
Ziua
a demarat cu întâlnirea și înscrierea participanților care au fost în jur de
1000, după care a urmat întâmpinarea Chiriarhului locului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni,
care a fost una deosebit de frumoasă, organizată de starețul mănăstirii
Hârbovăț împreună cu tinerii Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova.
Așadar,
subt sunetul buciumelor, în prezența Gardei de Onoare, și intonarea imnului
arhieresc „Pre Stăpânul…” de soborul de preoți prezent și mulțimea de copii,
Ierarhul a fost întâlnit călduros de Starețul mănăstirii, Arhimandritul SPIRIDON (Marin).
Sfânta
Liturghie a fost săvârșită în Catedrala „Sf. Treime” din complexul mănăstirii
iar Stăpânului i-au coliturghisit un sobor impunător de preoți și diaconi, din
cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dar și oaspeții veniți din alte eparhii.
După
oficierea Sfintei Liturghii, a urmat o poză de comun și masa furchet. O
surpriză deosebită pentru tinerii prezenți, organizată de părintele stareț, a
fost Carabinierii Batalionului Independent cu Destinație Specială ”Scorpion”
care au prezentat un program de exerciții demonstrative la lupta corp la corp,
reținerea infractorului precum și acțiuni de tactică specială care i-au
impresionat deosebit pe tineri.
Evenimentul
a continuat cu programul stabilit: târgul asociațiilor, școlilor teologice și inițiativelor
de tineret creștin ortodoxe din Moldova, Concertul Religios organizat de Corul
mănăstirii intitulat „Ierihon” și cuvântul Ierarhului cu tema: „Viața tânărului
de la cădere spre ridicare”.
La
târg au participat:
Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova - gazda evenimentului.
Asociația Tinerilor Ortodocși din România - Preot Ionuț Dascalu
Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Moldova (ASCO) – Natalia Lozan
Asociația Tineretului Ortodox din Sadaclia - diacon Macari Adrian
Mișcarea pentru o familie fericită - Preot
Nicolae Boian
Seminarul Liceal de Teologie Ortodoxă – Preot
Alexandru Comendant
Moldova pentru viață - Nadejda Usatîi
Inițiativa de tineret ortodox Bravicea - Preot
Rostislav Țâmbal
Evenimentul
a fost dirijat de voluntarii ATOM, iar ca moderatori au fost: Patrașcu Dorina
și Pîrău Nicolae. După cuvântul Preasfințitului a urmat premierea tinerilor
participanți la mai multe concursuri petrecute de Preasfințitul și ATOM, iar
după cântarea imnului asociație de către corul Ierihon și continuat de
voluntari s-a petrecut finala concursului brain-ring, care a fost organizat pe
tot parcursul anului, în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași și Hâncești.
Moderatorul concursului a fost Protoiereul Vadim COROSTINSCHI,
Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova.
Finaliștii
concursului brain-ring ediția a IV – a a fost echipa Eminescienii, a LT. M.
Eminescu or. Ungheni, iar cupa celui mai activ jucător a luat-o Loghin Cătălin
din Marinici.
Discursul Preasfințitului Petru de la eveniment: http://episcopia-ungheni.md/
Evenimentul în presă: http://episcopia-ungheni.md/
https://sputnik.md/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu