sâmbătă, 25 martie 2017

Marșul pentru Viață 2017, a demarat în or. Ungheni

Sâmbătă, 25 martie 2017, într-o zi de primavara, cînd avem vise, începem să credem în minuni, în renaștere și în noi începuturi, al treilea an cosecutiv în orașele din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, care cuprinde 4 raioane: Ungheni, Nisporeni, Călăraşi şi Hînceşti s-a organizat cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, Marșul pentru viață, pentru femeie, pentru familie. Organizat de Episcopia de Ungheni și Nisporeni în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova și Moldova Pentru Viață.
Alături de Mișcarea eparhială, ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”, la ,,Marșul pentru Viață-2017”, a fost și Colegiul de Medicină din orașul Ungheni, care a participat activ la Marșul organizat de Episcopia de Ungheni și Nisporeni, fapt pentru care aducem sincere mulțumiri.
Acest Marş este momentul de sensibilizare a societății și imboltul de a ne trezi la viață. La activitatea din orașul Ungheni au participat peste 150 tineri și copii care fiind viitorul țării noastre, ei sânt cei care doresc de a promova viața.
Marșul a fost condus de Chiriarhul nostru, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni și a pornit de la Catedrala Episcopală Sf. Alexandru Nevski până în Piața Națională a orașului unde au fost mai multe activități desfășurate.
Evenimentul a fost deschis de către doi prezentatori, tineri voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, după care a luat cuvîntul Preasfințitul Episcop PETRU,.
Din partea Autorității publice locale l-am avut alături pe domnul Petru Langa, viceprimarul orașului Ungheni, care a venit la rândul lui cu un mesaj de susținere și de mulțumire.
Decizia de a avea un copil reprezintă de fapt hotărârea de a-ți lăsa pentru totdeauna inima să trăiască înafara ta, în asta a reușit să ne convingă doamna Victoria Șoșu, medic de familie or. Ungheni.
Din partea direcției de învățămînt alături de noi a fost doamna Iulia Pancu, Șef Direcția Învățământ Tineret și Sport Ungheni, care ne susține mereu în activitățile noastre și cu care am stabilit legături de parteneriat.
A urmat discursul Protoiereului Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni și totodată Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova care a evidențiat necesitatea unei Luni pentru viață cum a fost și anul acesta fiindcă în cadrul episcopiei au fost desfășurate peste 50 activități în școli și extrașcolare prin care s-a informat tinerii despre frumusețea vieții, dar și responsabilitatea pe care trebuie să ne o asumăm, familia fericită prin naștere de prunci, avortul și consecințele ei, etc. Problema plecării părinților peste hotare face ca copiii să rămână fără sprijin, ajutor și chiar dragoste din partea părinților…
Activitatea a culminat prin concursul de desene pe asfalt cu genericul „Mulțumesc, mamă”, unde copiii au ilustrat, cu ajutorul cretei de colorat, cât este de bine când mama te strânge în brațe, îți șoptește o vorba dulce și te simți în siguranță.
Spre final Preasfinția Sa a înmânat cărți pentru tinerii care au participat la desenele pe asfalt și cărți ilustrate pentru colorat din partea AO Moldova Pentru Viață.
Sperăm că această zi a reprezentat un pas spre un viitor mai bun și le mulțumim tuturor celor ce ne-au fost alături.
























































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu