E
început de vară cu copaci doldora de cireşe, împovăraţi de rumenul fructelor.
În grădini se pare că însuşi aerul e roz, îmbibat fiind de aroma căpşunilor
coapte. Florile îşi revarsă mireasma lor îmbătătoare în „văzduhul tămâiat”. Un
decor cu adevărat magic pentru cea mai tânără sărbătoarea - Ziua Copiilor.
E
ziua, când cei adulţi îşi amintesc poate mai mult ca de obicei de doleanţele şi
necesităţile celor mai mici locuitori ai bătrânei Terra. Toţi copiii din raion
au avut parte de muzică, baloane de diferite dimensiuni şi culori, dulciuri şi
distracţie la maxim. Şi copiii din satul Vrăneşti s-au bucurat în această zi de
surprize. Unii au primit cadouri şi dulciuri, alţii au cântat pe scenă, fiecare
a primit ce a vrut. Ziua Internaţională a Copilului a fost un
prilej deosebit pentru inaugurarea orăşelului copiilor în satul
Vrăneşti.
Jucării,
bomboane, îngheţată, apă răcoritoare şi un spectacol inedit de neuitat au
primit de ziua lor copiii din Satul Vrăneşti. Pentru ei sărbătoarea s-a dovedit
a fi dublă, de ziua lor, a fost inaugurat orăşelul copiilor, graţie
strădaniilor, băştinaşului, preotului Vadim Corostinschi, Președinte a AO
Asociația Tinerilor Ortodocși din Sîngerei.
Şi
cum ploaia le-a dat peste cap organizatorilor implicaţi în Proiectul ”Copii
fericiţi un plus pentru părinţi”,
preşedintele proiectului Vadim
Corostinschi şi voluntarii asociaţiei, sărbătoarea s-a desfăşurat la Casa de cultură din localitate, care a
fost inundată de acei, pe care obişnuim să-i numim viitorul nostru, care poate
mai puţin acut reacţionează la intemperiile crizei economice, la bătăliile
acerbe politice. Casa de cultură era inundată de voci zglobii, râsete, muzică.
Cei maturi le-au pregătit surpriză după surpriză. Vadim Corostinchi a menţionat că: „Proiectul
„Copii fericiţi un plus pentru părinţi” a fost iniţiat anul trecut. Prin
contribuţia financiară a Asociaţiei
Obşteşti „Certitudine”, a Primăriei Sângerei şi aportul comunităţii a devenit
posibil inaugurarea unei zone de
agrement pentru copiii şi tinerii din satul nostru, la care s-au investit până
în prezent 23 855 de lei. Până la acest moment nu s-a reuşit finisarea
lucrărilor, însă cum puţin timpul se va ameliora, vom instala toboganul,
caruselul, terenul îl vom asfalta.
Mai
urmează să implementăm încă un proiect, graţie Primăriei din Fondul Ecologic,
care se cifrează la 15000 lei. Până în toamna curentă sperăm să plantăm în
parcul localităţii noastre copaci
decorativi, precum şi alte obiecte de artizanat.”
Primarul
de Sângerei, Vasile Doga, a subliniat în cadrul sărbătorii, că susţinerea
acestui proiect adresat copiilor este o demonstraţie în plus a deschiderii
Administraţiei Publice Locale (APL) faţă de societate. „Este simbolic faptul,
că s-a reuşit inaugurarea acestui orăşel al copiilor de Ziua Internaţională a
Copiilor. Graţie acestui proiect, copiii se vor aduna în orăşelul lor, se vor
juca în linişte, iar părinţii, maturii îşi vor aminti de propria copilărie”, a
mai spus Vasile Doga.
Olga
Bîrsanu, responsabilă de cei mici de la grădiniţa „Floricica” din localitate a ţinut să menţioneze că acesta nu
este prima acţiune de acest gen, ci a devenit deja o frumoasă tradiţie ca la
fiecare sărbătoare Primăria oraşului, nu în ultimul rând membrii Asociaţiei ATOS,
băştinaşul Victor Botnari, Compania Gelibert să-şi aducă contribuţia la
desfăşurarea acestei frumoase sărbători şi nu numai. „Avem o colaborare
fructuoasă, aşi zice, că avem marele noroc, că avem în preajmă oameni cu
sufletul mare, generoşi, precum e viceprimarul Lucia Cucoş, băştinaşa noastră,
preoţii Vadim Corostinschi şi Marcel Dodu, voluntarii, toţi cei care ne ajută, sunt
foarte bogaţi spiritual. Le suntem foarte recunoscători, pentru tot ce fac
pentru localitatea noastră, nu în ultimul rând pentru sărbătoarea splendidă de
astăzi,” a spus Olga Bârsanu.
Prezent
la sărbătoarea copiilor, preotul Marcel Dodu, parohul bisericii „Naşterea
Maicii Domnului”, cel care îşi aduce un aport deosebit la educarea copiilor, tinerilor
din această frumoasă vatră. ” Asistăm cu toţii azi la o mare sărbătoare, trăim
un moment de suflet. Or, aşi dori ca aceste momente frumoase şi înălţătoare să
Vă însoţească în permanenţă, această dorinţă şi această energie s-o aveţi şi în
continuare. Iar Sfântul mare Ierarh Nicolae să Vă ocrotească paşii voştri de
mai departe.”
Adunaţi
în incinta Casei de cultură, copiii erau agitaţi şi nerăbdători în aşteptarea
surprizelor pregătite pentru ei. Iar, ele surprizele nu întârziau să vină una
după alta.
Vădit
emoţionată, Lucia Cucoş, prezentă ca de fiecare dată la majoritatea
manifestărilor organizate în satul natal, avea să zică: „Mă simt profund
emoţionată, dar tot odată trăiesc emoţii de bucurie, de împlinire. Vă mulţumesc
din tot sufletul şi Vă sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce faceţi
pentru satul nostru. În deosebi, aduc
florile recunoştinţei mele, preotului, băştinaşului şi preşedintelui
proiectului de astăzi, Vadim Corostinschi, pentru străduinţă, pentru tot ceea
ce face împreună cu voluntarii, cu sătenii, întru înfrumuseţarea satului
nostru.” Viceprimarul a adus sincere felicitări şi urări de bine copiilor din
partea locului. Ea le-a mai dorit copiilor „să fie educaţi acasă de părinţi”.
Pentru participarea în lucru de voluntariat în
cadrul Asociaţiei ATOS şi promovarea valorilor culturale şi spirituale în
rândul tinerilor, Lucia Cucoş a fost decernată cu Diplomă de Onoare din partea
ATOS, De către preotul şi parohul
Biserici din localitate, Marcel Dodu, instituit și în funcția de Vicepreședinte
al ATOS, responsabil pe regiunea Sîngerei.
1
iunie este o ocazie să ne amintim şi să sărbătorim bucuria copilăriei, dar şi
să ne asumăm responsabilităţi faţă de ei, a declarat în cadrul sărbătorii,
Veronica Guzun, băştinaşa şi profesoara
Liceului Teoretic „Mihai Eminescu. „Ceea ce am văzut eu, astăzi, m-a
mişcat până la lacrimi. Din partea tuturor sătenilor aduc sincere mulţumiri şi
urări de sănătate, organizatorului acestei fastuoase sărbători, preot Vadim
Corostinschi. Fără aportul dumnealui nu s-ar fi realizat această sărbătoare
foarte frumoasă, dar totodată şi foarte consistentă. Nu am avut aşa ceva
demult în satul nostru. Vă spun cu toată
sinceritatea,că am fost alături de părintele Vadim, însă erau zile, când el, de
unul singur suda, împletea un gărduţ din nuiele sau făcea alte lucrări, acolo, la Orăşelul Copiilor.
M-am întrebat, dar oare de ce o face? O face din marea dragoste pentru oameni, copii,
săteni şi pentru viaţă. Am toată siguranţa şi certitudinea, că o face
anume reieşind din aceste considerente.
Regretăm
mult faptul, că ne părăseşte părintele Vadim. Dar, sunt sigură, că oriunde nu
s-ar afla, El va face lucruri frumoase.
Or, dumnealui, este o fire perseverentă, străduitoare, tolerantă şi foarte
receptivă.
Sărbătoarea de astăzi este dublă pentru noi. Creează impresia
că, a plouat cu copii - frumoşi, gingaşi, voioşi, deştepţi… Să nu credeţi că am
găsit nişte calificative arbitrare. Ele nu sunt deloc întâmplătoare. Pentru că
ceea ce aţi făcut Dumneavoastră în scenă, denotă faptul, că noi avem o generaţie sănătoasă şi că viitorul se află
în mâinile voastre. O ţară va prospera în continuare cu voi, şi prin voi,” a
spus Veronica Guzun.
După
impresionantele cuvinte de salut adresate părinţilor şi odraslelor lor, altor
persoane, micele vedete de la grădiniţa „Floricica”, cât şi tineri din sat au
evoluat într-un concert-show cântând, dansând, reclamând.
Buna
lor dispoziţie a fost susţinută tot timpul de bunii lor educatori şi
învăţători.
Copiii
supravegheaţi şi îndrumaţi de maturi au participat la diverse concursuri. Pe
drept cuvânt, gustul unei ciocolate, unei îngheţate se uită după 2-3 minute, pe
când impresiile unui spectacol inedit vor rămâne pentru toată viaţa. Mai cu
seamă vocile cristaline ale interpreţilor Mihaela Spînu, Victor Bulgac şi alţii
le vor răsuna mereu în urechi.
În
aşteptarea miracolului, steaua în devenire, oaspetele invitat al sărbătorii a
fost artistul de muzică populară și totodată membru al Asociației ATOS, Victor
Dănuţă. Voluntriatul pentru Victor e un lucru deja de mult practicat și micul
concert dat la Vrănești ca act de caritate a demonstrat acest lucru. Receptivi până
la lacrimi, copiii nu mai erau doar
spectatori. Intriga pieselor i-au prins în horă. Emoţiile umpleau inimile, expresia
feţei se schimba de la un cântec la
altul: de la bucurie la compătimire, de la lacrimi la râsete vesele.
Îi
urmăream şi mă bucuram de seninătatea sufletească cu care reacţionau, la
capacitatea lor empatică. „Sunt fericiţi. Cât de puţin îi trebuie unui copil ca
să fie fericit. Mama şi tata, o pâine, o îngheţată, un spectacol de
calitate”... îşi împărtăşi impresiile Rodica Rotari. „E de nedescris starea emotivă a copiilor.
Pentru ei lumea basmelor există încă, ei
cred că binele va învinge răul.
”Obosiţi
dea binelea, de atâtea eforturi depuse copiii au format o caravană-lungă în
aşteptarea unei porţii gratuite de îngheţată. Satisfăcuţi de cadourile şi
surprizele pregătite pentru ei, copiii şi-au exprimat recunoştinţa pentru cei
ce şi-au dat concursul, în deosebi, preotul Vadim Corostinchi, primăria
oraşului Sângerei, consăteanul Victor Botnari ş. a. ca să-i bucure în această
zi. Sunt convinsă că încă mult timp copiii vor trăi cu amintirea acestor clipe
minunate care au pus şi începutul vacanţei mari.
Asociația ATOS a avut și noi numiri în funcții și anume, Președinte din rândul tinerilor, Bîrsanu Ioan și Vicepreședinte din rândul tinerilor Bulgac Victor.
Maria Ţurcanu. Ziarul Ecoul Nostru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu