sâmbătă, 12 octombrie 2013

Cel mai bun prieten!?

Foarte mulți tineri la moment sânt întro dilemă, de a alege prieteni care îi satisfac plăcerile la și de moment ca: distracții, jocuri, iubire, sex... sau să formeze o relație de prietenie pe o perioadă îndelungată?
Sigur  că pasiunea de a fi în centrul atenției nu ne face să gândim la lucruri grandioase de viitor ci la lucruri de moment care până la urmă sânt și nocive. Cine ar avea acea tărie de caracter sau voință ca la adolescență să poată alege nu ceea ce vrea și ceea ce îi trebuie? Ceea ce iar aduce un viitor prosper și de perspectivă. Părinții plecați peste hotare, accesul liber la informație de orce gen și nu în ultimul rând ceva mai nou DREPTURILE COPIILOR, face din adolescenții nostri niște persoane „responsabile”.
 Responsabile de a alege și după cum învață și biserica omul are voință liberă, dar nu și copiii... Copiii au drepturi, dar nu trebuie să diminuieze cu nimic obligațiile lor față de cei mai mari, profesori, cei care le doresc binele și nu în ultimul rând de preot. Fiecare în viața aceasta este ca un pilon pentru tânăr: părinții - economică și 7 ani de acasă, profesorii - pedagogică, preotul (duhovnicul) - al prezenta pe Dumnezeu și aducerea tânărului la cealea spre Hristos. Toți au o lucrare educativă și de susținere a lui în societate. Dar cât de profundă nu ar fi această diriguire, ea nu poate aduce roade fără reciprocitate și răspundere din partea tânărului. Cum spune a zicală: „Omului poți să-i ei cu deasila, dar săi dai nici sub o formă”! De aici rezultă că: indiferent cât de buni nu ar fi părinții, cât de abilitați nu ar fi profesorii și cât de înduhovniciți nu ar fi duhovnicii, factorul principal în găsirea eu-lui fiecăruia din noi stă ca responsabilitate pe fiecare individ în parte. Dacă facem o analogie: soarele și lumina sa sânt acești trei factori care iam expus mai sus (părinții, profesor, preot), tânărul este fereastra iar camera e viața lui. Cât de tare nu ar străluci soarele, dacă punem un paravan în geam camera niciodată n-o să fie luminată și doar în măsura în care tânărul dă paravanul la oparte și măsura în care căt el dorește acest lucru atât viața lui va fi diriguită de acești trei factori și nu numai.

Secolul nostru trăim într-o lume în care se încearcă de a manipula și distruge ceea ce acum încă nu e format ca conștiință nu e întărit ca voință și anume TINERII noștri. Ei deja sau dezvățat de a primi reproșuri și obiecții din partea acestor trei factori. Pentru ei Dumnezeu este o „vedetă” a bătrânilor și o lucrare demodată pentru actualitate. Își schimbă prietenii reali și prezenți alături la bine și la greu cu cei online de pe sistemele de socializare, făcându-și fani, iubiți și iubite, povățuitori și chiar imițători...
Tânărul deja pierde realitatea intrând și adâncindu-se întro lume imaginară, virtuală a jocurilor online și a lucrurilor limitate în care ei se aprofundează. Care dintre tineri la moment frecventează Biserica cu dragoste și dărnicie? Cu dorința de a se întâlni cu Dumnezeu, de a se plânge Lui că părinții numi procură una sau alta, că are nevoie de înțelepciune și răbdare, de dragoste și prieteni devotați? De a cere de la Domnul sănătate pentru părinții săi, frați și surori și toți cei apropiați! De a mulțumi pentru succesurile pe care lea obținut și și ajutor în realizarea unor noi lucruri care va fi spre ajutorul lui, familiei, comunității și de ce întregii societăți, poate nu la moment fiind încă tânăr și naiv, dar Dumnezeu așează lucrurile în măsura în care noi cerem și lucrarea lor raportate la planul mântuirii noastre. Noi sântem cei care făurim viitorul, muncim la el și prin ajutorul Domnului îl vedem realizabil. Câți dintre tineri îi vedem duminică dimineața la Sfintele Liturghii? Este ceva demodat deja de a frecventa Biserica. Acum e în vogă Odnoklasniki, Jocuri Online și alte minunății care când avem timp liber îl umplem cu ele...  Ele ne sânt părinții, prietenii, profesorul și chiar și duhovnicul (DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime.), lumea modernă ne poate înlocui totul?!  Sigur! în măsura în care noi dorim acest lucru să fie. Totul rulează încet încât tinerii nici nu-și dă seama cum rulează totul... Mai întâi rupem relația cu duhovnicul și Dumnezeu nefrecventând Biserica, mai apoi sântem obraznici răspundem înapoi profesorilor și în final sîntem brutali cu părinții cei care nu ne intră în voie la toate capriciile noastre... Nimic nu se începe brusc, totul vine încet. Noi avem 10 -20 ani de când viețuim și ne lăudăm cu istețimea minții noastre, dar o maximă ne dă de înțeles: „Râd de numai pot de istețimea minții prost gândite a ideilor, idiologice, ale idiologilor care idiologizează idiologia idiologică idiologizată deja!” Diavolul are cu mult mai mulți ani, mai bătrân ca umanitatea, el multe suflete a ispitit chiar și Domnul Hristos. Cât de șmecheri nu am fi noi, el e și mai și... El duce o lucrare de distrugere a umanității. Noi sântem cei care luptăm cu el continuu, dar nu într-o luptă deschisă fiindcă pierdem ci trebuie una ascunsă, raportată la Hristos prin iubire față de aproapele, respectul față de părinți, luare aminte față de profesori și cu profundă smerenie și chibzuință față de duhovnic...
Mulți tineri care au început calea spre Hristos prin Biserică, sânt cei mai ispitiți de diavol și în ei apare mândria, orgoliul, subestimarea... Iar atunci când încalcă ceva orgoliul și mândria din ei nu le permite de a se smeri și a pleca urechea spre ascultare...
E greu de a tre peste ceva ce ar părea că ne atinge demnitatea, dar aș da o întrebare cititorului... Adică ție tinere și nu numai - „Poate Dumnezeu să facă așa o piatră de mare pe care El singur să n-o poată ridica? Și dacă da, atunci ce fel de Dumnezeu este El că n-o poate ridica? Sau nu o poate face așa de mare?” Veacuri întregi omenirea a căutat răspuns la această întrebare simplă și banală la prima vedere, dar care conține un adevăr și o soluție... Răspuns - „Dumnezeu întradevăr a creat o piatră pe care n-o poate ridica și această piatră e VOINȚA OMULUI, unicul lucru pe care Dumnezeu niciodată n-o să-L încalce!” Omul e cel care alege ceea ce dorește și cu toate că „Dumnezeu dorește ca tot omul să se întoarcă și să fie viu”, El nu poate încălca această lege și totuși o perfecționează atunci cînt „se smerește și ia chip de om născându-se din Preacurata Fecioara Maria” Dumnezeu a creat o piatră pe care n-o poate ridica, dar vine în ajutorul fiecărui care dorește să ridice această piatră spre Dumnezeu și anume prin intermediul lui Hristos. „Mare este această Taină, iar eu zic în Hristos și în Biserică” spune ap. Pavel.
Nimeni din cei care vin la Hristos nu ese rușinați, ne învață Sfânta Scriptură, nici în viața aceasta trecătoare și nici în cea veșnică! Mai este ceva la mijloc, da cineva din tinerii noștri CRED ÎN VIAȚA VEȘNICĂ? RAI SAU IAD? Dacă nu crezi în Dumnezeu, viața veșnică, atunci în zadar mai crezi în ceva... viața de aici este o nimicnicie, o adiere de vânt spune psalmistul David și cel care nu se realizează aici nu se poate realiza nici în partea cealaltă...
Eu aș zice că e fericit acela care are un sprijin în viață, un povățuitor care să-l îndrume...  Un subconștient treaz care iar arăta calea cea dreaptă, iar Hristos spune - „Eu sânt calea adevărul și viața, cine vine la mine nu va muri”.