duminică, 21 august 2016

Tabăra de voluntari ATOM de pe lângă mănăstirea Hîncu, prima zi de activitate

   În perioada 21 – 25 august 2016, al III-lea an consecutiv se desfășoară tabără pentru tinerii voluntari, anul acesta la Mănăstirea Hîncu, organizată de Sectorul Eparhial Activitate Pastorală Pentru Tineret, a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova prin susținerea și binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni.
     În a doua jumătate a zilei de duminică, 21 august 2016, cum a și fost programat din r-nele: Ungheni, Nisporeni, Hîncești și Călărași, la mănăstirea Hîncu care este condusă de către Egumenia Parascheva (Cazacu), au sosit 70 tineri participanți la tabără, ghidați pe toată perioada taberei de către Prot. Vadim Corostinschi.

     Tinerii au fost cazați în căsuțe, după care a fost anunțată programa taberei, tematica taberei a pornit de la Moto-ul: Tinerilor!!! Nu nădăjduiți doar în notele mari, în pregătirea și experiența voastră, în abilitățile de care dați dovadă, de buzunarul gros a părinților sau cumătrismul din sistem, - ci ar fi bine să mai punem nădejdea și în Dumnezeu. (prot. Vadim Corostinschi), fiind cu genericul: În căutarea sensului Vieții!
     Odată ce au făcut cunoscut cu particularitățile taberei, tineri articipanți la tabără au avut parte de o discuție duhovnicească cu Chiriarhul locului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni. După discuția duhovnicească Preasfinția Sa, împreună cu tinerii au ieșit la o plimbare pe teritoriul mănăstirii Hîncu, în timpul căreia Ierarhul a adresat tinerilor întrebări din Sfânta Scriptură testând cunoștințele generale ale tinerilor despre cele duhovnicești, fiindcă tinerii studiază Biblia, pe baza căreia se desfășoară și concursul brain-ring, dar și unele activități în tabără.
     Spre finele întâlnirii a sosit și invitatul taberei Arhimandritul Nicodim Petre, împreună cu  Dna Ina CARNAIVA, doctor conferențiar în psihologie care au avut o discuție în particular cu Stăpânul nostru.
     După trapeză tinerii au participat la discuție cu Arh. Nicodim, care a accentuat despre prietenii vieții noastre cine sânt ei și cu ce ne pot ei ajuta pentru a dobândi mântuirea. Tot ce facem noi trebuie să fie urmat de scopuri nobile, dar și fapte bune, căci doar ele sânt cele ce ne aduc raiul. În discuție a fost prezentă și dna. Ina care a făcut mai multe teste de cunoaștere a tinerilor.




































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu