Cu binecuvântarea
Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în perioada 5 - 8
august 2018, al V-lea an consecutiv prin susținerea și la Mănăstirea Hîncu se
desfășoară tabăra de voluntari, unde vor fi 80 participanți, având
tematica: „Mă implic, fiindcă îmi
pasă” organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova.
După cazarea participanților,
ei au avut o discuție de suflet cu Egumena Parascheva (CAZACU), stareța
Mănăstirii Hîncu, care a salutat tinerii și le-a vorbit despre alegerea
fiecăruia în viață.
Programa a continuat cu
prezentarea activităților pe toate zilele de participare de către moderatorii
taberei, Roșca Dan și Nicuriuc Paula și a prezentat responsabilii de
activități, după care s-au bucurat de activități sportive în grup.
Tinerii participanți la tabără sunt selectați din echipele învingătoare la
concursul Brain-Ring ediția a V-a, din raioanele: Ungheni, Nisporeni, Hîncești
și Călărași. Anul acesta au fost selectate câte 2 echipe din fiecare raion. Tot
la tabără vor participa și voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși din
Moldova.
Cei prezenți vor fi încadrați la ateliere de
lucru, seminare, dar și program sportiv caracteristic unei tabere și nu în
ultimul rând cu cântec în jurul rugului haiducesc.
Tot aici o să fie desfășurate și alte 2 evenimente de amploare:
Luni, 6 august, ora 17.00: Adunarea Generală a Asociației Tinerilor
Ortodocși din Moldova, la care sunt invitați echipa de bord, membrii și
voluntarii ATOM.
Marți, 7 august, ora 16.00: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova,
care începe cu un seminar: De ce aleg anume ortodoxia?, și va
continua cu finala concursului intelectual: Brain-Ring ediția a V-a, la care
invităm toți participanții de la concursul dat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu