Fiecare dintre noi are anumite dorințe, taine, visuri, speranțe. Fiecare
aderă la ceva nou, la ceva mai bun, dorește să obțină performanțe dobândind
succesul sau fericirea. Unii doresc o carieră de succes alții o familie perfectă, unii case sau
mașină, alții să fie celebri, dar oare acesta e adevăratul sens al vieții, oare
pentru toate acestea jertfim timpul și alte lucruri? Toți caută idealuri
exterioare, dar pierd din frumusețea interioară și pierd multe în viață.
Fiecare om dorește să nu trăiască în zadar, adică să existe un sens pentru
care luptă. Viața noastră conține multe obstacole și decizii. Pentru a găsi
sensul vieții, trebuie să luăm decizii corecte azi, ce ne vor aduce bucurii mâine.
Noi, fiind o picătură de lumină suntem în căutarea soarelui și dorința de ieșire
din umbră, fiind o petală mică suntem în căutarea întregii flori, fiind un
strop de apă căutăm și tindem spre izvorul nostru.
Desigur că pentru a găsi toate aceasta sau mai bine zis pentru a găsi
sensul vieții avem nevoie de susținere, de răspunsuri la numeroasele întrebări,
de explicații și argumentări convingătoare. Aici ne vine în ajutor Asociația
Tinerilor Ortodocși din Moldova (ATOM).
ATOM îți oferă încredere atunci când nici măcar tu nu ai încredere în tine.
ATOM, prin prietenii noștri tinerii, îți oferă ajutor când crezi că nu mai
există nici o șansă. ATOM îmi oferă curajul când eram în căderi și doream să
cedez. ATOM oferă lumina când ești în întuneric și speranță când ești în
dezamăgire, dar cel mai important îți oferă credința prin simplul fapt că te
îndrumă, că te înțelege, îți oferă susținere și sprijinul necesar pentru a
evolua, pentru a deveni o nouă persoană pregătită pentru viață, pregătită să
treacă peste toate ispitele la care suntem provocați.
ATOM este o familie care găsește soluția oricărei probleme, care își oferă
cele mai bune sfaturi, pentru a duce un mod de viață corect și într-o relație
cât mai prietenească cu Dumnezeu.
Făcând parte din echipa ATOM, trăiești experiențe de neuitat, înveți
lucruri utile, îți găsești prieteni și trăiești în armonie cu cei din jur. Pe
lângă toate acestea ATOM trezește copilul din tine, îți oferă informația
care-ți luminează mintea și sufletul întrucât te vindecă trupește și sufletește
prin povățuirile sale întărind relația noastră cu Dumenzeu.
Ursachi Olga, voluntar ATOM, 17 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu