miercuri, 14 octombrie 2015

Temele pentru concursul Brain-Ring, ediția a III-a



Temele pentru concursul Brain-Ring, ediția a III-a
Perioada de implementare octombrie 2015 – septembie 2016

Toată programa cuprinde 3 capitole:
1.      Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova – care prezintă scopul și proiectele noastre.
2.      Părinții Bisericii – Scriitorii Bisericii cei care s-au remarcat pe parcursul vieții prin viață duhovnicească și scrieri celebre.
3.      Tainele Bisericii – vor fi prezentate cele 7 Taine și descrierea lor, ce prezintă ele, ce impact au asupra creștinilor și ce ne aduc ele nouă.




I - Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova

Scop:
- Își are ca scop trezirea conștiinței și promovarea valorilor Creștine Ortodoxe ale neamului nostru, bazându-se pe noua generație și educare ei, iar prin voluntari - De la tineri activi, spre comunități participative!
Noi de fiecare dată o să învingem! de ce? fiindcă noi avem credință, curaj și entuziasm...!
Cine poate deveni membru?

     Toți elevii și studenții din Republica Moldova și nu numai, care mărturisesc învățătura Bisericii Ortodoxe și doresc ca prin comportamentul, faptele și deciziile lor să se schimbe pe sine și pe cei din jur pe calea cea bună. Toți cei care doresc să se alăture ATOM o pot face venind la centrul nostru (nu este sediul încă), ori lăsându-ne adresare la contacte...

Obiectivele prioritare ale ATOM:

- Înrolarea tinerilor ca voluntari activi ai societății: De la tineri activi spre comunități participative.
- Promovarea credinței și a valorilor spiritual-culturale creștine ortodoxe, prioritar în rândul tinerilot elevi;
- Educarea lucrărilor în grup, ca o familie:
- De a frecventa cercuri ca:
a. musică corală,
b. muzică instrumentală (pian, ghitară...)
c. pictură (încondeiatul ouălor, icoane, tablouri)
d. lucru la calculator (viitor potențiali de a lucra la site-ul www.atosmd.net)
e. instruire foto, video (lucrări indispensabile a ATOM)
- Formarea departamentelor de lucru și alegerea președinților din rândul tinerilor voluntari;
- Formarea unei biblioteci cu literatură creștin-ortodoxă;
- Amenanjarea sediului Atom (calculator, imprimantă, fax, icoane etc.)
- Inființarea unui ziar a elevilor;
- Asistență morală, socială, financiară persoanelor în dificultate;
- Organizarea concursului de poezie, muzică și pictură (organizate la Nașterea Domnului, Paște, etc...);
- Călătorii și pelerinaje pe perioade scurte și lungi;
- Odihnă la tabără de vară pe lângă o mănăstire:
a. fregventarea slujbelor,
b. a locurilor pitorești și de artă din împrejurimi,
c. jocuri distractive cu premii de mențiune,
d. cântecul în jurul rugului de seară,
e. competiții sportive a echipelor de: fotbal, șah, dame etc...

Proiectele realizate de către ATOM, denumirea și ce activitate cuprinde.

PROIECT – Un zâmbet pentru copiii, - promovează în rândul copiilor activități încadrându-i pe ei înșiși spre a aduce bucurie lor și celor din jurul lor. Cuprinde masă dulce, cadouri, etc. Include deplasare la Centrele pentru copii cu dezabilități încadrându-i activ în colaborare. 

PROIECT – Din ruine spre lumină - acest proiect de înfrumuseţare şi înverzire a teritoriului din jurul izvoarelor, fântânilor, răstignirilor.

PROIECT - HIV Conștient Protejat Permanent – Sensibilizarea opiniei publice despre pericolul Hiv-Sida, prin împărțirea pliantelor, participarea la cursuri și seminarie de înștiințare.

PROIECT – Cui dăruiesc inima mea. – Activitatea include în sine formarea unei inimi la o sărbătoare specială dedicată mamelor, profesorilor, persoanelor dragi și este desfășurată în rândul copiilor sau a celor cu dezabilități ca să promoveze dragostea față de cei care iau crescut sau îi îngrijesc.

PROIECT – Colind – Copiii, tinerii învață colinzi și prin colind la Nașterea Domnului, promovează cultura noastră Ortodoxă.

PROIECT - Antreprenoriat Social pentru Tineri din Mediul Rural la ONG - participare la proiectul dat a tinerilor și încadrarea ONG-urilor în antreprenoriat, iar banii colectați să fie ca sprijin pentru alte proiecte promovate de Asociația noastră. Noi am beneficiat de un aparat de popcorn, iar voluntarii la hramul orașului sau alte zile vindeau popcorn și am putut realiza alte proiecte.

PROIECTE – Ziua mondială a luptei contra tuberculozei - Participarea tinerilor la sensibilizarea societății prin împărțirea pliantelor spre a merge la doctor dacă tușesc mai mult de 3 săptămâni, participare la seminar pe tema dată.

PROIECTE – De la tineri activi, spre comunități participative – Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor, de ai face activi în societate și să fie promotori ai voluntariatului în localitățile de unde sunt.

PROIECT – “Eco-Paper” Colectarea hârtiei utilizate din rândul cetățenilor.

PROIECT - Pachet social pentru bătrâni – bătrânii, familiile social vulnerabile la sărbători au primit pachet cu produse alimentare, din colectarea de fonduri prin vinderea popcornului sau a donațiilor din partea oamenilor cu suflet mare.

PROIECT –  Ajutăm copiii ca sunetul clopoțelului să sune ca bun venit pentru toți - campaniei de colectare a rechezitelor școlare pentru copiii din familii social vulnerabile.

PROIECT –  Seminare ne întâlnim cu tinerii atât la sediul asociației, dar ne ducem în vizită prin sate cu teme interesante de discuție și dezbateri care ar interesa pe tineri.

PROIECT -  Ești prietenul meu? lasă netul fii alături! – este un proiect ce ar sensibiliza pe tineri de a conștientiza că prietenul adevărat e acela care este alături și nu cel de pe rețelele de socializare, de aceea îi invităm de a invita prietenii la o întâlnire de suflet în parc unde tinerii voluntari vor pregăti activități.

PROIECT –  Sânt tânăr și doresc să mă manifest intelectual prin concursul Brain-Ring -  Activitatea 1 - După primirea materialelor teologico-didactice de pe site-ul www.atosmd.net, tinerii vor forma echipe din 6 tineri. Se alege o singură echipa care va reprezenta școala dată la concursul raional care va concura cu celelalte echipe din celelalte școli. Octombrie  - Decembrie
Activitatea 2 -  La concurs participă toate echipele dintr-un singur raion. Ele vor concura reciproc, în final ajungând doar o singură echipă care va concura cu celelalte echipe rămase. Aprilie - Mai
Activitatea 3 -  Tabăra de vară. Tinerii vor fi cazați timp de 5 zile gratuit la Tabără de vară de pe lângă una din mănăstiri care va fi în proiectul dat, și vor participa la o gamă largă de activități: Sfânta Liturghie, cursuri și seminare pe teme diferite, vor fi activități în sânul naturii și în jurul focului de noapte, un mic concurs sportiv între echipe: intelectual și de teren. iulie – august
Activitatea 4 -  Finalul concursului. Aici se vor întruni în runda finală echipele învingătoare, câte una din fiecare raion: Ungheni, Nisporeni, Hâncești și Călărași, dar sânt invitați toate echipele care au participat de la începutul concursului. 04 septembrie

PROIECT – 
Provocare și Discuție – pe rețelele de socializare punem o temă de discuție și venim cu dezbateri despre unele mituri sau realități care apar ca informație în rândul tinerilor ca o provocare.

PROIECT –  Biblia pe intelesul tuturor - din discuție cu tinerii pe parcursul a mai mulți ani, s-a văzut dorința lor de a merge pe Calea Domnului, dar internetul a venit ca un zid între tânăr și Dumnezeu, de aceea dorim prin intermediul internetului să dezvoltăm acest lucru. Pe rețeaua de socializare a asociației odnoklasniki.ru o să fie zilnic postat câte un capitol din Biblie începând cu Evanghelia de la Matei și mai departe... Jos la comentarii tinerii care o sa aibă întrebări referitor la capitolul dat o să avem posibilitatea să discutăm. Toți cei cointeresați o să facem 3 lucruri: folosim timpul cu folos, citim studiind Biblia și dăm răspuns la versetele care au un înțeles nu prea pe înțelesul tuturor.

PROIECT –  De la pocăință, prin iertare, spre lumina Învierii - în prima săptămână din Postul Mare prin sloganul ,,De la pocăință, prin iertare, spre lumina Învierii”. Tinerii voluntari înarmați cu fișe de Mărturisirea de Obște a Păcatelor si lumânări au colindat câteva biserici din or. Ungheni, începând cu Catedrala Episcopală, Sf. Alexandru Nevsky, îndemnând oamenii spre o mărturisire și viață corectă atât trupește cât și duhovnicește.  Lucrurile simbolice date oamenilor ia făcut să fie receptivi, dar și entuziasmați, deoarece această activitate s-a desfășurat pentru prima dată. Voluntarii au fost fericiți să aprindă o lumină în conștiința fiecărui creștin și să îndemne oamenii spre pocăință. Nu doar bătrânii, dar și tânăra generație manifestă interes pentru credință și au dragoste față de Dumnezeu.


PROIECT –  Prețuiește viața - Ținând discuții cu foarte mulți tineri prin rețelele de socializare se vede spaima tinerilor de a da pe față problemele vieții pe care le au și fiind goi lăuntric fără a avea o susținere morală, sau pe cineva cui ar putea săi descopere problemele cu care se confruntă adolescenții, cad în deznădejde, iar alții chiar își iau viața prin diferite forme ale sinuciderii. Tinerii cred că dacă îți pun capăt zilelor, pun și capăt problemelor apărute în viața lor. Începând din particular și văzând că e posibil de a schimba atitudinea adolescentului de a alege ceva în viața sa și anume viața, de aici a și pornit ideea de a promova această idee și în noi orizonturi și pe o scară mai largă. Tot ici intră și participarea la marșuri pentru viață și contra avortului, seminare de informare a tinerilor despre sindromul post avort.

PROIECT –  Pelerinaje – dimpreună cu tinerii facem călătorii redescoperind locurile pitorești ale Moldovei, vizitarea mănăstirilor și încadrarea în viața fiecărei mănăstiri prin discuție cu călugării mănăstirilor, care povestesc despre viața monahală.



II – Părinții Bisericii

Sfântul Ioan Gura de Aur - Sfantul Ioan Hrisostom

Ioan Hrisostom sau Ioan Gura de Aur, (344/354-407), patriarh al Constantinopolului, unul din cei patru mari Parinti ai Bisericii Ortodoxe si singurul care apartine Scolii din Antiohia.
Sfantul Ioan Gura de Aur - viata si activitatea
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale nefiind cunoscut cu certitudine, fiind plasat intre 344 si 354. Tatal sau, Secundus, care a detinut o functie militara deosebita (magister militum Orientis), a decedat la scurta vreme de la nasterea copilului si de aceea, sarcina cresterii si a educatiei acestuia i-a revenit mamei sale, Antusa, ramasa vaduva la varsta de 20 de ani.
De la mama sa a primit Ioan primele elemente de invatatura crestina si, fara indoiala, dragostea fata de Biserica. Studiaza apoi filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu, vestit sofist.
La varsta de 18 ani, Meletie Marturisitorul, conducatorul Bisericii din Antiohia, atras de calitatile intelectuale si spirituale deosebite ale tanarului Ioan, il ia in anturajul sau. Se pare ca Meletie a fost cel care l-a botezat, in acest rastimp, el studiaza teologia sub indrumarea lui Diodor din Tars.
Simtind o atractie deosebita fata de viata ascetica, Ioan incearca, am putea spune experimental, sa duca o astfel de viata in sanul familiei, insa, in cele din urma, simte nevoia de a se retrage in muntii din vecinatate, unde traieste timp de doi ani in post si rugaciune, intrucat se imbolnaveste, este silit sa revina acasa, spre marea bucurie a mamei sale.
Meletie foloseste aceasta ocazie si il hirotoneste diacon, in 381. Este preocupat cu precadere de problema vietii monahale, a fecioriei, carora le dedicta o serie de tratate scurte. Tot acum, elaboreaza tratatul sau Despre preotie.
Dupa cinci ani primeste taina preotiei din mainile episcopului Flavian, in 386, care il numeste predicator al bisericii mari, zidita de imparatul Constantin. Isi indeplineste cu deosebit zel si constiinciozitate indatoririle de predicator. De altfel, perioada aceasta, 386-397, a fost deosebit de fructuoasa pentru el, intrucat cele mai vestite omilii ale sale apartin acestei etape din activitatea sa.
Dupa moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (+397), impotriva vointei sale, Ioan este ales urmasul acestuia. Este adus in capitala din porunca imparatului Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat sa-l hirotoneasca episcop, la 26 februarie 398.
Ioan purcede de indata sa reformeze atat cetatea, cat si preotimea, care se aflau intr-o mare stare de decadere si coruptie. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale, introducand traiul modest si auster monahal, iar bogatiile aflate aici le foloseste spre a-i ajuta pe cei saraci si nevoiasi si pentru spitale.
Interzice preotilor sa foloseasca darurile pentru cei saraci in propriul lor interes, iar calugaritelor si diaconeselor sa locuiasca la clerici. Vaduvelor le cere purtare ireprosabila. Criticile sale indreptate impotriva coruptiei si a depravarii i-au adus multi dusmani, in plus, nu au ramas fara ecou nici la curtea imparteasca, unde lucrurile nu erau prea bune. De aceea, planul sau de a reforma viata din capitala si a clericilor a facut ca toate fortele care ii erau ostile sa se uneasca impotriva lui.
Paralel cu aceste activitati, el continua sa predice, sa scrie comentarii biblice si sa organizeze misiuni, trimitand misionari la gotii de la Marea Neagra si Dunare. Totodata, incearca sa rezolve tensiunile prezente in diverse dioceze, ca cele din Tracia si Asia Mica, dar care nu erau sub jurisdictia sa, si convoaca un sinod la Efes in 401, pentru a clarifica neregulile de aici.
Dusmanii sai continua intrigile si le extind cu tenacitate la curte, unde Eutropiu cazuse in dizgratie, iar imparateasa Eudoxia conducea afacerile imperiului, imparatul Arcadiu, lasandu-i acesteia mana libera. Chiar unii episcopi, cum au fost Severian de Gabala, Acaciu de Beroea si Antiohie de Ptolemais, au facut tot ceea ce le-a stat in putinta pentru a o starni pe imparateasa Eudoxia impotriva lui.
Dusmanul lui cel mai important a ramas, insa, Teofil de Alexandria. Animozitatile sunt intensificate dupa ce Ioan Hrisostom ii primeste pe Fratii Lungi, acuzati de origenism si alungati din Egipt de patriarhul Teofil, pe care ii gazduieste, fara a intra in comuniune cu ei. Desi Fratii Lungi i-au adresat lui Ioan o plangere impotriva lui Teofil, acesta nu o ia in considerare. Acestia se plang imparatului Arcadiu, care il convoaca pe Teofil la Constantinopol pentru a raspunde acuzelor aduse de ei. Teofil isi ia o serie de precautii, trimitandu-l inainte pe episcopul Epifanie de Salamina, care urma sa-l acuze pe Ioan de origenism. Acesta isi da seama de intriga si se intoarce in Salamina.
Teofil vine la Constantinopol insotit de 26 de episcopi si, raliindu-si inca 10 episcopi nemultumiti si trei vaduve care se considerau nedreptatite de Ioan, la care se adauga insasi imparateasa Eudoxia, il convoaca pe Ioan la un sinod la Stejar, localitate nu departe de Calcedon, spre a se dezvinovati de diverse acuze pe care acestia i le-au adus, in general 12 capete de acuzare.
Ioan nu se prezinta la sinod si in consecinta a fost depus in anul 403. Imparatul ratifica hotararea sinodului si il trimite pe Ioan in exil in Bitinia. Exilul nu a durat multa vreme, deoarece, inspaimantat de miscarile populatiei si de cutremurul puternic care a avut loc in acea perioada, il recheama in scaun. Populatia il primeste triumfal. Cu aceasta ocazie, el tine o predica in Biserica Sfintilor Apostoli, fara a critica in vreun fel curtea imperiala. Ba mai mult, a doua zi, el tine o predica in care vorbeste in termeni deosebiti la adresa imparatesei.
Pacea nu dureaza mult timp. Ioan critica din nou dezmatul si zarva care s-au iscat cu ocazia sarbatoririlor ocazionate de ridicarea unei statui de argint a imparatesei Eudoxia, nu departe de biserica unde slujea Ioan. Acest lucru a fost vazut de dusmanii sai ca un afront la adresa imparatesei, care nu si-a ascuns nicidecum resentimentele. Evenimentele s-au precipitat dupa ce Sf. Ioan predica de ziua Sf. Ioan Botezatorul, incepandu-si predica astfel: "Din nou Irodiada se agita; din nou se tulbura; din nou danseaza si cere din nou capul Sf. Ioan pe tava". Aceste cuvinte au fost considerate ca fiind o aluzie directa la adresa imparatesei Eudoxia. Suparata, ea cere imparatului sa-l trimita pe Ioan in exil, pe motiv ca si-a preluat functiile sacerdotale in mod ilegal, imparatul ii porunceste sa nu mai slujeasca, insa Ioan refuza sa se supuna.
Ca urmare, i se interzice sa foloseasca vreo biserica. Ioan respecta de aceasta data porunca imparatului si se aduna cu toti credinciosii in cladirea bailor publice, numita Constantiniana, unde s-a facut slujba de priveghere, iar catehumenii au fost botezati.
Aceste evenimente se petreceau in perioada Pastilor. A treia zi dupa Pasti, Ioan este arestat, iar dupa Rusalii a fost trimis in exil. Insotit de o trupa de soldati traci, el este imbarcat cu destinatia Cucuzis sau Arabissos in Armenia Mica. in scaunul ramas vacant, a fost ales Arsacius si dupa moartea acestuia Atticus, ambii dusmani inversunati ai Sf. Ioan si acuzatori la sinodul de la Stejar, intrucat sustinatorii Sf. Ioan au refuzat sa-i recunoasca, li s-au confiscat averile si au fost trimisi in exil.
Viata in exil nu a fost deloc usoara, in pofida bolii care ii macina trupul, Sf. Ioan s-a daruit trup si suflet activitatii pastorale, reputatia sa atragand un numar din ce in ce mai mare de credinciosi, intrucat popularitatea sa era in crestere si in conditiile nemiloase de exil, inamicii sai intervin pe langa imparat, care il trimite intr-un loc cu totul neprielnic pentru sanatatea deja subrezita a marelui Ierarh, si anume la Pityum, un orasel pe malul rasaritean al Marii Negre. El nu rezista calatoriei si decedeaza la Comana in Pont, la 14 septembrie 407.
Ramasitele sale pamantesti au fost aduse la Constantinopol si asezate in Biserica Sf. Apostoli in 438. Cortegiul a fost intampinat de catre imparatul Teodosie II, care, "plecandu-si fruntea si fata pe racla, s-a rugat pentru parintii sai, sa fie iertati pentru cele ce din nestiinta au gresit" (Teodoret).
Inainte de a pleca din nou in exil, Ioan a intervenit prin scrisori pe langa papa Inocentiu, Venerius de Milan si Chromatius de Aquileia, cerandu-le sprijin si sa fie judecat din nou. Interventia lui Ioan se gaseste la Paladie.
Papa se adreseaza familiei imperiale, trimitand o scrisoare printr-o delegatie, in scrisoare el anunta o serie de pedepse pentru intriganti. Astfel, in cazul lui Arsacius, cel care i-a luat locul lui Ioan, sa fie oprit de la Sf. Taine, iar Teofil, sa fie caterisit si anatematizat. Delegatia a fost insa sechestrata si oprita sa intervina in evenimente. La aflarea acestei stiri, imparatul Arcadie a dispus ca Marian, prefectul orasului, si fiii sai sa fie ucisi, si a pedepsit-o personal pe imparateasa, imparatul ii scrie papii Inocentiu. Papa insista pentru convocarea unui sinod la Tesalonic care sa il judece pe Teofil. Sinodul nu se va tine.
Tensiunea cu Biserica din Apus se aplaneaza numai dupa ce Atticus, patriarh de Constantinopol, trece din nou in diptice numele episcopului Ioan.

Sfantul Ioan Gura de Aur - mostenirea literara
Mostenirea literara a Sfantul Ioan Gura de Aur este deosebit de bogata, De altfel, nici unul dintre Parintii greci nu a lasat o opera atat de vasta, cuprinzand omilii, tratate si scrisori.
Ioan isi datoreaza popularitatea si importanta sa in istoria Bisericii si a gandirii crestine, nu atat calitatilor sale administrative sau politice, cat mai ales operei sale literare.
Tragedia vietii sale este consecinta sinceritatii sale, a dorintei de a imbunatati viata credinciosilor si a celor care slujeau Biserica. Maretia lui izvoraste din taria si integritatea caracterului si a credintei sale deosebite.
Partea cea mai consistenta a operei hrisostomice o constituie Omiliile. Dupa continut ele se impart in: omilii exegetie, omilii dogmatice si polemice, omilii morale, omilii la marile sarbatori, panegirice si omilii sau predici ocazionale.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii exegetice
Omiliile exegetice, cele mai multe ca numar, sunt in esenta comentarii la cartile Vechiului si ale Noului Testament. Majoritatea omiliilor exegetice au fost compuse in perioada anilor 386-397, cand Ioan a activat ca preot si predicator la Antiohia.
Aceste omilii se inscriu in marea traditie exegetica a Scolii din Antiohia, intrucat urmaresc, cu deosebita acribie, sensul literal, opus celui alegoric, al textelor biblice. Totodata, acestora nu le lipseste niciodata aplicatia practica pentru viata celor pe care ii avea in grija lui spirituala. Trebuie subliniata profunzimea gandirii hrisostomice, care se dezvolta progresiv, in functie de analizele si comentariile pe care le-a elaborat.
Daca acest grup de scrieri s-a pastrat in conditii optime, adeseori in versiuni ingrijite si revizuite, in ceea ce priveste datarea lor lucrurile se complica. Putem spune perioada in care au fost scrise, dar este greu de datat fiecare omilie in parte.
Referitor la Vechiul Testament, Ioan a scris: doua serii de omilii la Facere. Prima serie de omilii, in numar de 9, tinute la Antiohia in perioada Postului Mare in anul 386, se refera la primele trei capitole ale cartii Facerii, exceptie facand omilia a noua. A doua serie de omilii, in numar de 67, este un comentariu integral la cartea Facerii.
Se pare ca cele mai reusite omilii la Vechiul Testament sunt cele referitoare la Psalmi. Este vorba de 58 de omilii la o selectie de psalmi: 4-12, 43-49, 108-117, 119-150. Nu se stie eu certitudine daca aceste omilii au fost sau nu tinute in biserica. De altfel, ele sunt cunoscute mai degraba ca Explicatii si nu ca omilii, si dateaza tot din perioada lui antiohiana. In ele, Sf. Ioan isi dezvolta ideile sale predilecte legate de problema viciilor si a virtutii, despre dreapta rugaciune, sau rugaciunea autentica, sau despre cantarea psalmilor sau a cantarilor religioase in la psalmi, in adevarate lucrarii stiintifice.
Dintre Omiliile la Isaia s-au pastrat in greaca doar sase. Exista si un comentariu integral la Isaia in limba armeana, care, se crede, este autentic. La acestea se adauga 5 omilii la Anna, 3 omilii la David si Sanie si, in cele din urma, doua omilii in care trateaza despre caracterul ascuns, tainic al profetiilor.
La toate acestea adaugam o serie de catenae pusa sub numele lui Hrisostom: la Ieremia, Daniel, Proverbe si Iov.
Dintre omiliile la Noul Testament, cele 90 de omilii la Evanghelia dupa Matei, reprezinta cel mai vechi si cel mai complet comentariu care a supravietuit, in totalitate, din perioada patristica. Cat priveste data scrierii, nu exista unanimitate. Cu toate acestea, cercetatorii sunt de acord ca ele apartin perioadei antiohiene, probabil anului 390. Comentariul s-a bucurat de o mare popularitate. A fost tradus in latina de mai multe ori, in armeana, araba, georgiana si chiar in siriaca. Din aceasta ultima traducere se pastreaza mai multe fragmente.
Omiliile la Matei cuprind invatatura hrisostomica despre morala si virtute, despre principiile care trebuie sa stea la temelia adevaratei vieti crestine, ce trebuie sa facem pentru a ne feri de viciu si a ne apropia de virtute. Pe langa toate acestea, Sf. Ioan nu uita sa expuna invataturile gresite ale maniheilor sau ale arienilor, subliniind adevarul revelat al credintei.
Cel de al doilea comentariu evanghelic este dedicat Evangheliei dupa Ioan. Desi Suidas, de altfel singurul, afirma ca Ioan a scris comentarii la toate cele patru Evanghelii, se pare, totusi, ca el s-a ocupat doar de aceste doua Evanghelii, dupa Matei si dupa Ioan.
Omiliile-comentariu la Evanghelia dupa Ioan sunt in numar de 88. Ele sunt mai scurte si se crede ca au fost tinute dupa anul 391. Cnstient de incarcatura doctrinara deosebita a acestei Evanghelii, Sf. Ioan dezvolta in omiliile ioaneice o teologie profunda, respingand doctrinele ereticilor arieni, in special ale anomoenilor.
Legate de omiliile la cele doua Evanghelii, sunt alte cinci omilii despre saracul Lazar. Urmeaza apoi 55 de omilii la Faptele Apostolilor, care apartin perioadei constantinopolitane (anul 400). Acestea au fost traduse in latina la cererea lui Cassiodor si depuse in Biblioteca de la Vivarium. Din pacate aceasta traducere s-a pierdut.
Din totalul omiliilor hrisostomice, aproape jumatate sunt dedicate epistolelor pauline. Hrisostom a fost atras, in mod deosebit, de personalitatea Apostolului neamurilor, in care a vazut modelul desavarsit al pastorului de suflete, drept, neinfricat si jertfelnic, avand un temperament inflacarat. Este posibil ca Sf. Apostol Pavel sa fi fost modelul dupa care Sf. Ioan Hrisostom si-a modelat viata si comportamentul propriu. S-au pastrat: 32 de omilii la Epistola catre Romani (Antiohia 381-398), 44 de omilii la I Corinteni si 30 la II Corinteni (Antiohia, anul scrierii imposibil de fixat), la care a adaugat alte trei omilii la texte speciale: I Corinteni 7, 1; II Corinteni 4, 13 si I Corinteni 15, 28. Comentariul la Galateni analizeaza si comenteaza textul, verset cu verset, prezentandu-se astfel ca o lucrare moderna. La Epistola catre Efeseni el scrie 24 de omilii; la Filipeni, 15; la Coloseni, 12; la cele doua epistole catre Tesaloniceni, 11 si respectiv 5 omilii; 18 omilii la I Timotei; 10, la II Timotei; 6, la Tit; 3, la Filimon si 34, la Evrei.
Au fost descoperite cateva catenae la epistolele sobornicesti, puse sub numele Sf. Ioan. Se pare ca el nu a scris nici un comentariu la aceste epistole.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii dogmatice si polemice
Omiliile dogmatice si polemice sunt mai reduse ca numar, in comparatie cu cele exegetice, ele avand totusi un loc determinat in contextul general al operei hrisostomice, intrucat ne dezvaluie acuratetea si profunzimea gandirii sale teologice.
Interesant, in acest context, este tratatul Contra anomeilor (Despre incomprehensibilitate), format din 12 omilii, scrise in doua randuri. Primele cinci omilii au fost tinute la Antiohia intre anii 386-387 si dezvolta o critica punctuala impotriva eretici lor anomei, erezie al carei fondator a fost Aetius, desi invatatorul lor propriu-zis a fost Eunomiu, de unde si numirea acestora de eunomieni. Este vorba de una din cele mai radicale grupari ariene, ai carei adepti sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu in Sine, tot atat de bine dupa cum se cunoaste El insusi. Despre Fiul lui Dumnezeu, ei propovaduiau, nu numai inegalitatea acestuia cu Tatal, dar si deosebirea fundamentala intre natura Tatalui si cea a Fiului.
Sf. Ioan are cuvinte aspre la adresa acestora care, in aroganta lor blasfemiatoare, indrazneau sa-l margineasca pe Dumnezeu la limitele ratiunii umane si sa goleasca astfel taina esentei divine. Nici ingerii, spune el, nu-L pot cunoaste pe Dumnezeu in mod clar si limpede. Ei nu cuteaza sa priveasca la fiinta pura si neamestecata a lui Dumnezeu.
Totodata, el argumenteaza in favoarea caracterului inefabil si incomprehensibil al naturii lui Dumnezeu, impotriva tendintelor rational izante care neaga transcendenta religiei crestine si subliniaza nuantat egalitatea Fiului cu Tatal. Celelalte sapte omilii nu sunt indreptate impotriva anomeilor. Interesante sunt si catehezele baptismale, dintre care doua au fost cunoscute si editate in Migne; tinute in perioada Postului Mare, in anul 388, la Antiohia.
La inceputul sec. XX, A. Papadopoulos-Kerameus a editat patru cateheze baptismale, iar pe la mijlocul aceluiasi secol au fost descoperite, la Manastirea Stavronikita de peMuntele Athos, un numar de opt cateheze.
Prin aceasta descoperire ne putem face o imagine mai clara asupra activitatii de catehet a Sf. Ioan. In aceeasi categorie este inclus ciclul: Impotriva Iudeilor constituit din opt omilii si indreptat impotriva crestinilor iudaizanti, care observau traditiile iudaice.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii morale
Omiliile morale formeaza un aspect clar al scrierilor hrisostomice, desi temele morale sunt prezente in aproape toate omiliile sale, deoarece Sf Ioan nu a uitat niciodata ca datoria principala a pastorului de suflete este aceea de a imbunatati viata si tinuta morala a credin ciosilor sai.
Demne de luat in seania sunt omiliile sale indreptate impotriva sarbatorilor laice si pagane, licentioase inmanifestare si pline de excese superstitioase: In kalendas sau Contra ctrcenses ludos et theatra. Pentru Sf. Ioan, teatrul era o "adunare a satanei", primejdiile acestuia fiind dezvaluite in trei omilii: Homiliae 3 de diabolo.
El abordeaza apoi, in 9 omilii, si tema pocaintei.

Sfantul Ioan Gura de Aur - predici la diverse sarbatori imparatesti
Omiliile si predicile la diverse sarba tori imparatesti ocupa si ele un loc destul de important in contextul operei hrisostomice. Intre predicile de acest gen mentionam: Lanasterea Domnului, La Botezul Domnului si la Epifanie, care confirma practica observarii acestor sarbatori la 25 decembrie si la 6 ianuarie.
Perioada Saptamanii Patimilor, cu evenimentele deosebite care se deruleaza in acest rastimp, a constituit obiectul catorva omilii: doua omilii pentru Joia Patimilor, De proditione Judaes si trei omilii pentru Vinerea Mare, De coemeterio et cruce si doua De cruce et latrone.
Omiliile pentru Joia Patimilor vorbesc despre instituirea Cinei Domnului si tradarea lui Iuda, iar cele pentru Vinerea Mare, despre Sfanta Cruce si moartea Mantuitorului. S-au pastrat si omilii la Pasti si la Rusalii.

Sfantul Ioan Gura de Aur - panegirice
Panegirice sau omilii tinute cu ocazia sarbatoririi unor sfinti ai Bisericii. Este vorba de sfinti care au apartinut Vechiului Testament, ca de exemplu, Iov, Eliazar, Macabei cu mama lor, si bineinteles, din perioada crestina: Roman, Iulian, Varlaam, Berenice, si despre martiri in general.
Cercetatorii considera ca fiind importante omiliile inchinate unor sfinti episcopi antiohieni: Ignatie, Vavila, Filogoniu, Eustatie si Meletie. La acestea adaugam, datorita tonului si continutului lor special, cuvantul inchinat lui Diodor din Tars, profesorul de teologie al Sf. Ioan, si cele sapte omilii de lauda la adresa Sf. Apostol Pavel.
In legatura cu aceste omilii, traducatorul lor in latina, Anianus de Celeda, inceputul sec. V, probabil 415-419, spunea ca marele Apostol nu era doar portretizat, ci intr-un anume fel, inviat din morti, pentru a deveni din nou model viu de desavarsire crestina.

Sfantul Ioan Gura de Aur - discursuri ocazionale
Discursurile ocazionale surprind o serie de momente, devenite puncte de hotar in propria sa experienta si nu numai. Amintim aici prima sa predica ocazionata de hirotonia sa in treapta de preot de catre episcopul Antiohiei, Flavian. Ea poate constitui un model omiletic pentru toti cei care se dedica vocatiei sacerdotale.
Homiliae 21 de statuis ad populum Antiochenum au fost tinute intr-o vreme de mare cumpana pentru Antiohia. In urma impunerii unor taxe suplimentare de catre imparat, un grup de antiohieni s-au razvratit si, in mania lor, au daramat si mutilat statuile imparatului Teodosie si ale familiei imperiale. Gestul l-a suparat pe imparat, care se gandea sa distruga orasul din temelii. Vestea i-a inspaimantat pe antiohieni.
Batranul episcop Flavian a plecat la Constantinopol pentru a cere indurare din partea imparatului, care, in cele din urma, se arata marinimos fata de antiohienii razvratiti. In absenta episcopului, Sf. Ioan a tinut o serie de 21 de omilii, care surprind atat atmosfera de teroare si teama ce domnea in cetate, cat si disperarea locuitorilor ei, confruntati cu posibilitatea unei iminente pedepse capitale.
El foloseste aceasta ocazie pentru a-i admonesta pe antiohieni pentru viciile si pacatele savarsite de ei, care au atras asupra lor mania divina. Aceste omilii il dezvaluie pe Sf. Ioan ca pastor desavarsit si predicator eminent.
Caderea din gratie a lui Eutropiu a fost tratata in doua omilii, demonstrand desertaciunea slavei lumesti. La fel, experienta propriului exil este descrisa in doua omilii. In prima omilie, tinuta in ajunul primului exil in 403, incearca sa linisteasca populatia nemultumita si furioasa, vorbind despre invincibilitatea Bisericii, iar in a doua, tinuta a doua zi dupa revenirea din exil, multumeste multimilor de credinciosi care l-au intampinat, care si-au aratat credinciosia fata de capul lor spiritual.

Sfantul Ioan Gura de Aur - tratatele hrisostomice
Tratatele hrisostomice sunt mai reduse la numar, decat omiliile sale. Cu toate acestea, temele abordate de el sunt de o importanta majora pentru Biserica.
Tratatul Despre preotie este una din lucrarile hrisostomice cu cea mai larga circulatie, fiind considerata "capodopera literara si teologica a Sf. Ioan Gura de Aur, tratatul clasic despre aceasta taina, asa cum a conceput-o si cum a trait-o spiritualitatea patristica".
Data redactarii tratatului este incerta. Se crede ca a fost scris intre anii 381-386, cand era diacon. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog, asemenea dialogurilor platoniciene, intre Ioan si Vasile. Nu cunoastem cine a fost acest Vasile, intrucat la acea vreme au existat trei persoane care ar fi putut fi parteneri de dialog ai Sf. Ioan: Vasile cel Mare, Vasile de Seleucia si Vasile de Rafanea.
In elaborarea acestui tratat, Sf. Ioan s-a inspirat din lucrarea cu aceeasi tema a Sf. Grigorie de Nazianz, desi el il depaseste pe acesta in profunzimea gandirii si frumusetea expresiei retorice.
Sf. Ioan fixeaza principiile de baza si recomandarile cele mai adecvate cu privire la recrutarea clerului si sensul exceptional al preotiei. Preotia este "semnul iubirii lui Hristos", iar lucrarea preoteasca este o taina infricosatoare si sublima in acelasi timp: "Cand preotul invoca Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat" (Despre preotie, cartea VI, 4).
Preotul nu este numai un simplu slujitor, el trebuie sa duca o viata virtuoasa, sa studieze mereu, deoarece in activitatea sa este confruntat cu necesitatea apararii credintei impotriva ereziilor si a necredinciosilor. Propovaduirea cuvantului evanghelic, implica stapanirea artei elocintei, dar si o cultura bogata. In relatiile cu credinciosii, preotul trebuie sa arate un tact pastoral deosebit si, mai presus de toate, sa fie intelept, curat si credincios.

Sfantul Ioan Gura de aur - monahismul
Sf. Ioan a fost preocupat in mod cu totul aparte de viata monahala. Acestui aspect al trairii crestine, el ii dedica o serie de omilii. Cea dintai este Paraenesis ad Theodorum lapsum, care cuprinde doua omilii catre Teodor de Mopsuestia, fostul sau prieten, care a cedat in fata nurilor unei oarecare Hermione si a parasit viata de monah.
Deosebit de importante pentru viziunea hrisostomica asupra vietii monahale sunt cele doua carti: De compunctione, adresate lui Demetrius si Stelechius. El a intrat in polemica si cu adversarii monahismului in Adversus oppugnatores vitae monasti-cae, respingand acuzele acestora si indemnand pe parintii crestini sa-si trimita fiii lor spre a fi educati de catre monahi.
In Comparatia regis et monachi, face o paralela intre un rege si un monah, aratand valentele deosebite ale vietii de monah.

Sfantul Ioan Gura de aur - fecioria si vaduvia
Starii de feciorie si vaduvie le sunt dedicate de catre Sf. Ioan tratatele: De virginitate; Adversus eos qui apud se habent virgines subintroductas; Quod regulares feminae viris cohabitare non debeant; Ad viduam iuniorem si De non iterando coniugio.
El este de parere, urmand pe Apostolul neamurilor, ca, desi viata matrimoniala este buna, mai buna este cea de feciorie. El sfatuieste impotriva coabitarii monahilor si monahiilor sub acelasi acoperis, si condamna practica unor clerici de a avea in casele lor vergines subintroductae, sub pretextul convietuirii ca frate si sora in credinta.
In cazul vaduvelor, acestea ar fi mai bine daca ar ramane in starea de vaduvie, evitand cea de a doua casatorie.

Sfantul Ioan Gura de aur - educatia copiilor
In privinta educatiei celor tineri, Sf. Ioan traseaza, in De mani gloria et de educandis liberis, cu exactitate principiile unei educatii sanatoase, atat pentru baieti, cat si pentru fete. Educatia, desi este facuta pentru viata in aceasta lume, scopul ei este insa viata vesnica. Tratatul este interesant pentru istoria pedagogiei crestine.

Sfantul Ioan Gura de aur - tratate apologetice
In doua tratate apologetice abordeaza problema paganilor si a iudeilor: De S. Babyla contra Julianum et Gentiles, in care vorbeste despre biruinta crestinismului si caderea paganismului, si Contra Judaeos et Gentiles quod Christus sit Dens, o demonstratie pentru evrei si pagani ca "Hristos este Dumnezeu".
Aceste tratate se disting prin ardoarea oratorica in apararea adevarului credinteicrestine.

Sfantul Ioan Gura de aur - problema suferintei
Ca unul care a suferit in mod deosebit nedreptati nedescrise, Sf. Ioan trateaza despre problema suferintei, vazand in suferinta incercarile iubitoare ale lucrarii providentei divine, necazurile si durerile care se abat asupra celor drepti nu trebuie sa ii determine pe acestia sa puna sub semnul intrebarii ordinea divina din lume: Ad Stagirium a daemone vexatum; Quod nemo laeditur nisi a se ipso si Ad eos qui scandalizati sunt ob adversitates.

Sfantul Ioan Gura de aur - corespondenta
Corespondenta Sf. Ioan este bogata. Ea cuprinde aproximativ 236 de scrisori care s-au pastrat, indeobste, scrisorile sunt concise si dateaza din timpul celui de al doilea exil. Ele au un caracter istoric, pastoral si familial.
Interesante sunt cele 17 scrisori catre vaduva si diaconita Olimpiada, una din cele mai devotate credincioase, care se straduia pentru imbunatatirea soartei Sf. Ioan. La fel, retinem si scrisorile catre papa Inocentiu, in care aflam detalii despre situatia Bisericii de la Constantinopol, cat si despre autor.

Sfantul Ioan Gura de Aur - opere neautentice
Datorita personalitatii sale deosebite si prestigiului decare s-a bucurat, era natural ca multe lucrari cu autori necunosuti sa-i fie atribuite. Cercetatorii au descoperit aproximativ 900 de astfel de lucrari, dintre care 300 au fost tiparite, restul asteptand lumina tiparului, intre operele neautentice, exista si o multime de falsuri atribuite Sf. Ioan.
Dintre lucrarile neautentice mentionam: Opus imperfectum in Mattheum, care s-a bucurat de o larga popularitate in evul mediu, in realitate fiind opera unui arian din sec. V din Illyria.
Synopsis Veters et Novi Testamenti, introducere in Sf. Scriptura, cu un rezumat al fiecarei carti, in aceeasi categorie este plasata de catre cercetatori si Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur, care apartine unei perioade tarzii, mai ales ca sinodul de la Constantinopol, din 692, nu face nici o mentiune referitoare la existenta ei.
Ar fi fost de asteptat ca, in contextul in care, la sinod s-a vorbit despre Liturghia Sf. Vasile si a Sf. Iacob, sa fie mentionata si cea a Sf. Ioan, daca ar fi fost in uz. Chiar daca Liturghia in sine nu poate fi atribuita Sf. Ioan, cercetarile recente admit posibilitatea ca rugaciunile centrale ale acestei liturghii sa apartina vremii sale, existand chiar motive pentru a i le atribui.

Sfantul Ioan Gura de Aur - doctrina teologica
Doctrina teologica a Sf. Ioan poarta amprenta preocuparilor sale majore, si anume, exegeza biblica si activitatea pastorala. Sf. Ioan nu a scris nici un tratat dogmatic insensul adevarat al cuvantului.
El a abordat teme dogmatice in contextul lucrarilor sale exegetice si al omiliilor si cuvantarilor sale, dandu-le un vesmant practic, in domeniul exegetic, a apartinut Scolii exegetice antiohiene care, spre deosebire de cea alexandrina promotoare a interpretarii alegorice, a accentuat sensul gramatical si literal.
A folosit alegoria acolo unde autorul inspirat o solicita, dar si in acest caz, modeland-o si apropiind-o cat mai mult posibil de text. El s-a straduit sa patrunda si sa descopere sensurile adanci ale Scripturii pentru a descifra in ele principii de conduita si invataturi practice pentru credinciosii sai.
De aceea, exegeza hrisostomica nu a depasit niciodata limitele educatiei morale si ale indemnului la viata virtuoasa. Dupa opinia sa, credinciosii nu se simteau atrasi de Biserica pentru profunzimea dogmelor ei, ci pentru invatatura morala a Evangheliei, pentru idealul iubirii crestine, si nadejdea ca Dumnezeu ii va mantui de necazurile si nedreptatile vietii. El s-a simtit mai degraba pastor de suflete si reformator social, decat teolog dogmatician.

Sfantul Ioan Gura de aur - cunoasterea lui Dumnezeu
In problema cunoasterii lui Dumnezeu, el este deosebit de explicit. Ideea de Dumnezeu este innascuta sufletului omenesc. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste ce este El in Sine; stim doar ca El exista. Pretentiile anomeilor, care sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu, tot asa cum Dumnezeu se cunoaste pe Sine, le clasifica drept nelegiuiri si nebunii. Nici ingerii nu-L cunosc pe Dumnezeu in Sine. Ei poseda o cunoastere prin pogoramant, prin sincatabaza fata de Creatorul lor.

Sfantul Ioan Gura de aur - hristologia
Invatatura hristologica urmeaza in liniile ei directoare doctrina ortodoxa. Chiar daca Diodor din Tars a fost profesorul lui de teologie, Hrisostom nu se angajeaza in disputa hristologica a vremii. El face deosebire clara intre ousia sau physis, natura sau fire, si hypostasis sau prosopon, ipostas sau persoana.
Fiul este de o fiinta cu Tatal, iar in acest context, foloseste de mai multe ori formula calcedoniana, homoousios, pentru a exprima relatia dintre Tatal si Fiul. Nascut din Tatal, care este vesnic, si Fiul este vesnic, impotriva arienilor, el subliniaza dumnezeirea perfecta si completa, iar amenitatea perfecta si completa, impotriva apolinaristilor, insistand asupra realitatii si integritatii celor doua firi, divina si umana.
Hristos a luat firea noastra, nascandu-se in trup identic cu al nostru, insa fara de pacat. El S-a nascut in trup, pentru ca noi sa ne nastem dupa Duh. Exista in retorica sa anumite sintagme care au fost folosite si de catre antiohieni in disputa hristologica: ca Logosul s-a salasluit in omul lisus ca intr-un templu sau ca templul a primit harul.
Puse in contextul lor, acestea nu sunt altceva decat artificii retorice, deoarece Sf. Ioan a accentuat unitatea fara amestec si fara impartire sau separare a celor doua firi: "Cand spun un Hristos, prin aceasta vreau sa spun unire si nu amestecare, nu ca o natura este transmutata in alta, ci unite una cu alta", sau "Prin unire si alaturare, Dumnezeu Cuvantul si trupul sunt una, nu prin amestecarea sau obliterarea firilor, ci printr-o anume unire inefabila si dincolo de orice intelegere". "Sa nu ma intrebati cum", adauga el, prin aceasta dorind sa sublinieze taina propriu-zisa a intruparii lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de aur - Fecioara Maria
In ceea ce priveste invatatura despre Fecioara Maria, el nu foloseste nici unul din termenii consacrati, insa, cu toate acestea, doctrina lui este explicita: "in multe lucruri suntem necunoscatori, ca de exemplu, cum Cel Nemarginit este in pantece, cum Cel Ce cuprinde in Sine toate lucrurile este purtat, ca nenascut, de o femeie; cum Fecioara da nastere si ramane Fecioara".

Sfantul Ioan Gura de aur - soteriologia
In actul de sfintire si mantuire, harul dumnezeiesc joaca un rol esential, insa nu in totalitate, deoarece lucrarea de mantuire ii revine si omului. Este vorba de o colaborare a omului cu harul. Dumnezeu da tuturor harul sau, insa el estelucrator numai in cei care voiesc sa-l primeasca, nu si in cei care i se opun.
Sfintele Taine sunt simboluri sau semne prin care, sub forma vazuta, ni se impartaseste harul cel nevazut al Iui Dumnezeu, in cuvintele Sf. Ioan, coboara "inteligibilul in sensibil". Adevaratul savarsitor al Sfintelor Taine este Hristos, sacerdotul nu este decat un instrument, mijlocitorul vizibil.

Sfantul Ioan Gura de aur - Sfanta Euharistie
In ceea ce priveste Taina Sf. Euharistii, Sf. Ioan este cel care fixeaza, in canoane precise, taina cea mai presus de fire si intelegere care se savarseste de fiecare data in cadrul Sf. Liturghii, cand Hristos se jertfeste in mod real.
Pe altar "sta Hristos cel injunghiat", "trupul Sau sta inaintea noastra", "ceea ce se afla in potir, este acelasi cu cel ce a curs din coapsa lui Hristos. Ce este painea? Trupul lui Hristos". "Gandeste, omule, ce trup jertfelnic iei in mana ta! De ce masa te apropii! Adu-ti aminte ca tu, desi esti praf si cenusa, primesti Sangele si Trupul lui Hristos".
Referitor la impartasirea cu Trupul si sangele Mantuitorului, el spune: "Ceea ce Domnul nu a suportat pe cruce (sfaramarea picioarelor Sale), el sufera acum prin jertfa din iubire fata de voi. El permite ca El insusi sa fie faramitat, pentru ca toti sa fie indestulati din plin".
"Pretutindeni exista doar un singur Hristos, desavarsit in aceasta lume si in cealalta; un singur trup, ca atunci cand, desi este adus jertfa in multe locuri, El ramane un singur trup, asa ca exista doar o singura jertfa... Oferim acum ca jertfa ceea ce a fost oferit atunci... Noi nu aducem alta jertfa decat cea adusa de Marele Preot, ci mereu aceeasi, sau mai degraba celebram amintirea acelei Jertfe".
Savarsitorul jertfei este insusi Hristos, preotul are doar rolul de slujitor si mijlocitor; Cel ce binecuvinteaza si preface darurile de paine si vin este Hristos. Dupa parerea Sf. Ioan, darurile se prefac in Trupul si Sangele Domnului atunci cand sunt pronuntate cuvintele de instituire: "Luati, mancati..." si "Beti dintru acesta toti..."
Sfantul Ioan Gura de aur - pastor de suflete
S-a spus, adeseori, ca Sf. Ioan a fost mai putin preocupat de probleme dogmatice si mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenita, deoarece ideile sale morale sunt mereu ancorate in structurile doctrinare biblice si ale traditiei Bisericii, intelegem mai bine profunda lui preocupare fata de morala, daca avem in vedere faptul ca el s-a considerat, inainte de toate, pastor de suflete si apoi invatator.
Ca pastor, el intelegea ca este dator sa-i invete pe credinciosi ce inseamna, in realitate, transpunerea notiunilor de credinta in viata, asumandu-si sarcina propovaduirii cuvantului evanghelic: "Am poruncit sufletului meu sa-si asume indatoririle de propovaduitor si sa indeplineasca poruncile atat timp cat mai respir si cat timp Dumnezeu considera ca este bine sa ma tina in viata, fie ca mai exista cineva care sa ma asculte sau nu".
Aceasta responsabilitate el a dus-o la implinire ca nimeni altul. Nu in zadar, el a fost distins cu titlul de "invatator si sacerdot universal", iar pentru maretia si splendoarea cuvantului sau i s-a dat numele de Hrisostom, adica "Gura de Aur", inca din sec. VI.

Sfantul Vasile cel Mare
Viata Sfantului Vasile cel Mare

Sfantul Vasile cel Mare este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 1 ianuarie si pe 30 ianuarie alaturi de Sfintii Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. S-a nascut in anul 330, in Capadocia, intr-o familie numeroasa. A avut patru surori si patru frati. Cinci din cei noua au devenit sfinti in calendarul Bisericii Ortodoxe, alaturi de parintii lor, Vasilie, Emilia si Macrina cea Batrana, bunica Sfantului Vasile. Doi dintre fratii sai au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa si Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfanta Macrina cea Tanara, a ajuns un model de viata ascetica.
Temelia educatiei sale este pusa de tatal sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea in Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Batrana si elev al Sfantului Grigorie Facatorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol si Atena, insusindu-si tot ceea ce era mai bun din cultura pagana. In anul 356 revine in tara si devine profesor de retorica.

Sfantul Vasile cel Mare - dascal al monahismului
Paraseste cariera de profesor si intra in monahism. Prima forma de monahism pe careSfantul Vasile a studiat-o a fost cea urmata de ucenicii episcopului Eustatiu de Sevasta, insa, nu s-a regasit in monahismul predicat de acesta. 

Calatoreste pentru cunoasterea monahismului in Siria, Palestina, Egipt si Mesopotamia. Planul de organizare a vietii monahale l-a alcatuit dupa anii petrecuti alaturi de ucenicii Sfantului Pahomie cel Mare si de anahoretii care traiau dupa regulile Sfantului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus in practica la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale, din vecinatatea raul Iris. Viata ascetica de la Annesi se schimba dupa venirea in acel loc a Sfantului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chili, iar munca este impletita cu studiul si rugaciunea.
A scris Regulile vietii monahale si a pus bazele Filocaliei cu Sfantul Grigorie. Regulile monahale ale Sfantului Vasile au ramas in Biserica de Rasarit temelia organizarii vietii manastiresti. In Apus, ele au circulat in traducerea facuta de Rufin de Aquileia si au fost cunoscute de Sfantul Cassian si Sfantul Benedict, legiuitori monahali apuseni.

Desi Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a dispretuit familia si casatoria, caci spune: "Dumnezeu, Care poarta grija de mantuirea noastra, a impartit viata oamenilor in doua feluri de vietuire, adica in viata de casatorie si in cea de feciorie, asa incat cel care nu poate sa duca lupta fecioriei sa-si ia femeie (sotie) legiuita, cunoscand ca i se va cere fagaduinta de infranare, sfintenie si asemanare cu sfintii care au avut sotie si au crescut fii".

Sfantul Vasile cel Mare - dascal al dreptei credinte
Sfantul Vasile cel Mare a luptat impotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfantului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii ca Duhul Sfant este de o fiinta cu Tatal si cu Fiul.

Pana la Sfantul Vasile cel Mare, termenii ousia si hypostasis erau socotiti sinonimi, iar aceasta abordare provoca neintelegeri si controverse. Sfantul Vasile cel Mare a insistat asupra individualizarii termenilor: o singura usie si trei ipostase (in Dumnezeu exista o singura usie si trei ipostasuri).

Sfantul Vasile cel Mare - practicant al milosteniei
Sfantul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelenta a milosteniei. Dragostea sa fata de semeni s-a concretizat mai ales in asezamantul filantropic, numit de credinciosi Vasiliada. Acest asezamant a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunati cei infometati si abandonati, spre a fi hraniti. Potrivit cercetatorilor, fiecare boala isi avea rezervata cladirea si personalul necesar pentru ingrijire.
Sfantul Vasile cel Mare a trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie 379.

Semnificatia numelui Vasile
Numele Vasile, foarte raspandit in toata lumea crestina, provine din grecescul basileios, care la randul lui sta in legatura cu basileos, "rege", "imparat", "bazileu". Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astazi e curenta forma Vasile (la vechiul Vasilie pare sa fi renuntat chiar si conservatoarea limba bisericeasca), cu prescurtarea populara Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se intalnesc astazi destul de rar, fiindu-le preferat mai gratiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica si Sica/Sica.

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare
Liturghia Sfantului Vasile cel Mare se oficiaza in Biserica Ortodoxa de zece ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor, in ajunul Craciunului si Bobotezei si, desigur, in sarbatoarea care ii este dedicata in ziua de 1 ianuarie.

Opera Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile a scris foarte mult în tim­pul scurtei sale vieţi. Lucrările sale, care au o importanţă covârşitoare pentru credinţă, sunt în cea mai mare parte normative pentru învă­ţătura ortodoxă. Ele se împart în: dogmatice, ascetice, omilii şi cuvântări, pedagogice, litur­gice, canonice, epistolare.
Dogmatice: Contra lui Eunomiu, conducă­torul anomeilor, lucrare scrisă pe la anul 364, în cinci cărţi. Eunomiu prezenta arianismul ca pe un pur raţionalism. Sfântul Vasile arată în prima carte eroarea gnoseologică a lui Eunomiu. In cartea a doua se stabileşte dumnezeirea Fiului şi deofiinţimea Lui cu Tatăl; în cartea a treia se tratează despre dumnezeirea Sfân­tului Duh; Despre Sfântul Duh, lucrare de o importanţă considerabilă, dedicată lui Amfilohie de Iconium. Autorul susţine puterea şi rolul Sfântului Duh Care, ca şi Tatăl şi Fiul, are dreptul la aceeaşi cinstire, fiindcă e de ace­eaşi fire cu El. El a evitat însă formula homoousios şi pentru Sfântul Duh.

Ascetice: Învăţaturi morale, Regulile mari, Regulile mici, Despre judecata lui Dumnezeu,Despre credinţa. Unii susţin că nu sunt au­tentice cele trei cuvântări care deschid scrierile ascetice. De asemenea, Penitenţialul monas­tic şi Constituţiile monahale. învăţăturile morale cuprind 80 de arătări formate din texte biblice, precedate de un mic rezumat care le ser­veşte de introducere şi comentariu. Sfaturile din ele nu-i privesc special pe monahi, ci pe creştini în general şi pe preoţi. Regulile maricuprind 55 de numere tratând despre marile principii ale vieţii monahale, pe baza Sfintei Scripturi. Au fost compuse între 358 şi 362. Regulile mici cuprind 313 numere şi se pre­zintă ca răspunsuri scurte la anumite între­bări. Sunt aplicaţii. Regulile sunt, în parte, proprietatea spirituală a lui Eustaţiu de Se-vasta, care le transmite numai oral. Ambele colecţii de Reguli au suferit mai multe rema­nieri până la forma lor definitivă. Ele au in­fluenţat Asezămintele Sfântului loan Casian şi Regula lui Benedict de Nursia.

Omilii si cuvântări. 9 omilii la Hexaemeron explică crearea lumii şi toate fenome­nele legate de actul creaţiei pe zile. Interpre­tarea e literală. Autorul pune la contribuţie toată ştiinţa antichităţii şi a timpului său, în domeniul naturii şi al filosofiei. El foloseşte cu pricepere această ştiinţă şi scoate totdeauna concluzii solide şi frumoase pentru spiritualis­mul creştin. Aceste Omilii au câştigat cu­rând o mare autoritate şi au fost imitate în Apus de Sfântul Ambrozie. Sfântul Vasile a tratat creaţia lumii până în ziua a cincea, fra­tele său Grigorie de Nyssa l-a completat scriind o lucrare Despre facerea omului, în ziua a şa­sea. Omiliile vasiliene au fost rostite în tim­pul unui Post al Paştelui; 13 Omilii asupra Psalmilor, tratând Psalmii 1, 7,1 4, 28, 32, 33, 44, 45, 48, 59, 61,114, verset cu verset şi cu aplicaţii pentru edificarea credincioşilor. Prima omilie e un studiu asupra psalmilor în gene­ral. Sfântul Ambrozie a imitat aceste omilii;
Comentariul la Isaia e de autenticitate discu­tabilă; 24 Cuvântări din diferite domenii; dogmatic: Despre credinţă, la textul „La în­ceput era Cuvântul", Contra sabelienilor, a lui Arie şi a eunomienilor, Dumnezeu nu este autor al răului etc.; morale: Contra bo­gaţilor, la textul din Luca 16, 18, Cu ocazia secetei, Contra beţiei, Despre invidie,- peda­gogice: Către tineri; se poate trage folos din studiul clasicilor profani care trebuie citiţi aşa cum albina culege nectarul din flori; pane­girice: La martirii SE lulita, SE Qordius, Cei 40 de martiri din Sevasta, SE Mamant,

Liturgice, canonice, corespondenţă: Li­turghia; Scrisorile 188, 199, 207, numite şi Scrisori canonice, au trecut în dreptul bise­ricesc. Colecţia de scrisori a Sfântului Vasile cuprinde 365 de numere datând din toate perioadele vieţii lui. E socotită de unii ca apo­crifă corespondenţa sa cu Libaniu (Scris. 333-359); la fel7 scrisorile către Iulian Apostatul (numerele 39, 40, 41, 360) şi poate şi cele către Apolinarie.Scrisoarea a 8-a aparţine lui Eva-grie Ponticul. Scrisorile vasiliene au un cuprins variat şi interesant. Unele sunt de natură dog­matică, de exemplu, cele de la numerele 233, 234, 235, adresate lui Amfilohie de Iconium şi care sunt o completare a cărţilor contra lui Eunomium. Alte scrisori sunt de natură misio­nară, monahală sau ocazională. Merită să relevăm scrisorile adresate Bisericilor din Apus în legătură cu schisma din Antiohia.





III - 5.SFINTELE TAINE

Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă neîncetat la sfințirea vieții noastre, la mântuire. Aceasta poate fi dobândită numai in Sfinta Sa Biserică, cunoscand si împlinind Cuvântul lui Dumnezeu si împărtășindu-ne cu Sfintele Taine ale Bisericii.
In urma pogorârii Sfântului Duh, cerul ne-a rămas deschis si, astfel, harul si darurile Lui se revarsă neincetat asupra si spre sfintirea celor ce fac parte din Trupul Mântuitorului Hristos, din Biserică. Dar lucrările văzute instituite de Hristos si săvârsite de episcop si preot, prin care, în chip nevăzut, se impărtăseste credinciosului harul Duhului Sfânt, se numesc Taine. 

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, pentru că omul are nu numai suflet rational înzestrat cu libiertate, ci si trup. Prin aceste lucrări ni se împărtăseste însă harul nevăzut al Duhului Sfânt. Partea văzută sau externă a Sfintelor Taine o formează lucrurile, cuvintele si actele slujbei, iar partea internă sau nevăzută a Sfintelor Taine este harul dumnezeiesc care se împărtăseste prin partea văzută. Scopul Sfintelor Taine fiind sfintirea omului, harul pe care ele îl împărtăsesc este harul sfintitor. Iar ceea ce produce harul în sufletele credinciosilor, roadele speciale ale acestui har, sunt efectele Tainelor. Desi, după natura lui, harul dumnezeiesc este unul singur, totusi, prin lucrarea pe care o implineste, se deosebeste de la Taină la Taină. De pildă prin Sfântul Botez ni se împărtăseste harul iertării păcatului strămosesc si eventual al celor personale, precum si harul înfierii noastre. Prin Sfântul Mir — harul cresterii în Hristos. Ceea ce caracterizează si deosebeste o Taină de toate celelalte Taine este harul special pe care îl împărtăsesc. Taina Sfântului Botez ne încorporează in Hristos si ne face mădular al Bisericii Sale. El ne deschide usa spre celelalte Sfinte Taine.
Sfânta noastră Biserică ne învată că sunt sapte Sfinte Taine, toate întemeiate de Matuitorul nostru Iisus Hristos. Acestea sunt următoarele: Botezul, Mirungerea, Cuminecătura sau Impărtăsania, Mărturisirea, Preotia (Hirotonâa), Cununia (Nunta) si Maslul.
Sfintele Taine au fost săvârsite de sfintii apostoli si sunt săvârsite de urmasii lor legiuiti, după cum bine citim în Sfânta Scriptură : «asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu»
(1 Cor. IV, 1). Deci nu oricare om poate să fie slujitorul Sfântelor Taine, după cum iarăsi aflăm din Sfiânta Scriptură, că Iisus Hristos «a dat pe unii ca să fie apostoli, pe altii prooroci, pe altii binevestitori, pe altii păstori si învătători, spre desăvârsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos» (Efes. IV, 11—12; 1 Cor. XII, 28—30 ; Evr. V, 1—6).
Astfel Sfintele Taine, pe care le avem de la Mântuitorul Iisus Hristos, ne sunt asemenea unor izvoare curate prin care curge puterea sfintitoare a harului dumnezeiesc, sau si asemenea unor stâlpi de neclintit pe care se reazimă viata cea nouă, viata crestină.
După sfintii părinti ai Bisericii Sfintele Taine sunt focul care încălzeste inimile, arde patimile si luminează sufletele si rodeste spre un folos ; altoiul care nobilează viata ; apa care spală întinăciunea patimilor si păcatelor; pâinea duhovnicească ce hrăneste sufletele noastre si doctoriile care ni se dau spre întărirea trupească si sufletească, spre viată vesnică.
Se întelege însă că atât pentru săvirsirea, cât si pentru primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine este de trebuintă o pregătire deosebită, de pe urma căreia să si fim vrednici de harul lui Dumnezeu. Să cugetăm în liniste si cu răgaz la sfintenia Tainelor, la lucrarea lor mântuitoare, la adevărul că puterea lor este atit de mare, încât ele pătrund fiinta noastră, ne vindecă de durerile noastre sufletesti, ne hrănesc duhovniceste, ne sfintesc spre viată vesnică (Ioan IV, 10—14).
In mod deosebit, Sfintele Taine ne impărtăsesc si întăresc in noi darurile Sfântului Duh (Isaia XI, 2), adică dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândetea, înfrânarea, curătia (Gal. V, 22—23). Iar aceste daruri sunt izvoare de sfintenie si de mântuire celor ce vin la Hristos si rămân ai lui Hristos (Efes. II, 5).
Sfintele Taine ne unesc cu Dumnezeu, făcând din noi locasuri ale Părintelui Ceresc, cum ne încredintează sfântul apostol, zicând că : «suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că : Voi locui în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu» (2 Cor. VI, 16). Ele ne unesc si ne înfrătesc pe unii cu altii, nasc în noi viată nouă si buourie curată.
Dar noi suntem chemati nu numai sa primim, ci să si lucrăm împreună cu darurile Sfintelor Taine, ca ele să rodească în noi cât mai bogat; să ne fie trepte ale desăvârsirii, scări cu ajutorul cărora să urcăm de pe pământ la cer, la viata cea neimbătrânitoare si pururea vesnică (Ioan VI, 27 ; 1 Ioan II, 25).

1) TAINA SFÂNTULUI BOTEZ
Sfintul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici ; este usa prin care se întră în Sfânta Biserică. Si numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.
Taina Sfântulul Botez a fost asezată de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh» (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grăit după învierea Sa din morti.
Dar Taina Sfântului Botez nu este numai usa prin care se intră în Sfânta Biserică a lui Hristos, ci si pentru câstigarea impărătiei lui Dumnezeu, asa cum ne încredintează însusi Mântuitorul, zicând : «De nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va putea să intre în împărătia lui Dumnezeu.» (Ioan III, 5).
Si înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, sfântul Ioan, a botezat la Iordam. Dar botezul lui nu era Taină, ci inchipuia doar curătirea. de păcate prin credintă si pocăintă; el era mai mult un îndemn la pocăintă, un semn văzut si pregătitor spre cele ce aveau să vină, cum mărturiseste chiar sfântul Ioan Botezătorul: «Eu unul vă botez cu apă spre pocăintă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine ; Lui nu sunt vrednic să-I duc încăltămintea. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt si cu foc» (Matei III, 11). Mai târziu, si sfântul apostol Pavel, întâlnind în calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: «Primit-ati voi Duhul Sfânt când ati crezut ? lar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Si el a zis : Deci în ce v-ati botezat ? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis : Ioan a botezat cu botezul pocăintei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică in Iisus Hristos. Si auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus» (Fapte XIX, 1—5), adică au primit Botezul crestin.
Sfântul Botez instituit de Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi să vină, ci este o Sfântă Taină a Bisericii lui Hristos.
Partea văzută a Tainei Sfântului Botez constă din afundarea de trei ori în apa sfintită a celui ce se botează si în rostirea cuvintelor : «Botează-se robul lui Dumnezeu. (N) In numele Tatălui, amin, si al Fiului, amin, si al Sfantului Duh, amin.; acum si pururea si in vecii vecilor, amin».
Sfânta noastră Biserică face Botezul prin aiundaie, nu prin turnare sau prân stropire, pentru că chiar cuvântul botez are ânsemnarea de «a afunda", «a cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârseste doar în împrejurări cu totul deosebite, când, de pildă, cineva este greu biolnav sau când nu se află la îndemână apă din destul.
Apa care se foloseste la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.
Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt : iertarea păcatului strămosesc si a tuturor păcatelor săvârsite înainte de Botez în situatia celor ce se botează mai târziu ; renasterea, sau nasterea la o viată nouă duhovnicească, viată de curătie si sfintenie ; de asemenea, primirea în sânul Sfintei Biserici, adică numărarea celui botezat între fiii ei, putându-se împărtăsi de toate celelalte Sfinte Taine si de bunurile sufletesti pe care Sfânta Biserică le dăruieste membrilor ei (cum s-a mai arătat). De aici si denumirile date Tainei Sfântului Botez: «baie», «izvor sfânt», «luminare», «renastere», «nastere din nou», «sfintire», «pecetea lui Hristos», «baia vietii"-, «baia renasterii»i «baia pocăintei».
Botezul sterge si vina si pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceste si urmările păcatului strămosesc, cum sunt: slăbirea vointei si inclinarea spre rău, pofta inimii, suferintele, bolile si moartea.
Săvârsitorii Tainei Sfantului Botez sunt episcopii si preotii, căci lor le-a încredintat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârsi Sfintele Taine. Numai în caz de nevoie poate boteza si diaconul, iar în cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru si un simplu credincios, având însă grijă să rostească cuvintele care arată că lucrarea se face în numele Sfintei Treimi. In acest căz, dacă cel botezat trăieste, trebuie chemat preotul pentru citirea rugăciunilor din rânduiala Botezului si administrarea Tainei Mirungerii si împărtăsaniei.
Dacă sunt unii crestini din afara Bisericii Ortodoxe care spun că nu trebuie să botezăm pe prunci, pentru că ei nu au păcate si, mai ales, pentru că nu pot să mărturisească credinta lor, noi rămânem la practica noastră, veche cât Biserica, de a boteza pe prunci, practică întemeiată si pe Sfânta Scriptură si pe Sfânta Traditie si pe ratiune. Aceasta, pentru că Taina Sfantului Botez este absolut necesară pentru mantuire, de la care nu pot fi exclusi nici copiii. Primitorii Tainei Sfântului Botez sunt toti cei nebotezati, de orice vârstă ar fi ei, toti fiind întinati de păcatul strămosesc (Fapte XVI, 14—15; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 14—15 ; XVI, 23). Necesitatea Botezului pentru toti este arătată de Mântuitorul prin cuvintele: «Adevărat zic, de nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va putea să intre în impărătia lui Dumnezeu» (Ioan III, 5). Chiar din timpul sfintilor apostoli se săvârsea botezul copiilor : Lidia si casa ei (Fapte XVI, 15) ; temnicerul si casa lui (Fapte XVI, 33) ; Crispus si casa lui (Fapte XVIII, 8) ; Stefanas si casa lui (1 Cor.I, 76).
Sfânta Taină a Botezului este săvârsită de preoti, care au primit harul sfintitor al preotiei. Este socotită sărbătoare mare pentru orice familie de crestin ziua în care copiii nou-născuti primesc Taina Sfântului Botez si intră prin ea în rândul credinciosilor crestini. Potrivit rânduielilor sale, Biserica noastră botează pe prunci, curând dupa nasterea lor. Asa a făcut ea dela început.
Dacd botezul ne curăteste în primul rând de păcatul strămosesc, oare trebuie să uităm că si copiii se nasc cu acest păcat ? Stim ce spune psalmisitul: «Intru fărădelegi m-am zămislit si în păcate m-a născut maica mea» (Ps. L, 6). Stim ce spune si sfântul apostol Pavel : «De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V, 12). Acest lucru cunoscându-l, că toti ne nastem cu păcatul strămosesc, avem noi siguranta că un prunc va trăi până la vârsta când poate să cunoască si să mărturisească credinta în Hristos, pentru ca atunci să-l botezăm ? Putem noi să riscăm ca el să moară nebotezat, sub osânda păcatului strămosesc ?
Iar dacă ne referim la vremurile străvechi, la Traditia Bisericii, vedem că de atunci, din secolele I—II si III se practica botezul copiilor. Sfintii părinti arată în scrierile lor că Biserica a primit de la apostoli obisnuinta de a administra botezul si pruncilor.
In ceea ce priveste faptul că pruncii nu pot să-si mărturisească credinta crestină, Biserica are ca garant pe nasii care-i primesc la botez, care mărturisesc pentru acestia credinta crestină rostind Crezul si care îsi iau indatorirea ca finii lor să fie crescuti de ei în credinta Bisericii.
De altfel, noi cunoastem tot din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credinta cuiva Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim că Mântuitorul a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stăpânului său ; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale, si a înviat pe fiica lui Iair pentru credinta tatălui său, si pe fiul văduvei din Nain pentru credinta mamei sale. Si atunci să nu credem noi că botezul poate fi săvârsit pruncilor pe temeiul credintei nasilor lor?
Ca să facă mărturisirea de credintă, nasului i se cere să fie buin credincios, să fie mai în vârstă ; de asemenea, sa fie de acelas sex cu pruncul care se botează. Părintii pruncului nu pot fi nasi. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un nas.
Nasul are îndatorirea sa îngrijească de viata sufletească a finului său, învătându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei noastre credinte spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar si finul este dator cu ascultare si cu respect fată de nas, în aceeasi măsură cum îi ascultă pe părintii săi trupesti.
Există un Botez al muceniciei sau al sangelui (Matei X, 32 ; XVI, 25), cunoscut în cele dintâi veacuri crestine, întelegând prin el moartea martirică, în persecutii, pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Sfintii părinti îl socotesc asemenea Botezului din apă si din Duh, umeori chiar mai de pret decât acesta (sfântul Grigorie Teologul).
Mai cunoastem si Botezul dorintei care constă în dorinta arzătoare a cuiva de a ajunge membru al Sfintei Biserici, ducând o viată de pocăintă si în virtute. Dacă dintr-o pricină oarecare fără voia lui nu ajunge să primească botezul prin apă si prin Duh, el e socotit botezat cu Botezul dorintei.
Taina Sfântului Botez nu se repetă. Căci «este un Domn, o credintă, un botez» (Efes. IV, 5)... «Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor», rosteste cel ce primeste Sfânta Taină a Botezului (Art. 10 din Simbolul Credintei). Intr-adevăr, după cum cineva nu se naste trupeste decât o singură dată, tot asemenea nasterea sufletească nu poate fi decât una singură. Numai dacă a fost găsit un prunc si nu se stie sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat conditionat, dacă n-a fost botezat. Deci nici aici nu se săvârseste un al doilea botez.
LECTURĂ DIN SFINTII PĂRINTI
«Cati în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbrăcat» (Gal. III, 27).
— «Scufundându-te în apă, unde-ti pierzi urma, înseamnă că ai ajuns să te lipsesti de viata din aer. Iar a te lipsi de viată, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fata apei, ajungând iar la lumină, inseamnă că te doresti fierbinte după altă viata, iar după ce ai dobândit-o trăiesti numai din ea. Din această pricină si cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, iar o nastere din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Acum si chipul lui Dumnezeu se întipăreste mai bine în sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcută acuma si mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de-acuma chiar modelul ni se arată cu trăsături mai lămurite» (Nicolae Cabasila, Viata in Hristos).

2) TAINA SFÂNTULUI MIR
Asa cum pruncul nou-născut are nevoie de hrană pentru a creste si a se întări în cele trupesti, cel născut prin Taina Sfântului Botez are trebuintă de crestere si întărire duhovnicească în viata cea nouă, viata în Hristos Domnul. Iar această intărire, care vine de la Sfântul Duh, i se dă celui botezat prin a doua Taină a Sfintei Biserici, prin Sfântul Mir (Mirungerea).
Taina Sfântului Mir (Mirungerea) este instituită de Domnul nostru Iisus Hristos care făgăduieste sfintilor apostoli că le va trimite Duhul Sfânt: «Si iată, Eu trimit peste voi făgăduinta Tatălui Meu ; voi însă, sedeti în cetate până ce vă veti imbrăca cu putere de sus» (Luca XXIV, 49 ; vezi si Ioan XIV, 16—17, 26; XV, 13—15; Matei X, 20). In chip mai lămurit, pentru întelegerea noastră, mai vădit si mai strălucit avea să se arate instituirea acestei Sfinte Taine în ziua Cincizecimii, in ziua Pogorârii Sfântului Duh cu toate darurile Sale.
Sfintii apostoli au împărtăsit Taina Sfântului Mir celor botezati, cum citim în Sfânta Scriptură : «Apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dummezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt, căci nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezati în numele Domnului Iisus. Atunci îsi puneau mâinile peste ei, si ei luau Duh Sfant» (Fapte VIII, 14—17).
Aflăm asadar că, incă de la inceput, Taina Sfântului Mir era, ca si în vremea noastră, nedespărtită de Taina Sfântului Botez. De asemenea, că ea se împărtăsea prin punerea mâinilor numai de către sfintii apostoli asupra celor botezati. Astfel, si în Efes, sfântul apostol Pavel a impărtăsit Sfânta Taină a Mirului unora pe care i-a botezat cu botezul lui Iisus — Botezul crestin — si care nu avuseseră până atunci decât botezul lui Ioan (Fapte XIX, 1—6).
Sfintii apostoli împărtăseau Duhul Sfânt celor botezati atât prin punerea mâinilor (Fapte VIII, 14—16 ; Evrei VI, 2 ; Fapte XIX, 1—6), cât si prin ungerea sau pecetluirea cu Sfântul Mir a celor botezati: «Iar Cel ce ne întăreste pe noi împreună cu voi în Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a si pecetluit si ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre» (2 Cor. I, 21—22 ; Efes. IV, 30) ; «Iar voi ungere aveti de la Cel Sfânt si stiti toate... ungerea pe care ati luat-o de la El rămâne întru voi si nu aveti trebuintă ca să vă învete cineva» (1 IoanII,-20, 27).
Cu trecerea vremii, numărul credinciosilor a sporit, iar sfintii apostoli nu au mai putut ajunge peste tot, ca să-si pună mâinile asupra tuturor. De aceea s-a îndătinat săvârsirea Tainei Sfântului Mir prin ungere de către urmasii lor, adică de către episcopii si preotii Bisericii, cum se face si azi.
Despre toate acestea ne încredintează si Sfânta Traditie prin mărturii din secolele II, III si IV: «După ce am iesit din baia Botezului, ne ungem cu ungere sfântă, după ritualul vechi, precum si la preotie se ungeau cu untdelemm din corn. Ungerea ni se face matenal, dar ea poartă roade duhovnicesti, după cum si la Botez, afundarea este un act material, dar roadele sunt duhovnicesti, că suntem curătiti de păcate... Apoi vine punerea mâinilor, cu care unindu-se binecuvântarea, se cheamă si se coboară Sfântul Duh» (Tertulian). «Vouă, după ce ati iesit din cristelnita sfintei ape, vi s-a dat ungerea, preinchipuirea aceleia cu care a fost uns Hristos ; iar aceasta este Sfântul Duh» (Sfântul Chiril al Ierusalimului).
Partea văzută a Sfintei Taine a Mirungerii o constituie ungerea în formă de cruce cu Sfântul Mir a părtilor mai însemnate ale trupului si a organelor simturilor, cu rostirea, de fiecare dată, a cuvintelor: «Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin».
Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin si 38 diferite aromate si se sfinteste de către un sobor de episcopi, în Joia Patimilor. Amestecul acestor aromate simbolizează bogătia si felurimea darurilor Sfântului Duh de care se împărtăsesc primitorii acestei Taine.
Săvârsitorul Tainei Mârungerii este episcopul sau preotul. Sfânta Taină a Mirungerii împărtăseste primitorilor harul Sfântului Duh, care luminează mintea pentru întelegerea si mărturisirea adevărului crestin ; ea întăreste voia pentru propăsirea în toate cele bune, dând astfel celor botezati tăria de a fi adevărati crestini sau locasuri vrednice ale Sfântului Duh. Darurile acestea sunt vii si lucrătoare în sufletul crestinului care rămâne în Biserică si participă la viata Bisericii.
Sfânta Taină a Mirungerii nu se repetă. Chiar dacă se obisnuieste ca cei care s-au lepădat de credinta crestină ori au părăsit Sfânta Biserică si vor să se întoarcă din nou la ea, să fie iarăsi unsi, aceasta nu înseamnă o repetare a Sfintei Taine, ci numai reintărirea lor în dreapta credintă.
RUGĂCIUNE
«Cel ce ai dăruit robului Tău izbăvire de păcate prin Sfântul Botez si i-ai dat lui înnoirea vietii, însuti, Stăpâne Doamne, binevoieste să strălucească pururea lumina fetii Tale în inima lui ; apără pavăza credintei lui nebântuită de vrăjmasi, păzeste într-insul nespurcată si neintinată haina nestricăciunii cu care s-a îmbrăcat, păstrând într-insul, cu harul Tău, nestricată pecetea cea duhovnicească ; si fii milostiv acestuia si nouă, după multimea îndurărilor Tale. Că s-a binecuvântat si s-a preaslăvit preacinstitul si de mare cuviintă numele Tău, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin».

3) TAINA SFINTEI IMPĂRTĂSANII
Născut la viata cea nouă, viata în Iisus Hristos, întărit in ea prin pecetea darului Sfântului Duh, de acum fiu al Sfintei Biserici, credinciosul se poate învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine. Asa i se dă lui Taina Sfintei împărtăsanii sau Cuminecături, prin care, sub chipul pâinii si al vinului primeste însusi Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos spre iertarea păcatelor si spre viata de veci.
Această Sfântă Taină se mai numeste si Sfânta Euharistie ceea ce înseamnă multmnire, pentru că atunci când a asezat-o, la Cina cea de Taină, Mântuitorul Hristos a multumit Părintelui ceresc înainte de a frânge pâinea si a o da sfintilor apostoli. Dar ea este si o jertfă de multumire către Dumnezeu adusa de Sfanta Biserică, de credinciosii ei, prin episcop sau preot.
Sfânta Impărtăsanie ii uneste pe credinciosi cu Mantuitorul Iisus Hristos, dar îi uneste si între ei prin aceeasi credintă si prin dragoste crestinească ; ei sunt una si aceeasi obste crestinească în fata aceluiasi sfânt altar, împărtăsindu-se de toate darurile dumnezeiesti din unul si aceiasi potir.
Sfânta împărtăsanie nu este numai o Taină, ci si o jertfă reală, nesângeroasă, adusă lui Dumnezeu, Jertfa trupului si a sângelui lui Iisus Hristos. Acelasi Hristos S-a jertfit pe cruce si Se jertfeste în Sfânta Euharistie. Deosebirea este că jertfa de pe cruce este sângeroasă, pe cand cea din Sfânta Euharistie este nesângeroasă, însă strâns unită cu cea de pe cruce pe care o actualizează până la sfârsitul veacurilor
Sfânta Impărtăsanie este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc, ci pe însusi izvorul harului, pe Iisus Hristos, împărtăsindu-ne cu Trupul si Sângele Său.
Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii sau împărtăsanii în Joia înaintea mintuitoarelor Sale Patimi, la Cina cea de Taină. Atunci, luând pâinea si binecuvântând-o, a frant-o si, dând-o ucenicilor Săi, a zis: «Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat, zicand : Beti dintru acesta toti, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei XXVI, 26—28). După aceea le-a poruncit : «Aceasta să faceti întru pomenirea Mea» (Luca XXII, 19).
Sfânta Taină a împărtăsaniei se savarseste numai de episcop si preot, în virtutea puterii date lor de Mântuitorul Hristos, prin sfintii apostoli (Luca XXII, 19) si numai în cadrul Sfintei Liturghii; ea este miezul si centrul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii. Darurile ce se aduc spre prefacere în Trupul si Sângele Domnului sunt painea din grâu curat si dospită si vinul, tot curat, din struguri.
Prefacerea pâinii si vinului în Trupul si Sângele Domnului, în vremea Sfintei Liturghii, are loc atunci când preotul sau episcopul, ridicând mâinile, fruntea si inima către cer se roagă fierbinte :
"Incă aducem Tie această slujbă duhovnicească si fără de sânge, si Te chemăm, Te rugăm si cu umilintă la Tine cădem : Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse înainte si fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ceea ce este in potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt".
In acest timp, la strană se cântă «Pe Tine Te lăudăm», iar credinciosii îngenunchează, căci acum se săvârseste prefacerea, iar nu atunci când se rostesc cuvintele de instituire a Sfintei Taine : «Luati mâncati... Beti dintru acesta toti...». Cum se petrece acest lucru, mintea noastră nu poate pricepe; se face în chip tainic, mai presus de întelegerea noastră.
In încercările lor de a deslusi măcar în parte această lucrare întru totul tainică, până si cei mai mari si mai alesi cugetători crestini nu au găsit cuvinte potrivite.
Dar trebuie să luăm aminte, înainte si mai presus de toate, că ceea ce se săvârseste la Sfânta Liturghie nu este doar o asemănare cu ceea ce s-a făcut la Cina cea de Taină, ci Insusi Mântuitorul Iisus Hristos este prezent aici sub chipul pâinii si al vinului. El, Hristos Domnul, ne-a grăit limpede despre aceasta incă înaintea Sfintelor Sale Patimi, zicând : «Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu are viată vesnică, si Eu îl voi invia în ziua cea de apoi» (Ioan VI, 54). Căci «adevărat, adevăiat zic vouă, dacă nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viată în voi» (Ioan VI, 53).
La primirea Sfintei Cuminecături sunt chemati toti fiii Sfintei Bisenci; ei se pot împărtăsi cu Trupul si Sângele Domnului, dacă mai întâi si-au mărturisit pacatele si au fost dezlegati de preotul duhovnic. După primirea Sfintei Cuminecături se cuvine să nu mai sărute icoana, sau mâna episcopului sau preotului, să-si păzească limba de orice vorbă desartă, de blestem, de clevetiri, cinstind astfel Dumnezeiescul Trup si Sânge pe care l-au primit.
Mari, multe si minunate sunt roadele Sfintei Cuminecături pentru viata duhovnicească a credinciosului crestin. Căci cel ce se împărtăseste cu Trupul si Sângele Domnului se uneste tainic cu Domnul si, prin aceasta, îsi umple sufletul cu har si cu toate bunurile duhovnicesti pe care le aduce o asemenea unire. Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu rămâne intru Mine si Eu întru El» (Ioan VI, 56), ne grăieste Mântuitorul. El îsi sporeste viata duhovnicească : «Cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine» (Ioan VI, 57), adaugă Hristos Iisus. Si ce-i poate fi mai de folos credinciosului crestin, decât trăirea lui cu Hristos si în Hristos.
Sfântul Ignatie Teoforul spune că Sfânta Cuminecătură «este leacul nemuririi, dându-ni-se «spre iertarea păcatelor si spre viata de veci». Ea păstrează si strânsa legătură cu întregul Trup al Sfintei Biserici, în care Mântuitorul Iisus Hristos se află prezent fără întrerupere.
Dat fiind roadele Sfintei Cuminecături, Sfânta Biserică porunceste fiilor ei să se pregătească si să se împărtăsească cât mai des cu Trupul si Sângele lui Hristos. îndeosebi, în cele patru posturi mari de peste an, în preajma unei călătorii mai îndelungate, la caz de suferintă si boală, ca si înainte ca mirii să se învrednicească de Sfânta Cununie. Eiectele binefăcătoare ale Sfintei împărtăsanii apar numai în sufletele celor care au primit-o cu vrednicie. Celor nepregătiti si nevrednici le aduce osândă de la Dumnezeu (1 Cor. XI, 27—29).
RUGĂCIUNI

a) înainte de primirea Sfintei Impărtăsanii
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, slăbeste, lasă, milostiveste-Te si-mi iartă mie păcătosului, netrebnicului si nevrednicului robului Tău căderile în păcat, smintelile si greselile mele, toate câte am păcătuit fată de Tine, din tineretile mele până în ziua si ceasul de acum, fie cu stiintă, fie din nestiintă, cu cuvântul sau fapta, sau cu gândul, sau cu cugetul, cu deprinderile si cu toate simturile mele. Si pentru rugăciunile aceleia ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale preacuratei si pururea Fecioarei Maria, Maicii Tale, singura nădejde neinfruntată si ocrotitoarea si izbăvitoarea mea, invredniceste-mă fără de osândă să mă împărtăsesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viată făcătoarele si înfricosătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor si spre viata de veci, spre sfintire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare si spre sănătatea sufletului si a trupului si spre stergerea si pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor si a deprinderilor mele celor rele si a nălucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene si întunecate. Că a Ta este împărătia si puterea, slava, cinstea si închinăciunea, împreună cu Tatăl ,si cu Duhul Sfânt acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
b) După primirea Sfintei Impărtăsanii

Multumesc Tie, Doamne Dumnezeul nostru, că nu m-ai lepădat pe mine păcătosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Ci, Stăpâne, iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai înviat si ai dăruit nouă aceste infricosătoare si de viată făcătoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, dă să-mi fie si mie acestea spre tămăduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicul, spre luminarea ochilor immii mele, spre întărirea sufletestilor mele puteri, spre credintă neinfruntată, spre dragoste nefătarnică, spre desăvârsirea întelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har si spre dobândirea împărătiei Tale. Ca întru Sfintenia Ta cu acestea fiind păzit, să pomenesc harul Tău pururea si să nu mai viez mie, ci Tie, Stăpânului si Binefăcătorului nostru. Si asa, iesind dintru această viata întru nădejdea vietii celei vesnice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neâncetat al lăudătorilor si bucuria cea fără de sfârsiit a celor ce văd frumusetea cea nespusă a fetei Tale. Că Tu esti dorirea cea adevărată si veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.
*
Trupul Tău cel Sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, să-mi fie spre viata de veci si Sângele Tău cel scump spre iertarea păcatelor. Si să-mi fie mie împărtăsania aceasta spre bucurie, spre sănătate si veselie. Iar la înfricosătoarea si a doua venire a Ta, învredniceste-mă pe mine păcătosul ca să stau de-a dreapta măririi Tale, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tăi. Amin.

4) TAINA SPOVEDANIEI
Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele crestinilor care se căiesc sincer si le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fata preotului.
Ea are diferite numiri. Se numeste pocăintă, pentru că cel ce o primeste trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârsite si mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât crestinul îsi mărturiseste păcatele în fata preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.
Mântuitorul Hristos a îngăduit această Taină sfintilor Săi apostoli când le-a spus : "Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate si in cer si oricâte veti dezlega pe pământ, vor fi dezlegate si in cer" (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa inviere din morti, când arătându-Se apostolilor le-a zis : «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit si Eu pe voi. Si zicând aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21—23). Puterea de a lega si dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat această putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.
Recunoasterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în fata preotului-duhovnic. Păcatul apasă constiinta noastră ca o piatră si o răneste dureros. Dar prin mărturisire, sufletul se usurează, inima dobândeste liniste, constiinta câstigă împăcare si rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite si prin aceasta îsi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer mărturisite si astfel sufletul se usurează.
Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie mărtunsit în fata preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu hotărârea de a nu mai gresi, cu credinta puternică în Hristos si cu nădejdea în îndurarea Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pentru a nu ne despărti de Dumnezeu. Sfântul apostol Iacob ne îndeamnă, zicând : «Mărturisiti-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele si vă rugati unul pentru altul, ca să vă vindecati, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacob V, 16). Asadar, când ne simtim apăsati de păcate, când suntem bolnavi sufleteste, să alergăm la preotii Sfintei Biserici si lor să ne mărturisim, ca prin rugăciunea si dezlegarea lor să dobândim iertarea păcatelor (Iacob V, 14—15). Si în alt loc ni se grăieste despre îndatorirea crestină de a ne mărturisi păcatele: «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi însine si adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El — Iisus Hristos — este credincios si drept, ca să ne ierte păcatele si să ne curătească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, îl facem mincinos, si cuvântul Lui nu este Intru noi» (1 Ioan I, 8—10).
Lucru deosebit de însemnat nu este însă numai mărturisirea păcatelor, ci căinta, adică părerea de rău si durerea sufletească pe care o simte crestinul pentru păcatele săvârsite în felurite chipuri. Căci fără de căintă, Sfânta Mărturisire sau Pocăinta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si împăcarea cu Dumnezeu. Iar căinta trebuie să fie sinceră, deplină (pentru toate păcatele) si să izvorască din credinta, nădejdea si iubirea lui Dumnezeu.
Aceeasi însemnătate o are si hotărirea de îndreptare, curajul prin care punem hotar între viata trecută si cea viitoare; o hotărâre sfântă, că vom duce de acum înainte o viată nouă, viată în Hristos, făcând fapte vrednice de pocăintă (Matei III, 7).
Mărturisirea sau însirarea păcatelor fără căintă adevărată si fără hotărâre de îndreptare, nu aduce iertarea păcatelor (Luca XIII, 5).
Cerintele unei bune mărturisiri a păcatelor trebuie împlinite printr-o pregătire din bună vreme, cu deosebire prin post si rugăciune. Căci postul smereste trupul, iar rugăciunea deschide sufletul credinciosului în fata lui Dumnezeu. De asemenea, să cercetăm în cei măsură ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele, către familie, către noi însine, către Patrie, si asa să păsim către Sfânta Taină a Spovedaniei.
Stiut este că Sfânta Mărturisire se administrează celor ce se pregătesc a primi Sfânta Cuminecătură. De aceea si grăieste sfântul apostol Pavel: «Să se cerceteze (însă) omul pe sine si asa să mănânce din pâine si să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adică să ia Sfântul Trup si Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos numai după vrednică mărturisire.
După ascultarea celor mărturisite de crestin, dacă din ele se vădeste căintă si hotărâre de îndreptare, preotul-duhovnic îl dezleagă pe acesta prin cuvintele : "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule, si să-ti lase toate păcatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert si te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin".
Potrivit cu greutatea păcatelor mărturisite si după cea mai bună socotintă a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de pocăinta, ca de pildă : rugăciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si îndeosebi la Sfânta Liturghie din duminici si sărbători, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte. Toate acestea nu urmăresc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci îndreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănătosire duhovnicească, spre întărire în virtute si îndepărtare de păcat.
Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepretuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor si ne îmbracă în haina cea nouă a virtutilor crestine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc ; din starea de păcat si de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârsire, ne sporeste evlavia, rodeste curătia sufletului, pacea cugetului, îndreptarea vietii spre câstigarea fericirii vremelnice si vesnice.
Soroacele Sfintei Mărturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastră duhovnicească, să ne spovedim cât mai des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legătură cu Sfânta Cuminecătură.
RUGACIUNI
a) înainte de spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru păcatele mele ai primit ocară pe cruce si chemi pe cei păcătosi la Tine, zicând : "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară", primeste-mă si pe mine, nevrednicul. Iartă-mi toate păcatele mele si-mi dă harul Tău si binecuvântarea Ta, pentru mila Ta cea mare si nemăsurată ; cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tăi. Amin.
b) După spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul întelepciunii si al darului, deschide buzele mele ale păcătosului si mă învată cum se cuvine si pentru ce se cade să mă rog. Că Tu esti Cel ce stii multimea cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta ; îndreaptă viata mea, Cel ce îndrepti toată zidirea cu cuvântul si cu puterea cea nespusă a întelepciunii, Cel ce esti liman celor înviforati, si-mi arată calea pe care voi merge. Dă cugetelor mele duhul întelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul întelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrunde faptele mele si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpniitor întăreste alunecarea gândurilor mele ; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de folos cu Duhul Tău cel bun să mă învrednicesti a împlini poruncile Tale si pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre.
Că milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slavă înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

5) HIROTONIA (PREOTIA).
Hirotonia (Preotia) este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor si rugăciunea arhiereului, se împărtăseste unor bărbati, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mântuire.
Sfânta Taină a Preotiei se împărtăseste asadar unor bărbati anume pregătiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a învătat, prin toate câte a făcut între oameni, cele ale împărătiei lui Dunmezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a propovădui Sfânta Evanghelie si de a săvârsi fapte minunate. Adresându-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit si Eu pe voi. Si zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21—23).
Sfintii apostoli, cum aflăm din Sfânta Scriptură, au săvârsit Sfânta Taină a Preotiei prin punerea mâinilor, adică: «hirotonându-le preoti în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredintat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar având grijă «să nu pună prea degrabă mâinile peste nimem» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preotia este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte XX, 28).
In trei directii se exercită puterea si slujirea preotească si anume: Puterea învătătorească, adică de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a dat-o sfintilor apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odată cu cea sfintitoare, prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte v-am poruncit voua» (Matei XXVIII, 19—20). Puterea sfintitoare a fost dată si în chip deosebit la Cina cea de Taină prin cuvintele : «Aceasta — adică Sfânta Euharistie — să o faceti spre pomenirea Mea» (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfintitoare a preotiei vorbeste si sfântul apostol Pavel: «Asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovnicească le-a fost dată prin cuvintele : «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine ; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca X, 16).
Sfintii apostoli au împărtăsit harul Preotiei prin punerea mâinilor ierarhiei bisericesti, (adică episcopilor, preotilor si diaconilor), având credinta luminată de Duhul Sfânt că harul hirotoniei, în una din cele trei trepte, nu-si are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu, cum ne arată si sfântul Ioan Gură de Aur : «Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu si mâna Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneste, dacă hirotonia se face cum se cuvine» (sfântul Ioan Gură de Aur).
Asadar, Preotia este de la Dumnezeu, cum îi scrie si sfântul apostol Pavel ucenicului său Timotei : «Nu fi nepăsător fată de harul care este întru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preotimii» (1 Tim. IV, 14). «Te îndemn să tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele» (2 Tim. I, 6).
Taina Sfintei Preotii o poate săvârsi numai episcopul si de partea ei văzută tine rugăciunea rostită de el:
"Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă si pe cele cu lipsă le împlineste, hirotoneste pe (N) întru diacon (pe diacon întru preot, pe preot întru episcop...") si punerea mâinilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotoneste.
Taina Hirotoniei are trei trepte — toate adeverite de Sfânta Scriptură si de Sfânta Traditie si bine cunoscute încă din vremea sfintilor apostoli — si anume : diaconia, preotia si arhieria.
In Faptele sfintilor apostoli în se arată cum a luat fiintă treapta diaconească, pe urma alegerii si hirotoniei celor sapte diaconi în Biserica din Ierusalim. «Pe acestia i-au pus înaintea apostolilor, si rugându-se si-au pus mâinile peste ei» (Fapte VI, 6).
Sfintii apostoli au hirotonit preoti în mai multe cetăti (Fapte XIV, 23) ; de asemenea, sfântul apostol Pavel a asezat si episcopi, pe care, prin viu grai si prin scrisori, îi sfătuieste să îndrepteze cele ce mai lipsesc si să aseze preoti prin cetăti (Tit I,5).
Si sfintii părinti dau mărturie neîntreruptă si netăgăduită despre cele trei trepte ale Sfintei Preotii, unul din ei scriind: «Supuneti-vă toti episcopului precum Iisus Hristos Tatălui, si preotilor ca apostolilor, cinstiti pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu.
Fără episcop nimeni să nu facă ceva din cele ce apartin Bisericii» (sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către smirneni, VIII, 1—2).
Spre Sfânta Preotie poate păsi numai cel ce este găsit vrednic de primirea ei, după cercetarea lui de către duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odată împărtăsit prin hirotonire nu se pierde niciodată. Cel hirotonit poate fi doar oprit — pentru pricini de abateri de la buna purtare preotească — de la săvârsirea celor sfinte.
Potrivit treptei în care se află, primitorii Sfintei Preotii au puterea să săvârsească cele sfinte legate strâns de treapta preotiei lor. Astfel, episcopul are puterea să săvârsească toate Sfintele Taine si toate slujbele bisericesti, îndeosebi de a hirotoni întru diacon, preot si, împreună cu încă doi arhierei, întru anhiereu si de a sfinti într-un sobor de arhierei, Sfântul Mir. Treapta arhierească, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolică sau episcopală, detine plinătatea celor trei puteri : de a învăta, de a săvârsi cele sfinte si de a conduce Biserica.
Preotul primeste de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: învătătorească, sfintitoare si de conducere, însă fără dreptul de a hirotoni si de a sfinti Sfântul Mir si Antimisul.
Diaconul este ajutător al preotului si al episcopului, în întreita lor activitate, spre mântuirea credinciosilor, neputând săvârsi nici o Taină si nici o Ierurgie. Pe baza Revelatiei dumnezeiesti, cuprinsă în Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie, Sfânta Biserică ne învată că Taina hirotoniei a fost instituită de Mântuitorul Hristos si că sfintii apostoli au împărtăsit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului si diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avându-si baza în vointa Mântuitorului.
LECTURĂ DIN SFINTII PĂRINTI
«Preotia se săvârseste pe pământ, dar are rânduiala cetelor ceresti. Si pe foarte bună dreptate, căci slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci însusi Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preotii, încă pe când sunt în trup să aducă lui Dumnezeu aceeasi slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceasta preotul trebuie să fie atât de curat ca si cum ar sta chiar în cer printre puterile cele îngeresti...
Preotii sunt aceia cărora li s-a încredintat zămislirea noastră cea duhovnicească ; ei sunt aceia cărora li s-a dat să ne nască prin Botez. Prin preoti ne îmbrăcăm în Hristos (Gal. III, 27) ; prin preoti suntem îngropati împreună cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12) ; prin preoti ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preotii să fie pentru noi... mai cinstiti si mai iubiti chiar decât părintii. Părintii ne-au născut din sânge si din vointa trupului (Ioan I, 13); preotii însă ne sunt pricinuitorii nasterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nasteri din nou, ai libertătii celei adevărate si a înfierii după har» (sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preotie}.

6) NUNTA
A sasea Taină a Bisericii este Sfânta Taină a Nuntii, prin care, după făgăduinta mirelui si a miresei dată în mod liber in fata preotului, li se împărtăseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârsită si curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viată, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică.
Căsătoria a fost randuiă de însusi Dumnezeu încă în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a asezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine să fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea bărbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l stăpâniti (Facere I, 28).

Dar în Noul Testament căsătoria este înăltată si asezată de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea că a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1—11). Iar de câte ori a găsit bun prilej să grăiască despre căsătorie, El a privit-o ca Sfântă Taină, subliniând importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» (Matei XIX, 5—6).
Credincios următor întru toate Mântuitorului Iisus Hristos, sfântul apostol Pavel îi îndeamnă pe soti să-si iubească sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii să fie supuse bărbatilor lor ca Domnului, «pentru că bărbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii" (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos si în Biserică» (Efes. V, 32).
Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se săvârseste în biserică, mai potrivit în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, când obstea credinciosilor se află în casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti însă în timpul posturilor si în anumite sărbători ale anului. Exceptia de la această regulă o poate încuviinta numai episcopul.
Cununia se încheie pentru intreaga viată a celor ce o primesc ; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fată de celălalt, o poate desface, căci ea înseamnă nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate Incheia o nouă căsătorie, după desfacerea celei dintâi, asa cum poate face si sotul rămas văduv prin deces.
Formula Sfintei Taine a Nuntii este :
«Cuinună-se robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin», săvirsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administrează harul dumnezeiesc.
Primitorii acestei Sfinite Taine sunt credinciosii crestini — bărbati si femei — care au varsta aratată în legile tării, sunt liberi să-si mărturiseiască dorinta de a întemeia o familie, care nu sunt înruditi în anumite grade si au încheiat căsătoria civilă.
Sotii uniti prin Sfânta Taină a Nuntii sunt îndatorati la păstrarea dragostei curate si a respectului unuia către altul, la cresterea fiilor lor în temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei în care vietuiesc si care lucrează spre binele lor si al semenilor.
RUGĂCIUNEA CELOR CE SE CĂSĂTORESC
Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de taină si preacurate, Păzitorul nestricăciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din început ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un împărat făpturii si ai zis : Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit să lase omul pe tatăl său si pe mama sa si să se lipească de sotia sa (sotul său) si să fie amândoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă ; însuti Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tău (nevrednica roaba Ta) si binecuvintează căsătoria pe care astăzi o leg înaintea fetei Tale. Curăteste toate păcatele mele, iartă-mi toate fărădelegile, dezleagă-mi toate greselile cele ,de voie ,si cele fără de voie ; uneste gândurile, cugetele si inimile noastre în dragoste nefătarnică si în credintă nestrămutată ; îndreptează pasii nostri pe cărările Tale, pentru ca să împlmim pururea voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătătile cele de pe pământ si ne învredniceste să petrecem împreună vietuirea noastră fără de prihană, ca să sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Păzeste-ne întru toate zilele vietii noastre, ca să plinim cu inimă curată poruncile Tale si să lăudăm si să preamărim Preacmstitul si de mare cuviintă numele Tău, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

7) TAINA SFANTULUI MASLU
Este a saptea Taină a Bisericii în care, prin rugăciunile preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit a părtilor însemnate ale trupului, credinciosii dobândesc vindecarea de bolile trupesti si sufletesti.
Această Taină a fost instituită de însusi Mântuitorul când a tnmis pe sfiintii apostoli la propovăduire, zicându-le : «Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătosi» (Marcu XVI, 17—18). Sfintii apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovaduire : «Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau» (Marcu VI, 13).
Urmând apostolilor, episcopii si preotii au săvârsit si ei această Sfântă Taină, cum ne arată sfântul Iacob : «Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preotii Bisericii si ei să se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacob V 14—15).
Sfântul apostol Iacob nu face bolnavilor acest îndemn ca venind doar din partea sa ; el grăieste tocmai despre lucrarea sfântă încredintată sfintilor apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos, lucrare săvârsită de ei în tot locul si la tot credinciosul care avea trebuintă de harul lui Dumnezeu pentru vindecarea sa. Taina Sfantului Maslu se săvârseste, de regulă, la patul bolnavului; în restul cazurilor, în biserică.
Sfântul Maslu este deci Taina care, prin rugăciunile preotilor si prin ungerea trupului cu untdelemn sfintit, împărtaseste credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor trupesti si sufletesti, pentru iertarea pacatelor si pentru întărirea sufletului.
Partea văzută a Sfântului Maslu constă din rugăciunea rostită de sapte ori pentru vindecarea bolnavului de neputinta trupească si sufletească; din untdelemnul sfintit de preotii slujitori ai Tainei si ungerea cu el de sapte ori a trupului bolnavului.
Urmările Sfântului Maslu sint vindecarea de bolile trupesti si sufletesti si iertarea păcatelor pe care bolnavul ar fi uitat să le mărturisească la Sfânta Spovedanie.
Săvârsitorii Sfantului Maslu sunt preotii, pentru că Sfântul Iacob zice: «să cheme preotii Bisericii» — iar nu preotul. Rânduiala slujbei este întocmită pentru sapte preoti; însă o pot face si cinci trei sau cel putin doi preoti.
Sfântul Maslu poate fi primit nu numai o singură dată si nici numai de cel aflat în pragul mortii, ci ori de câte ori credinciosul se simte îngreuiat din pricina bolilor sau păcatelor.

RUGĂCIUNE
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeste smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele si, ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică, stiinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala si, cu milostivirea Ta, ridică-mă din patul durerii, întru slava numelui Tău. Că Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, si Tie slavă înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.