luni, 24 septembrie 2012

Din ruini spre lumină

     Mulţi ani la rând intrarea în s. Vrăneşti era deplorabilă. Indiferenţa consătenilor a dus la ceea că izvorul de la intrarea în sat a ajuns ca să nu mai curgă cu acea apă rece şi gustoasă după cum o ţineau minte sătenii. Mulţi dintre călători care treceau pe alături erau îndignaţi că nu aveau posibilitate de a-şi potoli setea.
     După cum se spune "La început a fost ideea..." şi după această idee şi oameni cu suflet mare care au dorit de a face un lucru frumos care să rămână pentru localitatea sa ca o cicatrice a bucuriei a celor din sat, dar şi a oaspeţilor săi.

     Cea care a promovat acest proiect de înfrumuseţare şi înverzire a teritoriului din jurul izvorului a fost preşedintele asociaţiei Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Sângerei (ATOS), care cu ajutorul voluntarilor asociaţiei din satul dat a făcut posibilă transformării acestui vis în realitate. Pe lângă tinerii care au lucrat perseverent în toate lucrările, au fost şi voluntari dintre oamenii satului care au ajutat la unele lucruri mai grele, dar gândul la formarea unui colţişor de rai pentru s. Vrăneşti i-a unit în implimentarea proiectului dat.
     De la mic la mare dintre voluntarii ATOS şi-au găsit ocupaţie după puterea şi plăcerea sa, combinând munca cu plăcutul ca într-un final să se bucure cu toţii de acest progres.
     În continuare vor fi postate câteva poze a locului dat până la şi după intervenirea proiectului dat, dar şi cum sa muncit!



































2 comentarii:

  1. Cu ajutorul Domnului lucrarea a fost finisata ,acum chiar shi satenii sunt mai mindri ca au o asha frumusetze in satul lor.Cu asociatzia teniretului ortodox vor mai fi lucrari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum dorim cu ajutoprul Preşedintelui Raional Gheorghe Meaun să amenanjăm un parc mai mare în jurul acestei lucrări ca să se poată juca copiii.
      Şi iarăşi apelăm la voluntarii din s. Vrăneşti ca să ne mobilizăm în ziua când va trebui să dăm o mână de ajutor naturii.

      Ștergere