârșitul cărții a doua Paralipomena sau Cronici); Psalmul 151 (necanonic, la Cartea Psalmii); Istoria Susanei și Istoria idolului Bel și a balaurului (suplimente sau adaosuri necanonice la cartea Daniel). Iar la cartea Esterei: Visul lui Mardoheu; Decretul lui Artaxerxes și Rugăciunea lui Mardoheu și a Esterei.

Cărțile Noului Testament

Canonul Noului Testament cuprinde 27 de cărți și anume:

1. Sf. Evanghelie după Matei
2. Sf. Evanghelie după Marcu
3. Sf. Evanghelie după Luca
4. Sf. Evanghelie după Ioan
5. Faptele Sfinților Apostoli
6. Epistola Sf. Apostol Pavel către Romani
7. Epistola 1 a Sf. Apostol Pavel către Corinteni
8. Epistola a II-a Sf. Apostol Pavel către Corinteni
9. Epistola Sf. Apostol Pavel către Galateni
10. Epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni
11. Epistola Sf. Apostol Pavel către Filipeni
12. Epistola Sf. Apostol Pavel către Coloseni
13. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni
14. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel către Tesaloniceni
15. Epistola I a Sf. Apostol Pavel către Timotei
16. Epistola a II-a a Sf. Apostol Pavel către Timotei
17. Epistola Sf. Apostol Pavel către Tit
18. Epistola Sf. Apostol Pavel către Filimon
19. Epistola Sf. Apostol Pavel către Evrei
20. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iacob
21. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
22. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Petru
23. Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
24. Epistola a II-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
25. Epistola a III-a Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan
26. Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Iuda
27. Apocalipsa Sf. Ioan Teologul

Când au fost scrise cărțile Vechiului și Noului Testament?

Cărțile Vechiului Testament au fost scrise înainte de Hristos, într-un răstimp de peste o mie de ani (1400-400). Cărțile Noului Testament au fost scrise în veacul I, cele mai multe înainte de anul 70. Numai cărțile Sf. Ioan Evanghelistul și Teologul au fost scrise intre aceasta data și sfârșitul veacului I.

39. Ce înseamnă Vechiul Testament și ce înseamnă Noul Testament?

În vorbirea obișnuită cuvântul “Testament” înseamnă hotărârile luate de cineva în scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înțeles și pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15 și urm.), Sf. Părinți au învățat ca cele doua Testamente – cel Vechi și cel Nou – arata voința lui Mesia de a face moștenitori ai împărăției veșnice pe cei ce vor crede în El. Când e vorba despre Sf. Scriptură a Vechiului Testament și a Noului Testament, cuvântul “Testament” mai are și înțeles de “legământ”. El e “Legământul” dintre Dumnezeu și om, făcut îndată după căderea acestuia, prin făgăduința data de Dumnezeu primilor oameni ca sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui.

Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reînnoit fata de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost încheiat, în scris, pe muntele Sinai, intre Dumnezeu și poporul evreu (les. 20). Despre acest legământ vorbește Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15-28). Toate scrierile care cuprind legea și Proorocii formează Legământul Vechi, adică Testamentul Vechi, fiindcă vorbesc despre acel Legământ, fiindcă sunt date înainte de Hristos și-și afla împlinirea și desăvârșirea în El. Scrierile sfinte, date după Hristos, formează Legământul nou, adică Testamentul Nou, fiindcă vorbesc despre noua legătură făcută la Cina cea de Taina intre Dumnezeu și oameni, “legea cea noua”, adusa lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28).

Sf. Apostol Pavel arata în chip lămurit învățătura despre cele doua Testamente. Vorbind despre jertfa Mântuitorului, el zice: “Și pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferita spre răscumpărarea greșelilor de sub întâiul testament, cei chemați sa ia făgăduința moștenirii veșnice. Caci unde este testament, trebuie neapărat sa fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Caci un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfințit fără sânge” (Evr. 9, 15-18).

Ce înseamnă “Evanghelie” și “Apostol”

“Evanghelie” înseamnă “veste buna”. Cuprinsul ei a adus și aduce lumii vestea buna care mângâie sufletele: venirea Mântuitorului, profețită de Vechiul Testament, apoi învățătura, faptele, patimile, moartea și slăvita Lui înviere, înălțarea la cer, – toate având loc pentru mântuirea lumii.

Cuvântul “Apostol” înseamnă “trimis”. El privește în primul rând pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimiși la propovăduire de însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Aceștia sunt: Petru și Andrei, Iacob și Ioan, Filip și Bartolomeu, Toma și Matei, Iacob al lui Alfeu și Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul și Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6,14-15; Fapte 1, 13). Acesta din urma, după trădarea și moartea Mântuitorului, a fost înlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26). “Apostol”, în înțelesul plin al cuvântului, este și Sf. Pavel, chemat în chip minunat pe drumul Damascului.

“Apostoli” sunt și cei șaptezeci (și doi), a căror misiune e descrisa pe larg la Sf. Evanghelist Luca (10, 1-24), apoi cei trecuți de Sf. Apostol Pavel în lista celor învredniciți de darurile duhovnicești (I Cor. 12, 28), cei notați în Scrierile Părinților Apostolici (Învățătura celor 12 Apostoli, 11, 3; în Scrierile Părinților Apostolici în “P.S.B.”, București, 1979, p. 30) și, în înțeles mai larg, mulți din cei care, mai târziu, au contribuit la creștinarea popoarelor păgâne.

Dovezi din Sf. Scriptură despre insuflarea dumnezeiasca a VT și NT

Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiasca a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre V.T. les. 4,12; II Regi 23, 2; Isaia 6,1-8; 8,1; Avacum 2, 2 și altele). Iisus Hristos numește Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descoperă pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; 1 Ioan 5, 20). Evanghelia e revelația lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1,17).

Astfel, Sf. Apostol Pavel ne învață ca “toata Scriptură este de Dumnezeu insuflata și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea intru dreptate” (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arata, la rându-i, ca “niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit purtați fiind de Duhul Sfânt” (11 Petru 1, 21). Insuflarea  Sf. Scripturi este autoritate dumnezeiasca. Este ceea ce întărește Mântuitorul când zice despre Legea Vechiului Testament: “Amin zic vouă: înainte de a trece cerul și pământul o iota sau o cirta din Lege nu va trece pana ce vor fi toate” (Matei 5, 18).

Cărțile Noului Testament s-au scris sub inspirația Duhului Sfânt pe care le-au primit autorii lor, adică Sfinții Apostoli și Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, după Înviere, Mântuitorul le spune: “Luați Duh Sfânt” (Ioan 20, 22), iar în momentul despărțirii de aceiași Apostoli, El le poruncește: “Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh” (Matei 28, 19); “Ca nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește intru voi” (Matei 10, 20); “Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învață pe voi toate și vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26).

Avem și alte dovezi despre insuflarea Sf. Scripturi?

Avem dovezile păstrate de Sf. Tradiție. În adevăr, mulți Părinți și Scriitori bisericești dau mărturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu spune ca Scriptură e desăvârșită fiindcă e insuflata de Cuvântul și de Duhul lui Dumnezeu, Gura Domnului, Duhul Sfânt, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara Clement Alexandrinul30 (Clement Alexandrinul, Cuvânt însemnător către Greci, 9, 82, 1, Migne, P. G., VIII, col. 192).

Ce este insuflarea dumnezeiască?

Insuflarea sau inspirația dumnezeiasca este acea înrâurire speciala a lui Dumnezeu asupra autorului Sfânt prin care:

1) mintea lui se luminează în mod excepțional prin lucrarea Duhului Sfânt, primind o putere de pătrundere în tainele adevărurilor dumnezeiești și căreia i se comunica în parte și adevăruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodată cu puterile proprii, iar voia sa se întărește pentru a se hotărî și persista în cele bune;

2) aghiograful este îndemnat sa scrie ceea ce știe și ceea ce i se va comunica, ca de sus; și

3) aghiograful este ajutat sa nu cada în vreo greșeală.

Atenagora spune ca Duhul Sfânt se servește de gura prorocilor ca de un organ, așa cum flautistul sufla intr-un flaut (Atenagora Atenianul, Solie pentru creștini, 7, 9, Migne, P. G., VI, col. 904, 908). Sf. Ipolit lămurește ca Proorocii vorbeau numai puși în mișcare de Cuvântul (Logosul), Care se unea cu ei și Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, ii făcea sa vestească lucrurile voite de Dumnezeu (Sf. Ipolit, Despre Antihrist, 2, Migne, P. G., X, col. 728).

Insuflarea ne-o arata limpede Teofil al Antiohiei, în lămurirea pe care o da în aceasta privință: «Profeții care istorisesc facerea lumii n-au fost de fata atunci, dar era de fata înțelepciunea lui Dumnezeu, cea care era în El, și Cuvântul cel Sfânt al Sau, Care este totdeauna împreună cu El. Acest Cuvânt, fiind Duhul lui Dumnezeu, începutul, înțelepciunea și Puterea Celui Prea Înalt, S-a coborât asupra Profeților și, prin ei, a vorbit despre facerea lumii și despre toate celelalte. Cuvântul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ» (Teofil al Antiohiei, Catre Autolic, 2, 10, Migne, P. G., VI, col. 1064; Apologeti de limbagreaca în “P.S.B.”, Bucuresti, 1985, p. 302) În marea Sa înțelepciune, Dumnezeu vorbește prin oameni, asemenea oamenilor (Fer. Augustin, Despre Cetatea lui Dumnezeu, 17, 62, Migne, P. G., XLI, col. 537), spre a se face înțeles.

Sfânta Scriptură poate fi înțeleasă ușor?

Nu. Înțelegerea Sfintei Scripturi nu este la îndemâna fiecăruia dintre noi, oamenii, fiindcă adevărurile pe care ea ni le prezinta sunt mai presus de mintea noastră omeneasca, sunt adevăruri dumnezeiești care se adresează celor credincioși și cu viață duhovniceasca. De altfel, ea însăși mărturisește ca tâlcuirea ei nu e lucru ușor. La întrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorocia lui Isaia, daca înțelege ce citește, cel întrebat răspunde: “Cum as putea, de nu mă va călăuzi cineva?” (Fapte 8, 31).

Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: “În toate epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neînvățați și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (11 Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o lauda sincera a Legii Domnului, ci și o rugăciune neîntrerupta pentru dobândirea adevăratei ei înțelegeri.

Sf. Părinți și Scriitori bisericești au arătat, în repetate rânduri, greutățile întâmpinate pentru înțelegerea Sf. Scripturi. Origen spune ca înțelesul Scripturii nu se descoperă de la început cititorilor, mai ales celor necunoscători în lucrurile dumnezeiești, sau care sunt necredincioși ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindcă înțelesul Scripturii e un lucru supraomenesc (Origen, Despre principii, 4, 1, 7, CB 5, pp. 302-303).

Puținătatea înțelegerii noastre nu poate pătrunde strălucirea dogmelor (Idem, op. cit., loc. cit., p. 304). Aceasta e una din cauzele principale ale căderii în erezie (Idem, op. cit., 4, 2, 168, p. 305-306). Fericitul Augustin ne recomanda ca părțile neînțelese din Scriptură sa le apropiem de altele, care sunt clare, spre a le pătrunde unele prin altele (Fer. Augustin, Despre învățătura. creștină, 3, 27, 38, Migne, P. L., XXXIV, col. 80). Sf. Ioan Damaschin ne îndeamnă ca: «daca citim o data, de doua ori, și nu înțelegem ce citim, sa nu ne trândăvim, ci sa stăruim, sa meditam, sa întrebăm. Caci spune Scriptura: “Întreabă pe tatăl tău și-ti va da de știre, întreabă pe bătrâni și-ti vor spune” (Deut. 32, 7). Cunoștința nu este a tuturor» (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 17, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1938, p. 286)

Cum trebuie interpretată sau înțeleasă Sfânta Scriptură?

Sf. Scriptură cuprinde trei înțelesuri:,

1.                     înțelesul după litera, obștesc, sau istoric;

2.                     înțelesul mai înaintat sau sufletesc;

3.                     înțelesul duhovnicesc.

Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale tălmăcirii Sf. Scripturi, susține ca înțelesul cărților insuflate se împarte după cele trei feluri de credincioși aflători în Biserica: cei simpli, cei înaintați și cei desăvârșiți. «Cei simpli sa-și întărească (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest înțeles după litera, obștesc și istoric); daca însă unii au început sa înainteze ceva și pot sa privească un lucru mai pe larg, sa-și întărească (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desăvârșiți și asemenea acelora despre care Apostolul zice: “Iar înțelepciunea o propovăduim la cei desăvârșiți; dar nu înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci spre slava noastră” (I Cor. 2, 6-7), aceia sa se întărească din însăși legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor viitoare.

Același Origen declara ca înțelesul duhovnicesc este cel mai înalt și trebuie pus înaintea celui material sau istoric (Origen, Comentar la Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,).

Tâlcuirea dreapta a Sf. Scripturi e însă aceea care tine seama de toate cele trei înțelesuri și le folosește potrivit cu ideile, persoanele și faptele biblice, cum au făcut cei mai mulți din Sfinții Părinți. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Sa nu citiți literele în chip simplu, ci sa cercetați ideile. Daca cineva se oprește numai asupra cuvintelor și nu cercetează nimic mai mult decât cele scrise, multe greșeli va săvârși”) (Sf. Ioan Gura de Aur, La celelalte, contra ereticilor…, Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin Moisescu, Sf. Scriptură și interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom, 1942, p. 95).

Ce se cere pentru tâlcuirea dreapta a Sf. Scripturi?

Tâlcuirea dreapta a Sf. Scripturi cere:

1. O viață curata și înflorită de virtuți;
2. Cunoașterea voii dumnezeiești prin studiul îndelungat și smerit al Descoperirii dumnezeiești;
3. Cunoașterea învățăturii Bisericii și a Sf. Tradiții.

În privința curăției vieții, Sf. Maxim Mărturisitorul spune: «Cunoștința întocmai a cuvintelor Duhului se descoperă numai celor vrednici cu Duhul, adică numai acelora care printr-o îndelungată cultivare a virtuți-lor, curățindu-și mintea de funinginea patimilor, primesc cunoștința celor dumnezeiești, care se întipărește și se așază în ei, de la prima atingere, asemenea unei fețe într-o oglinda curata și stravezie» (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspuns catre Talasie, 65, în Filocalia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Staniloae, p. 420). Viața potrivita Duhului duce la cunoașterea voii dumnezeiești arătată în Sf. Scriptură. Duhul din noi recunoaște Duhul din Sf. Scriptură, cum observa Mântuitorul însuși: “De va voi cineva sa facă voia Lui (Dumnezeu), va cunoaște despre învățătura aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Însumi” (Ioan 7, 17).

Se cuvine sa citim Sf. Scriptură cu smerenie, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, cerându-I mai înainte ajutorul ca s-o înțelegem și având dorința calda de a ne lumina ființa prin cuprinsul ei. Atunci când, din pricina puținătății înțelegerii noastre, nu pricepem anumite învățături din ea, sa rugam pe preot sa ne tâlcuiască acele învățături. Cunoașterea adânca a învățăturii Bisericii și a Tradiției îmbogățește duhul tâlcuirii celei adevărate. O astfel de cunoaștere ajuta mult la înțelegerea dreapta a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinica și adâncă înțelegere a Bibliei, precum și lipsa legăturii strânse cu Sf. Tradiție, duce la eresuri și rătăciri, aspru mustrate de însuși Mântuitorul, când zice: “Va rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29).

 în format PDF descărcați: